Aroganță sub un costum bleumarin

18.Mai mult de atât

-Ridică-te , Sarra, că plecăm.

Ce nu i-aș fi spus Chelnerului ? Câte nu mi-au trecut prin cap atunci. Ehe , dar câte n-aș fi făcut.. Dar ce puteam să fac când nu îndrăzneam să fac nimic? În orice caz , știam că mi-am ratat șansa dacă aveam totuși una.

Chiar o să pleci , micuțo ?

Chiar..

Și mă lași așa ?

Și te las așa..

Mă privea când îmi luam paltonul albăstrui , mă privea de-acolo , din colțul lui , prefăcându-se că prepară o băutură.

Nu mă lăsa să plec , Chelnere..

Nu pleca..

În fine , suntem mari și nevoiți să acceptăm.

Să acceptăm ? Ce ?! Că nu o să te mai văd niciodată , micuțo ?

Probabil asta înseamnă să accepți ceva.

Probabil , dar mă îndoiesc.

-Vi sau rămâi cu chelnerul ? Mă trezise mami din nou.

-Cu chel.. vin.

-Hai odată.

-Vin.

-Să pupăm mirii ca să ne de-a prăjituri.

-Să-i pupăm.

-Acum n-ai vlagă , a?

-Am.

-Doar pentru Chelner ai.

Deja mi-era dor de el, ce să zic.. Ce a mai rămas de spus? Ce nu aș fi spus..

Mami era in fața mea și pupa mirii. Venise și randul meu, însă eu mă uitam doar la el. Era așa frumos.. Nu am cuvinte că s-ar spulbera..

Halală urare. Le spui "Casă de piatră " dar te gândești doar la cum ar fi viața ta așa impreuna cu el.

Ar merita Chelnere?

Ce n-aș face pentru tine, Micuța mea?

De fapt n-ai făcut nimic.

Dar..

N-ai îndrăznit.

Păi..

Că ți-e teamă..

Eu..

Știu.

Păi...

Inteleg. Si eu te iubesc.

-Sarra, vi?
-Vin.
-Sau mai stai?
-Mai stau...
-Te hotarasti?
-Glumeam.
-Uită-te și tu ce prăjituri ne-au dat. Îți lasă gura apă. Sută la sută cea de pe margine are gust de miere cu lămâie, preferata mea. Știu că pare ciudat dar e așa dulce..
-Nu ca si el.
Se uitase deparcă ar fi vrut să îmi dea o palmă acolo în restaurant.
Ă.. Te iubesc. Hai să plecam.
-Hai odată.
-Înăuntru..
Cred că nu mă auzise. Oricum era prea târziu pentru asta. Nu mai puteam da înapoi. De fapt nu aveam cum. Trebuia să plecam la urma, urmei. Era doar o nuntă.

Dar pentru mine a fost mai mult de atat...

In ziua aia...

Nu știu.. Parcă s-a schimbat ceva..

În sufletul meu..

Acolo, în interior..

Și când am plecat el era acolo, la ultima masă din colțul terasei. Acolo, unde l-am văzut prima oară. Aduna paharele de pe masă dar nu-și dezlipea privirea de la mine.. Parca eram legati, dar nu cu sfoară ci așa de la distanță..

Nu voiam să cred că nu o să îl mai văd niciodată însă ăsta era adevărul.

Atât a fost, Chelnere..

Îți voi duce dorul, Micuța mea..