Secret admirer »Yoonmin«

~6~

               Spre bucuria sa, ultima zi de școală din acea săptămână nu a fost așa de rea sau anostă precum s-a așteptat.

               Orele au decurs cât s-a putut de normal, fără evenimente majore, iar tânărul se afla deja aproape de apartament.

               Voia să ajungă rapid pentru a-l vedea pe Tae. I-a simțit dorul prietenului său și se întreba dacă acum se simte mai bine, știind că era îngropat tot în pături.

               Datorită modului rapid de a fugi prin ploaie în speranța că va ajunge relativ uscat, drumul nu a fost așa de lung ca de obicei și în doar câteva minute a ajuns acolo. A descuiat ușa și a întrat în grabă.

               — Sunt aici! a strigat destul de tare pentru a se face auzit, apoi s-a îndreptat spre camera lui Tae imediat după ce și-a lăsat tenișii complet uzi la intrare și a arucat rucsacul pe podea, fiind și acesta în aceeași stare ca încălțările.

               L-a găsit pe prietenul său alături de Kookie, uitându-se împreună la un film. Tae era bine învelit precum un copil și mânca popcorn, iar JungKook stătea lângă el cu laptopul pe picioare.

               — Bună, hyung! l-a salutat cel mic cu un zâmbet larg, punând de îndată pauză filmului.

               — Oh, hey. Nu știam că ești și tu aici, Kook, a chicotit JiMin drăguț și s-a așezat și el pe patul lui Tae. Ai venit să îi ți companie?

               — Mhm, s-a plâns că era singur și se plictisea așa că m-am gândit să stau cu el până termini tu cursurile, i-a răspuns acesta zâmbind, iar mai apoi TaeHyung i-a dat un mic pumn în umăr, simțindu-se atacat.

               — Nu-l asculta, minte. Eu i-am zis doar că nu am ce să fac singur acasă, nu m-am plâns sau ceva de genul, se apără brunetul.

               JiMin a zâmbit și chiar a râs la comportamentul brunetului, era bucuros că prietenul său a avut companie pe parcursul zilei și se simțea cât de cât mai bine.

               — Mă bucur că ai avut grijă de el. Cine știe ce ar fi făcut singur atât timp, a spus şatenul și a primit o privire urâtă de la cel menționat. Kookie doar a zâmbit mândru și i-a ciufulit părul celui de lângă el, fiind mult prea adorabil.

               O bătaie bruscă în ușa de la intrare l-a făcut pe JiMin să ridice o sprânceană în mod întrebător. Așteptau pe cineva?

               — Oh, cred că a ajuns YoonGi-hyung, a răspuns TaeHyung întrebării nerostite de prietenul său.

               La auzul acelui nume, JiMin nu a știu ce reacție să aibă, nu a știut ce să facă. Putea să jure că inima i-a omis o bătaie și a devenit puțin agitat.

               Dar nu i s-a dat drept la replică și nici nu ar fi vrut, JungKook deja s-a ridicat din pat și s-a dus să-l întâmpine pe blond pentru a nu-l lăsa să aștepte prea mult. 

               Șatenul a stat în pat, blocat cu privirea pe unul din pereți și jucându-se cu bluza sa care era udă din cauza ploii, abia observând când au intrat cei doi în încăpere. Atenția i s-a îndreptat spre nou venit doar după ce TaeHyung i-a dat cu piciorul în spate, atenționându-l că nu ar fi politicos să îl ignore așa.

               — Bună, hyung! l-a salutat brunetul cu zâmbetul său specific pe față.

               — Hei, Tae. Te simți mai bine? l-a întrebat acesta, deși privirea sa era orientată spre tânărul care privea cam absent ce se afla în jurul său, probabil fără să știe ce să spună.

               TaeHyung doar a aprobat vesel, luându-l pe Kookie în brațe de îndată ce s-a așezat lângă el.

               — Totul datorită lui. Chiar dacă nu sunt încă sănătos tun, trece repede, iar compania lui a ajutat mult, i-a ciufulit părul celui mic, acesta roşind ușor cu gândul că Tae chiar s-a bucurat așa de mult pentru compania sa.

               — Hyuuuung, nu mai face asta! s-a plâns JungKook, încercând să se depărteze de el cu scuza că nu îi place să fie ciufulit, deși doar nu dorea să fie observat când roșește.

               JiMin a chicotit ușor la vederea celor doi ce arătau atât de adorabil și se comportau ca doi copii, iar astfel atenția lui YoonGi s-a îndreptat numai asupra sa.

               — Dar tu? a întrebat și s-a așezat lângă şaten, privindu-l. Tu ești bine?

               — E-eu? a spus nesigur, neștiind cum să răspundă exact. Eu nu am nimic, nu sunt răcit, a continuat confuz din cauza atitudinii celui mai mare.

               — Nu, dar probabil ai mers fără umbrelă prin ploaie. Blondul s-a apropiat chiar mai mult și i-a luat cu grijă o şuviţă de păr udă, jucându-se cu ea. Ai părul și hainele ude. Ai putea răci foarte ușor în modul ăsta, se uită în ochii săi și arăta cu adevăr îngrijorat.

               Dacă inima lui a încetat să mai bată pentru o secundă când acesta a intrat în cameră.. În acel moment putea simți cum i-ar sări din piept în orice secundă. Faptul că îl privea așa și se afla atât de aproape de el, îi sucea cu siguranță mintea.

               — JiMin? Te simți bine? Ai fața foarte roșie... ai cumva febră și tu? a întrebat YoonGi chiar mai îngrijorat și i-a pus cu grijă o mână pe frunte pentru a se asigura. 

               Tânărul s-a dat brusc înapoi, de parcă atingerea majorului i-ar fi ars pielea. Era atât de agitat în acel moment încât nici nu a mai gândit logic ce se întâmpla.

               JungKook și TaeHyung s-au uitat la rândul lor îngrijorați la el, nici nu au realiza până atunci că JiMin era ud din cap până în picioare, iar faptul că acesta se comporta așa i-a derutat.

               — Uhm, sunt bine, hyung! N-nu te îngrijora, s-a bâlbâit ușor fără să știe ce să mai zică, apoi a ieșit cât mai rapid din camera lui Tae.

               "Ce tocmai a fost asta? De ce am făcut asta?"