Aroganță sub un costum bleumarin

10.Te numesc : „Chelnerul meu"

-Sarrraaaa, strigase Rede venind dupa mine. De ce nu ai venit? Zise oprindu-se în fața mea puțin dezamăgită dar de fapt o durea undeva ca a putut sta ea cu EL. Te-am așteptat.
Pe mine sau pe el?

-Aa scuze, îmi e putin frig și nu am mai ieșit. Mințind eu evident, făcând pe actrița ca de fie care dată cu zâmbetul pe buze. Nu mi se mai păruse mare lucru acum. Nu e atât de complicat după ce te obișnuiești.

-Offf, trebuia să vii. Ofta ea din greu dar în adâncul ei era cea mai bucuroasă. Credeți-mă că aș fi vrut să o omor atât de tare am început sa o urăsc. Să îi rup mâinile alea care l-au atins pe el și să îi smulg ochii când l-au privit si zâmbetul ăla care i l-a dat ea. M-am apropiat cu flăcări în ochi, cu mâna de buza ei vrând să i-o sparg ,apoi îmi dădusem seama ce fac și încercasem să mă scot.
-Ai ceva aici.
-Eu nu văd nimic!
Trebuia să se bage deșteapta de Mourissa.
-Acum nu mai are. Cred ca era o bucățică de piure de la felul doi.
-Aa mersi, Sarra.
Zise proasta crezând că vreau să o ajut ca să nu arate urât cand se vede cu chelnerul meu.

-Mergem și noi să mâncăm. Adăuga Rede.

-Bine , fetelor. Le zisem eu.

-Poate după aceea vi și tu afară.

-Poate.. Zisem mai scuipând-o între ochii ăia care l-au privit. De ce tot insista să mă duc ? Să o văd cum îl îmbrățișează ? Sau cum îl pupă? DOAMNEEE FEREȘTEEE!!!!! Dacă aș vedea așa ceva , i-aș tăia buzele și i-aș rupe toate oasele. Numai să îndrăznească să îi atingă buzele chelnerului meu.

Continui să stau tristă privind în gol. El nu mai venea , iar ea era la masa ei râzând și zâmbind , fericită că chelnerul era al ei... Câștigase ? Nu o să pierd această luptă mai ales când vine vorba de EL. Nu știu dacă ea îl cunoștea demult , ținând cont că sunt din aceeași localitate dar nu îmi pasă deși eu îl știam doar din priviri. Dar asta nu înseamnă că nu sunt supărată pe tine , chelnere.

Îmi suflu respirația și privesc din nou. Când eram mai neajutorată și mă așteptam mai puțin , părul blond intră pe ușă , cămașa șifonată albastru închis , bronzul tenului tău , și ce zărisem prima oară fuseseră ochii tăi. Ochii ăia care de prima oară când au intrat m-au privit. Mă așteptam să arunci priviri spre masa ei , dar , chelnere , tot pe mine mă iubeai. Nu am cum să fiu supărată pe tine. Nu am cum să încetez să te privesc amuțind fiecare bucățică din mine. Nu am cum să nu mă amăgesc , când ochii tăi strălucitori , îmi aparțin , din seara asta , mie.