Annabella (Volumul 2)

15.

Următoarele săptămâni au trecut pe nesimțite. Nu credeam că voi ajunge să trăiesc clipa în care Wiliam mă va lăsa să ies singură pe poarta casei, dar nici o cununie nu era tocmai în planurile mele de viitor. Cel puțin nu le vârsta de optsprezece ani.

Eu cu Wiliam ne-am vorbit foarte puțin în ultimele zile, mai ales după incidentul ce a avut loc în dimineața în care el m-a trimis la culcare. A fost atât de stresat pentru probele ce vor avea loc, încât de fiecare dată când dădea cu ochii de mine mă avertiza că prietenii mei vor muri dacă nu dau tot ce am mai bun la concurs.

-Ai grijă să vă întoarceți până diseară, îi spune Charlie surorii sale.

Adevărul este că sunt foarte entuziasmată să fiu lăsată să ies din curte după atâtea zile. Gardul ăsta parcă se strânge în jurul meu.

-Stai liniştit, vom fi punctuale, murmură Dolly cu jumătate de gură, apoi se roteşte cu fața spre mine. Mergem?

Dau aprobator din cap, iar după ce îl salut timid pe Charlie, o iau în pas mărunt spre poartă.

-Unde vrei să mergem mai întâi?

-La magazine, presupun, propune nesigură.

Dolly închide poarta în urma noastră, apoi îşi scutură zăpada abia formată pe paltonul său negru.

-Oh, da. Sigur.

Sper să nu perceapă teama din spatele aprobării mele. Nu ar trebui să mă simt descurajată de faptul că facem nişte cumpărături. Chiar dacă aceste cumpărături se fac pentru logodna mea cu Wiliam. Sau poate e normal să mă simt atât de bizar?

-Uite, aici e un magazin cu pantofi. Putem începe mai întâi cu ei, propune Dolly cu entuziasm, arătând cu degetul un magazin pe lângă care trecem.

O ia înainte şi intră pe uşa micuței încăperi, iar eu o urmez îndeaproape. Când ne vede, vânzătoarea păşeşte spre noi, zâmbind încântată.

-Cu ce vă putem ajuta?

-Vrem o pereche s pantofi pentru nuntă, îi spune Dolly străinei de înălțime medie şi părul roşu ondulat.

-Dar nu prea sofisticați, intervin şi eu, iar Dolly îşi dă ochii peste cap.

-Este logodna ta.

-Nu vreau să ies în evidență, îi şoptesc când vânzătoarea se îndreaptă spre rafturi pentu a pregăti marfa.

-E logodna ta, bineînțeles că trebuie să ieşi în evidență. Haide.

Îmi arată un scaun pe care să mă aşez, iar eu fac întocmai. Tonul autoritar pe care îl foloseşte îmi aminteşte de mama mea. Ea obişnuia să se comporte foarte aspru cu mine, pe motiv că astfel mă va face mai puternică. Nu ştiu dacă asta a funcționat sau nu, dar cert este că regret să am doar amintiri neplăcute cu ea.

-La ce te gândeşti? Întreabă Dolly precaut.

Îmi ridic privirea din pământ şi o îndrept spre ea, zâmbind strâmb.

-La nimic, replic cu rapiditate.

Mai mult înhaț cutia din brațele ei pentru a proba pantofii pe care i-a ales. Mă bucur că lasă subiectul baltă, nu vreau să ştie că amintirea mamei m-a întristat.

După jumătate de oră reuşesc să aleg o pereche de pantofi pe care să îi încalț la concurs. Pe lângă ei, mi-am cumpărat o coroniță ca de prințesă pentru că mereu mi-am dorit să port una la un eveniment, dar mama niciodată nu m-a lăsat.