Aroganță sub un costum bleumarin

17.Încărcătorul

-Bine că ai stricat tot! Tu cu visele tale!
-Ce am stricat? Îi zisem lui Mami că nu intelegeam.
-El a venit la tine dar tu îl ignorai. Bravo, fata mamii! Felicitări!
-Dar eu de fapt..
-Te gândeai la el. Știu.
-Păi..
-Păi el nu citește gânduri! Și tu trebuie să fii axată pe realitate nu pe imaginație!
-Imaginația e cel mai frumos dar.. Nu mi-l lua.
-Da dar imaginează-ți cum ar fi să fie real!..

Nu se săturase să îl sorbească din priviri cum nici eu nu mă săturam. Rede îl privea într-una. El zâmbea, dar de data asta nu spre mine, nu spre ea ci in gol. Zâmbea așa fericit că are două admiratoare.

Era ultimul dans al serii... Chelnere, când?

Aș fi vrut să dansăm micuța mea.

Ști că o să plec, nu?

Știu.

Uriașule..

Micuțo.. Acordă-mi acest dans.

Ți l-aș acorda dar noi suntem prea rușinoși ca să ne vorbim.

Beep. Beep

Aveam un mesaj nou. De la Petro.
-Tot la nuntă, tot la nuntă?
-Da.

Beep, beep.

Baterie descarcată. Dispozitivul are 1%, doriți să-l încărcați?

Aș dori dar n-am încărcător. Cine s-a gândit când am pornit de acasă? Eram atentă doar la ținută, pantofi și telefon..

-Mami.
-Da
-Nu mai am baterie.
-Și ce să-ți fac?
-Tu ai?
-60%. Ți-aș da-o pe a mea dar nu am cum. Sau am?
-Nu ai că ți-o furam demult.
-Du-te la tejghea și spune-i la chelner să ți-l puna la încărcat.
-Ceee?! Nuu!!
Cum era să mă duc ? Doar nu sunt nebună. Să facă el primul pas!
-Oricum nu mai e mult și plecam.
Mă durea.
Uite-l acolo!
Chiar era acolo și statea pe telefon. Cred ca scria mesaje.
Nu-ți rata ocazia!

Mami avea dreptate. Dar cum să mă duc la Chelner și să îi spun :
-Mă, bagă-mi telefonul la încărcat! Dar să ști ca te și iubesc și să fugim în Tenerife.
-Ai vrea tu, micuțo! Să zică el.

Pac

Mami pușcase din degete.
-Iar visezi, Sarra.
-Iar..
-Du-te.
-Mă duc întâi la baie.
-Să te aranjezi.
-Să mă aranjez.

Ajunsesem în baie. Îmi aranjasem părul timp de o jumatate de oră, mi-am dat un retuș rujului, mi-am aranjat rochia să nu fie prea șifonată, m-am descălțat 2 secunde că mă dureau picioarele și am zis ca sunt gata. Mi-am luat telefonul în mână și gata, să mă duc. Dar cum să-i fii spus? Să creadă ca sunt o nebună? Fierbeau emoțiile în mine ca într-un cazan care clocotește. Bine, hai să mergem. Sau nu.. Sau hai.. Gata mă duc înapoi.

Dar era prea tarziu. Eram deja în fața tejghelei însă.. Chelnerul nu mai era acolo. Era doar o femeie.

-Doriți ceva? M-a întrebat.
-Chel.. Încărcat. Puteți să îmi puneți telefonul la încărcat?
Realizasem ce prostie era să zic.
Se uitase la singura priză de acolo arătându-mi că e deja un telefon la încărcat.

-Al cui e? Întrebasem.
-Al baiatului de acolo.
Zise și îmi arătase un popândău gras care stătea pe două scaune înfulecând din două meniuri. El îmi zâmbise așa încât i-am văzut trei rânduri de fălci.
-Cine e?
-Nu știu dar își ține telefonul de o oră aici.

Ce l-aș fi luat de păr.
-Du-te spune-i să și-l ia și îl pun pe al tau.

M-am dus. M-am apropiat de masa lui. M-a ațintise cu privirea. Stătea tolănit pe cele două scaune deparcă era la el acasă.
-Ă..
O bucată de carne îi atârna în mod scârbos de buză.
..în fine, nu mai contează.