14.Nu e

45 5 0
                                    

Acelea au fost cele mai delicioase sarmale pe care le-am mâncat în viața mea. Și asta, știm cu toții fiindcă mi le-ai adus tu. Au fost vreo 4-5 dar cred că le-am mâncat pe toate. Evident înafară de varză. Ști că nu îmi place varza, chelnere. (Sau orice altă legumă posibilă).

Mami terminase sarmalele abia cand eu le începusem pe ale mele. În sfarsit observase că ceva nu e în regulă și m-a întrebat.
-Tu fată, dar tu numai acum mănânci?
M-am uitat la ea cu jumate de sarma în gură cu feeling de smântână (nu știu cum vine asta dar avea și smântână), și am zis abia înțelegându-se ce voiam să spun:
-Serios??!
Mami și-a dat seama că mâncase prea costisitor încât nu a observat ultimele 100-200 întâmplări ce au avut loc și s-a rușinat, însă eu eram prea fericită că chelnerul meu îmi aduse mâncarea încât a mai contat că a întârziat?
Nu, nicidecum.
-No, îmi zici ce ai pățit sau continui să te gândești la chelnerul tău?
O privisem brusc. (Din nou aveam sarma cu feeling de smântână în gură).
-Deci, am așteptat ce am așteptat, chelnerița v-a pus tuturor de la masă sarmale și a sărit peste mine. A făcut vreo 3-4 ture dar la mine nu a ajuns nicidecum. Știu ca erai prea ocupată să vezi asta.
Se îmbujoră.
În fine, eram convinsă că nu primesc sarmale în seara asta. Mi-am deschis telefonul și am văzut că mi-a scris Petro.
-Petro e cel care a venit marti la noi?
Mă intrerupse repede mami.
-Da.
-Ăla care a adus ciocolata aia cu feeling de ciocolată?
LOL. Ce avem azi toate cu feeling-ul?
-Da, mami da. Nu mă mai întrerupe.
-Încă ceva, ști că te iubesc.
-Off mami ești culmea. Cred că am și uitat ce voiam să spun.
-Taci că eu îs șefa aici, nu tu.
-De când?
-Vrei să nu mai primești ciocolată?
-Ști că te iubesc, mami. Continuă cu ce voiai să spui, scumpa mea.
Avea un rânjet malefic. Știa că câștigase.
-E iubitul tău?
Ochii mi se făcură ca la două cepe mari și roșii. (Bine, nu am ochii roșii dar ardeam de nervi oricum).
-Nu!

Aroganță sub un costum bleumarin Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum