Aroganță sub un costum bleumarin

22.Este adevărat!

... Chelnerul? Sa fie chiar el? Ma îndoiesc..

-Cu cine vorbesti, Sarra? Se bagase iar mami.
-Cu un băiat.
-Ei, ca ai gagic și mie nu imi spui.
-Abia am inceput sa vorbim.
-Minți.
-Nici nu îl cunosc!
-Minți.

Am lasat-o pe mami să continue cu aiurelile ei ca să pot să imi dau seama de adevăr. Ce sa fac ca să îl recunosc? Cum sa imi dau seama dacă chiar e el? Totuși, m-am gândit că mai simplu ar fi să îl întreb.
-Lucrai ca și chelner acum aproximativ o lună?
-Înca lucrez.
-Serios?
-Da,lucrez ca să o ajut pe mama mea fiindcă și ea lucrează acolo și imi dau seama cât îi este de greu.

Deci el era, era chiar elllllll!!
Chiar nu puteam să cred. Dar poate nu era el cel care a lucrat în seara nunții..

-Ai lucrat cumva într-o seară când s-a făcut o nuntă tot acum o lună?
-La nunta lui Alexeviș și Radana?
-Da!
Chiar ei fuseseră mirii.
-Da. Am lucrat doar eu, maica-mea și încă o femeie. Doar noi am mai rămas fiindcă restul echipei au fost invitați la nuntă.
-Oh, și toată treaba a rămas pe mâna voastra.
-Da dar și eu eram invitat.
-Serios?
-Da. Doar că am rămas fără parteneră și am zis ca mai bine o ajut pe maica-mea.
-Cum ai rămas fără partenera?
Inima mea se încleștase.
-Partenera mea era chiar iubita mea însa a avut un accident chiar în noaptea nunții.
Eu nu mai Intelegeam nimic. Parca un cuțit mi-a trecut prin inima și m-a tăiat. Dacă chiar iubita lui a pățit ceva atunci cum a fost atât de vesel și cum de nu a mers la ea? Și cum de eu credeam ca ma iubeste si el avea iubita?...
-Și acum ea e bine?
Ce era să zic?
-Da, e bine acum doar ca nu mai suntem împreună.
-De ce?
Pentru mine acest răspuns a fost ca o ușurare cu multe întrebări și mistere.
-Așa a fost să fie. Ea acum e cu altul și probabil de aceea.
-Aa, imi pare rau.
-Nu ai de ce. Și totuși de unde sti atâtea?
-Ce sa stiu?
-Pai m-ai întrebat multe lucruri despre mine.
-Pai am fost și eu la nunta aia..
-Serios? Dar eu nu te rescunosc.
-Pe bune?
Aproape ca imi venea să plâng.
-La cate persoane au fost la nuntă, nu te astepta să le țin minte pe toate. Deși imi pari destul de cunoscută.
M-am simțit foarte, foarte prost. Stii, Chelnere eu te-am recunoscut din poze deși am fost la aceeași nuntă însă tu nu ai facut asta. Pentru tine erau prea multe persoane ca să ma deosebești pe mine..
Însă, lăsând la o parte vorbele lui ce m-au durut, trebuia să îl fac cumva să ma recunoască. Nu a facut-o după poze, ok. Stai. Mi-am amintit ca am facut poze în baia restaurantului. Poate așa m-ar recunoaște, mai ales după rochia pe care am purtat-o.
-Stai ca iti trimit niște poze pe care le-am facut in baia restaurantului.
-Bine.
Evident ca le-am ales pe cele mai sexy.
Gataa, te-am recunoscut!
Inima mea s-a deschis asemeni unei porti încuiate de multă vreme.
-Te-am văzut.
Doar atât?
-..
-Stăteai la masa din fața ringului de dans.
-Da.
-Masa 14.
-Daaa.
Am inceput sa zambesc ca si-a amintit.
-Doamne! Ma mir cum de nu te-am recunoscut de la început! Cred ca daca nu iti făceai pozele în baia restaurantului, nu imi dădeam seama cine esti!
Nu știam daca e ceva de bine sau de rau dar stiam ca până la urmă ședințele mele foto în băi nu sunt degeaba, așa cum zice mami.
-Deci, din această cauză ne paream noi atât de cunoscuți.
-Da! Apropo, ce înălțime ai?
-1. 66. Tu?
-1.84 , pitico.

-Nu creeeddddd!!!!!
Tipasem eu de bucurie prin casa.
-Ce ai, Sarra? Ce ai pățit?! Se uita mami mirata la mine.
-Sti ca ti-am zis ca vorbesc cu un băiat?
-Ce e? Ti l-ai făcut gagic?
-Ba mai bine de atât! E chiar CHELNERUL DE LA NUNTĂ!