Secret admirer »Yoonmin«

~20~

               De îndată ce toate cursurile din acea zi s-au încheiat, JungKook l-a căutat pe șaten peste tot. Dorea să afle de ce a fugit așa, ba chiar se gândea că prietenul său a fost molipsit de comportamentul laș al lui YoonGi. Doar el a tot fugit în ultima vreme, nu mai aveau nevoie de încă o persoană care să facă așa de fiecare dată când e întrebat ceva.

               Oftând zgomotos, l-a zărit într-un final pe acesta, fiind aproape de ieșirea din curtea universității. Probabil se pregătea să se întoarcă la apartamentul său. JungKook a grăbit pasul până când a reușit să-l prindă pe acesta de încheietură și să îl oprească din drumul său.

               Cel mai mare s-a speriat când a fost oprit așa de brusc, dar a răsuflat ușurat imediat ce a văzut că nu e nimeni altul decât JungKook. Bineînțeles, cine îl putea lua așa prin surprindere dacă nu el sau TaeHyung?

               — Oh, Kook. M-ai speriat, nu glumă. Puteai să mă strigi sau ceva, a zis acesta, privind la brunetul ce stătea în fața sa, zâmbind ușor. Nu a fost cu intenție să îl sperie și asta era sigur.

               — Scuze, hyung. Te-am căutat peste tot, iar când te-am văzut am vrut să fiu sigur că nu te pierd din nou. N-am vrut să te speri.~

               Replica acestuia l-a făcut puțin confuz pe JiMin. Nu știa de ce l-ar căuta prietenul său atât de mult, crezând că l-a lămurit deja cu mica sa dilemă înainte de a merge la curs, așa că l-a întrebat. Îi venea să regrete, totuși, când a auzit răspunsul.

               — Încă nu am terminat discuția. Știi tu... despre tine și YoonGi-hyung, a încercat acesta să explice. Sunt aici să vorbim, știi deja că îmi poți spune orice. Chiar dacă probabil nu e același lucru ca vorbitul cu Tae, suntem prieteni și sunt aici pentru tine, a zâmbit acesta și și-a frecat ușor ceafa cu mâna dreaptă, rușinat. Nu voia să pară prea băgăcios, însă dorea să își ajute prietenul. Și dacă nu poate face asta, măcar să îl asculte. Probabil acesta dorește să vorbească despre ceea ce simte, dar nu știe cum și cui. Cu toate că îl avea pe Tae aproape, cu siguranță nu i-a spus niciodată cât de frustrat se poate simți. TaeHyung era cu adevărat un copil și JungKook știa asta. Oricât de mult iubea latura aceea a celui mai mare, probabil tocmai din cauza asta JiMin nu i s-a deschis mai mult în legătură cu felul în care se simte.

               Bineînțeles că la început a refuzat, JiMin spunând că e totul bine și nu trebuie să își bată capul cu asta. Însă JungKook a insistat până când șatenul a oftat înfrânt de fața adorabilă a acestuia și a început ușor să-i povestească. Nu prea detaliat ce e drept, dar i-a povestit ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp.

               I-a spus că îl place pe blond încă de când au început să aibe cu toții micile lor întâlniri în apartamentul lui și al lui Kookie. I-a povestit de asemenea despre admiratorul său și despre faptul că o bună perioadă de timp și-a dorit ca cel mare să fie persoana din spatele mesajelor sale. Cu siguranță era frustrat pentru confuzia care i-a s-a creat. Știa că cel care îi scrie este o persoană care ține la el. JiMin știa că băiatul anonim era bun cu el, dar știa, de asemenea, că nu putea rezista în fața lui YoonGi. Blondul era dulce și atent cu el, chiar dacă nu într-un mod continuu și nu prea evident. Cu toate astea, JiMin simțea cum se topește de fiecare dată când cel mai mare se uită la el.

               Însă nu a menționat despre motivul pentru care el crede că YoonGi nu se va uita niciodată după cineva ca el. Nici nu știa dacă are de fapt unul sau e pur și simplu sentimentul că nu e plăcut înapoi.

              Și cu cât spunea mai multe, cu atât își dădea seama cât de încurcat este în acea situație. Era băgat până la gât în confuzie și nesiguranță pe propriile gânduri.

               — La naiba pentru toate astea! Chiar îl plac și știu că niciodată nu vom deveni mai mult decât prieteni! a spus acesta frustrat câteva minute mai târziu și și-a azvârlit minile în jurul său. Să spună asta cu voce tare era cu mult mai ciudat decât să gândească asta, dar părea tot odată o alegere bună să lase frustrarea afară. A simțit că abia acum îl lovește realizarea cu adevărat.

               JungKook a realizat cât de frustrant e acesta. L-a ascultat cu atenție cât timp a vorbit, iar apoi l-a tras într-o îmbrățișare mare, neștiind exact ce ar putea zice pentru a-l face pe cel mai mare să se simtă mai bine. JiMin doar a inspirat parfumul prietenului său și și-a pus brațele în jurul taliei celui mic, simțind cum se relaxează ușor.

               După câteva clipe de liniște, în care cei doi doar au stat îmbrățișați și au ascultat respirația celuilalt, JungKook s-a decis să vorbească:

               — Știu că toată situația asta te scoate din minți, hyung. Probabil e chiar prea stresant să te gândești la două persoane la care ții și mai mult ca sigur e și mai frustrant pentru că nici măcar nu îl cunoști pe cel de-al doilea. Tot ce ai putea face este să îți iei puțin timp pentru tine și să te gândești la cum te simți tu cu adevărat. Ori, chiar mai ușor, lasă lucrurile să meargă de la sine. Oricât de ciudat ar fi să fii încurcat între două persoane, asta va trece curând. YoonGi va realiza cât ești de minunat, deși sunt destul de sigur că știe asta deja, a vorbit cel mic pe un ton scăzut, continuând să îl țină pe cel mai mare în brațe. Era sigur de vorbele sale, deși nu putea spune sigur de ce anume. Doar presimțea că e așa cum zice el, că trebuie să fie așa. Mai mult de atât, știa cu siguranță că TaeHyung știe ceva legat de toată situația asta și dacă nu i-a spus lui JiMin până la acel moment, sigur era ceva ciudat.

               JiMin se simțea cu adevărat mai bine datorită vorbelor celui mai mic, fiind cu adevărat calmat de ceea ce a zis, de mica sa incurajare. Nu credea că acesta putea vreodată să fie atât de serios legat de un subiect, dar nu putea fi decât recunoscător că avea așa prieteni în jurul său. A aprobat ușor din cap, dând de înțeles că se gândește la cele spuse de el.

               — Scuze pentru toate astea, Kook! Și mulțumesc că m-ai ascultat, i-a vorbit șatenul, de data aceasta pe un ton mai scăzut, calm.

               JungKook nu a putut decât să zâmbească sincer, știind că a ajutat cumva și hyung al său nu mai era la fel de încordat pentru un moment.

               — Mereu aici, JiMinie! Va fi totul bine.~

              Fiind prea ocupați cu toată discuția lor, aceștia nu au observat un lucru. Și anume că, în spatele lor, cu doar câteva secunde în urmă se afla YoonGi, însă fugise imediat spre casă.