Aroganță sub un costum bleumarin

27.Sărutul

Din cauza intensității lui, nu aș putea descrie sentimentul simțit atunci. Acea emoție bruscă care mi-a făcut inima să tresară de mii de ori.
-Ma bucur ca esti aici. Zise el.
-Și eu ma bucur ca nu ai plecat.
-Nu puteam să plec.

Era liniște însă sufletul meu se agita. Zgomotul lui ma făcea să simt ceva ciudat, ce am mai simțit fix acum o lună.

-Vrei sa mâncăm? Ma intrebase Aldo vrând să schimbe tăcerea, să o petcetluiasca cu trandafiri.
-Ce ai adus? Zic eu.
- Două pungi de semințe, două ciocoleti Milka cu Oreo, două sticle de suc Fanta la jumate..
-Serios? De ce ai luat atâtea?
-Ca să mâncăm evident.
Rase el. Avea un format foarte dezvoltat, era înalt și puțin ponderat. Dar arată superb. Bronzul sau îl făcea să pară că un rege.

Ma strânge în brațe, se uita puțin la mine si ma cântărește și apoi zice:
-Unde iti sunt un metru șaizecisișase?
-Aici. Zic eu.
-Parca ai avea 1.50.
-Îi fi tu prea înalt.
-Taci, ca tu esti micuța mea!
Și imi saruta obrajii cu buzele lui moi si calde. Ma strânge tare ca și cum nu ar mai vrea să îmi dea drumul vreodată. Nici să nu o facă, nu vreau.

Priveam incatusati la râul secat. Parca ne era frica și nu îndrăzneam să facem ceva. Să acționăm măcar unul dintre noi. El a făcut primul pas, oare trebuia eu să îi fac pe al doilea?

Hai, micuțo e rândul tău. Poate nu mă vrei de aceea nu faci nimic...

E rândul meu dar poate nu mă vrei, de aceea nu fac nimic...

Încearcă...

Mă tem...

Nu iti fie teamă..

-Imi place părul tău. Ce era sa zic? Imi trec mâna puțin prin părul lui.
-Mersi.Si mie.De tine.

Aoi mă ia de mână și ma privește adânc , cu o dorință fermecatoare . Mâinile noastre se ating, devin una și aceeași. Sufletele noastre i-au foc dar nu le mai putem stinge. Nici nu vrem, nu? Mai tălmăcesc cate ceva în gând, după care îl imbratisez. Îl strâng tare, stau la pieptul lui și îi aud bătăile inimii.
-Ce tare iti bate inima.. Zic.
-Bate pentru tine. Imi zambeste. Parca sentimentul de când l-am văzut prima oară se întoarse. Imi era dor de acest sentiment pe care îl poți simti doar o dată în viață. Chipul lui era a celui mai drag om din lume. Ma privea cu o dulceață nebănuită și negustata până atunci.
Imi saruta din nou obrajii, încet, încet își apropie buzele și de ale mele. Visam. Eram intr-o lume nouă. M-aș mai fi lăsat purtată de val însă:
-Nu suntem împreună. Îl intrerup eu.
-Vrei sa fii iubita mea? Se apropie de mine vroind sa ma sărute. Nu imi venea să cred.
-Pai trebuie să imi castigi inima mai întâi, nu?
-Cred ca ti-am câștigat-o deja.
M-am înroșit. Arătăm ca un trandafir de mai.

Ma atinsese puțin cât sa ma împingă pe spate, apoi se urcase peste mine stând în poziție de flotare.
-Atunci cred ca va trebui să te sărut cu forța, nu? Dar după sărut, vezi ca trebuie să zici "Da".
Nu am apucat nici sa ma gandesc la nimic când acel sărut a fost ca și rupt de pe o altă planetă. Nu știam cum sa sărut, era ciudat probabil de aceea nu voiam sa fac asta chiar acum. Însă faptul că m-a sărutat Chelnerul a făcut ca primul meu sărut sa fie FANTASTIC. Cuvintele ar fi prea neînsemnate sa descrie bucuria din sufletul meu. Nu voiam ca aceasta fericire sa se mai oprească.
Doar după ce s-a ridicat și m-a strâns în brațe mi-am dat seama că putea să imi faca orice ținând cont de faptul că eram doar noi doi intr-un loc pustiu, dar n-a făcut-o.
-Deci? Se joacă cu părul meu.
-Deci... Ce?
-Da sau nu?
-Ce da sau nu?
-Iti place ciocolata?
-Da.
-Yayyyh.. Ai zis da. De acum oficial esti iubita mea.