Aroganță sub un costum bleumarin

41.Niciodată nu am reușit să îl iubesc mai mult

Am băut un pahar cu apă rece ca să îmi revin. Adevărul e că nu mi-am revenit deloc.

Petro încă era cu mine și parcă îi părea rău că mi-a spus acele lucruri care mi-au îngrozit inima. Cred că ar fi preferat să tacă pentru că nu a mai îndrăznit să îmi spună nimic timp de o jumătate de oră.

-Oricâte scuze mi-aș cere, nu ar fi îndeajuns..

-Nu, Petro. Îi spun eu ștergându-mă la ochi. Tu mi-ai făcut cel mai mare bine din lume, spunându-mi. M-ai salvat. Sunt supărată pentru că nu m-am așteptat la așa ceva din partea lui Lonard, însă sunt bucuroasă că îmi ești prieten adevărat și mi-ai spus.

Am început să gândesc cu maturitate însă doar eu știam ce gol aveam în inimă. Nu cred că iubirea e pentru mine. Avusesem dreptate când am ales să nu iubesc niciodată, însă al naibii că mi-am încălcat singură jurământul.

-Îmi pare rău pentru ce ai aflat, Sarra! Îmi spuse el așezându-se lângă mine pe pat.

-E ok. Sunt bine.

-Știu că nu ești dar o să treacă.
O să trecem împreună peste. Promit.

Și m-a îmbrățișat. Din nou m-am simțit în siguranță cu toate că el mi-a invadat apartamentul și habar n-am de unde știa că locuiesc aici. Adevărul e că mai mare rău mi l-au făcut cei de la distanță, decât el care era aici.

Lonard mi-a mai scris câteva mesaje însă nu i-am răspuns. Nu avea rost. Parcă eram fraiera aia de care să își bată joc, nu-i așa? Nu i-am mai permis să fiu asta pentru el. Nu i-am mai răspuns la nimic ceva vreme.

Fără să îmi dau seama am adormit în brațele lui Petro. Așa mă simțeam în siguranță. M-am trezit pe la vreo 6 dimineața, am tras cu ochiul, eu eram în brațele lui iar el dormea ca un ursuleț fericit. Mă simțeam mult prea în siguranță ca să opresc acest somn liniștit. Și am dormit așa, iubindu-l pe Aldo, dezamăgită de Lonard, în brațele lui Petro.

Păcat că nu am reușit niciodată să îl iubesc pe Petro mai mult decât ca pe un amic..