CEI TREI MUŞCHETARI - Alexandre Dumas

XI. ASEDIUL ORAŞULUI LA ROCHELLE

Acest asediu a fost unul din marile momente politice ale domniei lui
Ludovic al XlII-lea şi una din marile fapte de arme ale cardinalului. Este deci o
pagină de seamă, căreia trebuie să-i închinăm cîteva cuvinte; apoi sumedenie
de amănunte ale asediului sînt prea strîns legate de firul povestirii noastre ca
să le trecem sub tăcere.
Vederile politice ale cardinalului, atunci cînd a hotărît asediul, erau măreţe.
Să vorbim de ele înainte de toate, apoi vom trece şi la celelalte ţeluri intime care
au avut poate asupra eminenţei sale o înrîurire nu mai puţin însemnată ca cele
politice.
Dintre oraşele de căpetenie, pe care Henric al IV-lea le dăduse hughenoţilor
ca locuri de întărire, singurul ce le mai rămînea era La Rochelle. Trebuia deci
nimicit acest ultim vad al calvinismului, plămadă primejdioasă, în care dospea
şi drojdia răscoalelor obşteşti şi a războaielor cu străinii.
Spanioli, englezi, italieni nemulţumiţi, aventurieri de toate neamurile,
soldaţi la voia întîmplării şi de toate credinţele alergau la cea dintîi chemare
sub flamurile protestanţilor, alcătuind un soi de mare gloată, ale cărei
nenumărate ramuri se răspîndeau în voie prin toate ungherele Europei.
La Rochelle, care căpătase o nouă strălucire din cenuşa celorlalte oraşe
calviniste, era aşadar focarul dezbinărilor şi al rîvnelor oarbe. Ceva mai mult,
portul ei era cea din urmă poartă deschisă englezilor în regatul Franţei,
închizînd-o Angliei, duşmana noastră de totdeauna, cardinalul desăvîrşea opera
Ioanei d'Arc şi a ducelui de Guise.
De aceea, Bassompierre care era totodată protestant şi catolic ― protestant
din convingere şi catolic în calitatea sa de comandor al ordinului Sfîntul Duh;
Bassompierre care era german prin naştere şi francez prin inimă, Bas-
sompierre, în sfîrşit, căruia i se încredinţase un comandament anume în
asediul oraşului La Rochelle, spunea, avîntîndu-se în fruntea mai multor nobili,
protestanţi ca şi el:
― Veţi vedea, domnilor, că vom fi destul de proşti ca să cucerim La Rochelle!
Şi Bassompierre avea dreptate. Bombardarea insulei Ré îl făcea să presimtă
măcelul din Cevennes29; cucerirea oraşului La Rochelle era cuvîntul înainte al
revocării edictului din Nantes30.
Dar, cum am mai spus, alături de aceste ţeluri ale dregătorului nimicitor de
oprelişti şi de piedici, ţeluri care ţin de domeniul istoriei, cronicarul mai e silit
să cerceteze şi imboldurile mărunte ale bărbatului îndrăgostit, clocotind de
gelozie.
După cum ştie fiecare, lui Richelieu îi fusese dragă regina; n-am putea
spune dacă dragostea lui avea un tîlc politic sau era doar una din acele patimi
adînci, pe care Ana de Austria le trezea în inima celor din jurul ei. În orice caz
însă, din desfăşurarea de pînă acum a povestirii, cititorul a putut vedea că
Buckingham fusese mai tare decît Richelieu şi în două-trei împrejurări,
îndeosebi a eghileţilor în diamante, îi mai şi destrămase urzelile, datorită
devotamentului celor trei muşchetari şi a cutezanţei lui d'Artagnan.
Pentru Richelieu era deci vorba nu numai de a scăpa Franţa de un duşman,
ci şi de a se răzbuna împotriva unui rival; de altminteri, răzbunarea trebuia să
fie aprigă, răsunătoare şi întru totul vrednică de un om care ţinea în mina lui,
asemeni unei spade, puterile unui întreg regat.
Richelieu ştia că luptînd împotriva Angliei, lupta împotriva lui Buckingham,
că, biruind Anglia, biruia pe Buckingham; mai ştia, în sfîrşit, că, umilind Anglia
în ochii Europei, îl umilea pe Buckingham în ochii reginei.
La rîndul său, deşi Buckingham punea onoarea Angliei înainte de orice, era
totuşi mînat de ţeluri aidoma cu ale cardinalului; Buckingham era de asemenea
setos de răzbunare; neputînd izbuti să se întoarcă în Franţa ca ambasador,
ţinea cu tot dinadinsul să se întoarcă în chip de cuceritor.
Astfel că adevărata încununare a acestui joc, pe care cele mai puternice
regate ale lumii îl jucau după bunul plac a doi îndrăgostiţi, era doar o privire a
Anei de Austria.
Întîia izbîndă o cîştigase ducele de Buckingham. Ajuns, fără veste, în faţa
insulei Ré, cu nouăzeci de corăbii şi cu aproape douăzeci de mii de oameni,
căzuse asupra trupelor regale de pe insulă, comandate de contele de Toiras. În
urma unor sîngeroase lupte, Buckmgham izbuti să-şi debarce ostaşii pe insulă.
Să amintim, în trecere, că în aceste lupte a pierit baronul de Chantal;
moartea baronului de Chantal lăsa orfană o copilă de optsprezece luni.
Copila aceasta a fost mai tîrziu doamna de Sévigné.
Contele de Toiras se retrase în cetăţuia Saint-Martin împreună cu
garnizoana şi aruncă vreo sută de oameni, într-un mic fort, cunoscut sub
numele de fortul La Prée.
Această întîmplare grăbise hotărîrile cardinalului care, aşteptînd să poată
lua împreună cu regele comanda hotărâtului asediu, îl trimisese pe fratele
regelui pentru călăuzi cele dintîi mişcări şi strecurase spre teatrul de luptă

29 Război religios care a luat naştere în urma revocării Edictului din Nantes.
30 Edict dat de Henric al IV-lea în 1598 în favoarea protestanţilor; a fost revocat
în 1685