Aroganță sub un costum bleumarin

12.Cine a fost?

Petro e cam culmea uneori, mai ales atunci cand ne intelegem atat de bine încât vorbim ca un cuplu. Deseori încep să cred că chiar suntem unul. (Cum probabil crede și el. Mai ales el.) Inimioarele și emoticoanele alea nu lipsesc niciodată din conversația noastră. Ei bine, tin la el și îl iubesc, dar niciodată mai mult ca pe un prieten. Nu știu dacă el crede că inimoarele sunt doar pentru îndrăgostiți, dar eu una, știu că oricine, oricum le poate folosi (Părerea mea) . De ce ai pune atât de mult suflet in emoticoane, nu? Cum uneori pui atât de mult preț pe vorbe și uiti că faptele sunt cele care au adevărata valoare. Deci, nu mă mai îndoiesc punându-mi întrebări inutile. La fel cum îmi pun despre chelner. Faza e că încerc să uit de el dar se pare că nu reușesc. Dar Petro tot îmi scrie :
-Ce faci, love? ❤❤❤❤
-Tot la nuntă. Tu, Gufi? ❤❤
Gufi e porecla lui, mi-a spus-o din prima zi în care ne-am cunoscut. Cică prietenii îl numeau așa fiindcă e înalt și slab ca și personajul Gufi din desenele animate Mickey Mouse. Și să fiu sinceră chiar seamănă cu el. E și simpatic iar uneori e un scump dar are momente de depresie si melancolie, așa cum mai am și eu.. Probabil că de aceea suntem atât de apropiați.
-Bine, my Angel, eu sunt acasă. ❤❤❤
Gufi folosește des engleza deși habar n-are dacă se numește Engleză sau Franceză.
-Aa, mă bucur. Cum de nu ești la discotecă? ❤❤❤
De obicei o cam dă pe acolo.
-În seara asta nu prea am avut chef să mă duc, și în plus, am răcit groaznic, my heart. ❤❤
-Off, ce rău îmi pare.. Să te faci bine, love! ❤❤
-Dacă îmi ești tu alături mă fac! ❤❤
-Atunci se pare că o să îți revi acum! ❤❤

Da, știu știu știu că suntem ca și un cuplu dar între noi nu va putea fi nimic vreodată. Eu sunt o fire foarte complicată și să recunosc, uneori după ce citesc mesajele astea pline de glucide, mi se face greață. Dar mna.. Mai ales că era răcit, voiam să îl încurajez și eu să se facă bine, că mai că îl auzeam până aici cum tușea din plămâni.

-Mulțumesc, Angel! ❤❤❤
Când încep să tastez simt o mână caldă pe spatele meu. Mă uit tiptil cu coada ochiului si văd un ciuf blond ce se prelungea în aer și mai apoi două mâini mari cu maneca albastru închis, ce îmi ia de pe masă farfuria cum mancasem ultima oară, având în ea furculița și cuțitul. Acea persoană le pune inapoi pe șervețel și spune :
-Vei mai avea nevoie de ele!
Nu am fost în stare să spun nimic, dar când a plecat m-am uitat in urmă și văzusem că a fost.....

... chelnerul meu...

DA!!! CHELENERUL MEU!!!!!