Aroganță sub un costum bleumarin

9.Dor de privirea lui

Sinceră să fiu, nici nu stiam ce simt. Cum naiba să iubesc dintr-o dată o persoană? Nici măcar nu o cunosc. De unde să știu eu dacă are pe altcineva sau nu? Eu ce credeam? Că dacă se uită la mine simte si el la fel? Mda.. Cred că m-am înșelat.. Doi ochi nu vor spune niciodată ce spun buzele. Sau inima.

Încetez să mai privesc fata ce nu o mai recunoașteam în oglindă. Femeia aceea, după ce ieșise de la toaletă, îmi mai băgase din nou niste priviri ciudate de ale ei, iar mai apoi ieșise după ce eu o priveam ca și cum aș vrea să o omor deși nu am vreun motiv. Pe ea aș fi vrut sa o omor... Pe ea care l-a atins.. I-a atins umerii și l-a îmbrățișat... Ahh.. Nu știu de ce simt asta.. Nici măcar nu știu ce sentiment e.. Sau dacă e un sentiment sau o stare.. Sau poate e același lucru.

Mă gandeam să plec odată din baia aia, dar îmi amintisem că nu am făcut ceva. Și nu, nu mă refer la treburi. Uitasem lucrul cel mai important. Să fac poze. Așa ca mi-am scos telefonul fain și am început să fac la pozeee de mai că mi-am umplut toți cei 32 de GB în acea seară si baie. Și după mă gândeam că ar fi cazul să ies că altfel ar începe mami să își facă griji și să mă dea dispărută. Ciudat a fost că în afara de femeia aia ciudată, nu a mai venit nimeni acolo. Cred că au știut ca eram eu acolo și am ședință foto, ori i-a anunțat ea.

M-am așezat din nou la masă lângă mami, care evident că era acolo, ca de fiecare dată.

-Oooo, ia că ai apărut. Crezusem că ai murit în baie făcâdu-ți poze.
-De unde ști? Mă mirasem eu.
- Te știu eu pe tine.
Râse mami de mine.

Mă uit în ochii ei adânc și după tac .Da ,știu că trebuia să râd la 'gluma' ei reală dar pur și simplu nu mai aveam chef. Nu mai aveam chef de nimic , nu aveam chef să zâmbesc , să vorbesc și nici măcar să privesc. Doar pe tine aș fi vrut să te privesc , chelnere. Dar tu îi zâmbeai , îi vorbeai și o priveai pe ea. Trist , nu? Nici măcar nu știu dacă privirile tale spre mine au fost reale sau doar o iluzie. Și ori cum ar fi fost , tot îmi e dor de ele. De ochii ăia , căprui și strălucitori , de părul ăla blond și stufos, de cămașa aia asortată cu rochia mea , de mâinile alea stângi care mai scăpau din când în când un pahar sau o farfurie...Da , îmi e dor de tine , chelnere !

După gândurile mele pline de dor si tristețe , unde realizasem la urma urmei că îmi bat capul degeaba , instinctiv privesc spre ușa restaurantului. Și văd că vine.... Nu , nu era EL . Ar fi fost prea frumos să fie adevărat. Erau Rede și Mourissa , care la fel ca mine mă ochiseră din start cu privirea , doar că ele îmi zâmbeau dar eu le priveam disprețuitor. Nu cred că observaseră , și primul loc unde au venit a fost la masa mea.