Aroganță sub un costum bleumarin

26.Chiar o făcea

Ziua mea întoarsă cu susul în jos în clipa aceea se salvase. De fapt aș putea-o numi fracțiune de secundă. Ce se mai putea compara cu chelnerul? Da, era chiar el, așa cum îl văzusem la nuntă însă ceva părea schimbat la el dar nu știam ce. Probabil era datorită timpului și fizionomiei, de exemplu îi crescuse puțină barbă blondă, se tunsese pe părți însă cred că aceasta schimbare era datorită faptului că eu îl văzusem atât de elegant iar acum părea un fuckboy cu haine largi și șapcă întoarsă.
-Bine eu va las! Ma suni tu, Sarra,când sa vin după tine! Strigase mami din mașină, după care adăugase:
-Sa ai grija de ea!
Și se uita fix la el. Fix la Chelner.
-Am zis cumva ca o sa am grija de ea? Parca își schimbase acesta brusc atitudinea mai mult în bătaie de joc.
-De vreme ce ti-o las tie, da!
Se enervase mami dar încerca să evite spusele lui făcând pe actrița ca de fiecare dată. Eu nu știam ce sa spun. Ma uitam la Chelner și imi era mie rușine în locul lui.
-Aha. Fusese ultimul lui comentariu după care a urmat o scurtă privire plictisită inspre masina noastră care se îndepărta.
-Unde mergem? Intrebasem eu.
-La terenul de fotbal. Zise el zâmbind. Vreau sa îi vad pe niște prieteni cum joacă.
-Nu mai bine am sta pe terasa aia cu scaune negre?
-Nu pentru ca e prea multă lume și ma plictisesc.
-Dar și la fotbal o sa fie.
În fine, nu am mai zis asta pentru ca nu își avea rostul. După ce am și întârziat măcar să mergem unde vrea el.
Îl priveam și tot nu imi venea să cred. Era chiar el. Însă zambetul lui larg parea cam indiferent. Nu stiu ce avea să însemne asta. Probabil la nunta si-a mascat aroganța sub un costum bleumarin.
-Uite acolo stă Eleona! Zise și imi aratase o casă din dreapta cum noi eram in trecere.
-O cunosti? Zic eu.
-Normal. Tu?
-Da, din priviri dar nu am vorbit cu ea niciodată.
Într-adevar așa era. Stiam ca sta in Gatthucchi și era singura cu numele ăsta.
-E frumoasa.
-...
Pe bune? Cum sa fii la întâlnire cu o fată și sa vorbesti despre alta? Plus ca fata aia are dinții din față mai mari și mai scorburoși ca a unui castor.

-Ma bucur ca ai venit. Che...Ln..Ăăă...
- Te rog, spune-mi Aldo.
Am ajuns.

Era un teren mare de fotbal pe lângă care trecusem de nenumărate ori dar nu l-am mai observat până acum. Oricum ma asteptam la multă dinamica dar terenul era gol. Nici nu era de mirare la cat era de cald te topeai negăsind un singur loc de umbra.
-Nu e nimeni.
-Ce pacat. Zise el râzând. Radeam și eu ca așa se râde la glumele băieților.
-Unde ne așezăm?
Erau doar două locuri mici de umbra, unul era sub un copac uriaș care avea peste 100 de ani, care se spune că a fost plantat de Gotti la întemeierea cetății Gatthuchhi-ului însă la umbra acestui frumos copac era plin de urzici.
-Nu aici. Zice el. Hai mai încolo să vedem.

Străbatem noi întreg terenul, trecem de el cu vreo 10 metri, ne încolăcim printre niște ramuri și ajungem la marginea râului Gatthucchi care era secat. Abia acolo, la malul acela cu noroi galben si scârbos,am gasit putina umbra.
-Hai sa stăm aici. Zice el.
-Ai pătura? Zic eu.
-Eu trebuia să aduc? Se rasteste el la mine.
-... După care eu rămân fără cuvinte însă el zambeste și își schimbă starea spre una veselă.
-Am adus mâncare să ne ingrasam, nu credeam ca o să ne trebuiască și paturi să stăm pe noroi uscat. M-am simțit mai bine după aceasta gluma, chiar am râs.
Aldo curăță un loc de pe jos cu mâinile și mă roagă să stau jos dar eu nu vreau pentru ca, indiferent, pe jos era murdar iar eu chiar aveam haine frumoase si albastre.
-Hai te rog.
-Nu, multumesc.
-Bine, atunci fie.
S-a ridicat, într-o secundă m-a luat pe sus și s-a sacrficat punandu-se pe jos cu mine în brațele lui. Ma strângea la piept, da, chiar o făcea.