Aroganță sub un costum bleumarin

13.Sărise peste mine

Atât de mult te așteptasem încât când am renunțat să o mai fac, ai venit ca și cum ar trebui să pleci grăbit. Mi-a fost deajuns o secundă fiindcă pot să spun că a fost cea mai frumoasă secundă din viața mea. Dar nu am știut că ești tu. Nu am fost pregătită încât să am gândul că tu chiar vei ajunge și pe la mine. Deoarece mă îndoiesc că a fost ceva special, fiindcă tu ai mers la fiecare nuntaș să îi iei farfuria de pe masă și într-un final ai ajuns și la mine.

Următorul fel de mâncare era pe cale să vină. Îl așteptam cu nerăbdare dar mai mult fiindcă te așteptam pe tine. Nu mai ai de gând să vi odată, chelnere? Deși știu prea bine că nu pentru mine ai veni, dacă ai face-o.
Stateam la masă aparent liniștită, dar sufletul meu era atât de agitat încât aveam impresia că o să țâșnesc ca o sticlă agitată, direct în capul lui Rede. (Da.., încă nu mi-a trecut).
După o așteptare lungă, dintr-o dată, văd cum unchiul din stânga mea primește mâncarea. Mă uit entuziasmată spre acea persoana care i-a pus-o, dar mă dezamăgesc când văd că nu era el. Era una dintre femeile cu care lucra. Se uitase puțin ciudat, sărise peste mine și îi puse mâncare lui Mami care statea în dreapta mea la masă. Nu am înțeles cum și de ce. M-o fi uitat sau habar n-am cum. De obicei mami ar fi făcut gură la chestia asta dar era prea ocupată să înfulece ce i s-a dat în farfurie. Și mai venise o tură, două până când a umplut toată masa 14 de farfurii cu sarmale, inafara de mine. Mie nici la momentul de față nu mi-a mai pus. Mă simțeam exclusă și priveam oarecum ironică pe ceilalți care își satisfaceau poftele de sarmale. Recunosc, și mie îmi era poftă puțin. La un moment dat m-am gândit că probabil am fost prea rea de aceea nu am primit mâncare, și am început să râd singură ca o nebună. Oricum ceilalți nu au observat fiindcă nu au terminat de mâncat. Dar totuși, nu intelegeam cum naiba să sari peste o persoană când pui de mâncare la toți. M-am așezat pe spătarul scaunului și am început să îi tastez ceva lui Petro. Să îi spun și lui de pățania asta. Și după ce vâr ochii în telefon si mă concentrez asupra lui, două mâini îmi pun sarmalele în față. De data asta mă uit să îi spun chelneriței că în sfârsit si-a amintit de mine, și când să o fac, îl văd.. Pe EL!

Sunt pentru tine, micuța mea!

Tu ești, înaltule?

Ce credeai că am uitat de tine?

Probabil.

Probabil am făcut asta intenționat ca să îți aduc eu, special ȚIE.