Secret admirer »Yoonmin«

~39~

               Cel mare se uita încă destul de surpins la șaten, neștiind ce să spună cu exactitate, tot ce a făcut fiind să se așeze pe bancă lângă acesta. A clipit ușor și s-a putut convinge cu adevărat. JiMin chiar a venit într-un final. Mult mai târziu decât au stabilit, dar era chiar acolo, lângă el.

               — JiMin... ești bine? l-a întrebat îngrijorat pe cel de lângă el, decizând că va discuta cu el mai târziu atunci când l-a văzut pe JiMin cu lacrimi în ochi. Nimic nu era mai important pe lângă faptul că el trebuie să fie fericit, nu?

               Șatenul doar a aprobat ușor și și-a șters încă o dată ochii, deși YoonGi văzuse deja că cel mic a plâns. Nu a putut decât să ofteze ușor și l-a privit preț de câteva secunde, gânditor. 

               "Acum ori niciodată, lașule." și-a spus singur pentru a-și face curaj, mușcându-și buza.

               Cu inima cât un ghem, blondul și-a trecut ușor mâinile în jurul șatenului, luându-l în brațe. Spera doar ca JiMin să nu-l respingă și, spre bucuria sa, cel mic și-a pus la rândul său mâinile în jurul blondului și și-a ascuns capul la pieptul acetuia. A găsit imediat comfort în brațele sale.

               — Să știi că poți vorbi cu mine, JiMinie, i-a vorbit acesta blând, începând să se joace cu părul moale al tânărului. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?

               JiMin simțea cum inima îi sărea din piept auzind vocea lină a celui mai mare și, pe lângă asta, faptul că se afla în brațele sale și îi putea inspira mirosul de vanilie, nu-l ajuta absolut deloc. A roșit ușor fără să aibe, de fapt, un motiv. Simpla prezență a lui YoonGi era mai mult decât de ajuns pentru a-l zăpăci.

               — Uhm.. Păi trebuia să mă văd cu cineva azi, a început acesta puțin nesigur despre cum ar putea să-i spună întreaga situație. Știi, cu băiatul care îmi scrie... Doar că eu am întârziat și am stricat totul, iar acum probabil mă urăște și nu vrea să mai audă de mine. Probabil crede că m-am jucat cu el până acum, a oftat acesta trist, având gândurile încă încurcate. 

               YoonGi a zâmbit involuntar la gândul că lui JiMin îi părea rău pentru o persoană pe care nici nu o cunoștea în realitate. Ce suflet bun avea acest băiat și cât de sensibil era. Pe blond mereu îl surprindea acest lucru la el, dar se pare că nu se va schimba, ceea ce era cu atât mai bine. JiMin al său era perfect așa cum era. Pentru el, cel puțin. Era tot ce avea nevoie. 

               A continuat să se joace cu părul șatenului, simțind cum acesta se calmează în brațele sale. 

               — Nu crede că te-ai jucat cu el și normal că nu te urăște. Știe mai bine ca orice că ești cea mai bună persoană din viața lui, cel mare i-a vorbit la fel de blând, fiind purtat de gândurile sale. Știe că de când ai apărut în viața lui, totul s-a schimbat în bine. Se bucură când se gândește la tine și zâmbește când te vede pe tine zâmbind, te admiră pe furiș și se gândește de mii de ori cum ar putea să-și facă curaj pentru a putea vorbi cu tine despre tot ceea ce simte. Totuși, într-un final, tot ce a putut face a fost să-ți scrie bilete pentru a arăta cât ține la tine. Asta până azi.

               Vorbele acestea nu numai că l-au făcut pe șaten să fie surprins, dar l-au făcut să roșească mai mult și să zâmbească ușor. Un zâmbet inocent și drăguț așa cum numai el avea. 

               De asemenea, și YoonGi era surprins că a putut să-i spună toate acele lucruri atât de ușor. Da, asta era o mică parte din lucrurile pe care le gândește el, dar nu credea că i le va spune dintr-o dată, fără ca măcar să se bâlbâie în fața acestuia. Însă se bucura, cel puțin atunci JiMin avea să știe ce gândea el. 

               Șatenul s-a depărtat puțin de el. Destul de mult pentru a-l putea privi în ochi, dar fără să fie nevoit să iasă din îmbrățișarea oferită de el. Îi plăcea prea mult să stea așa. S-a uitat în ochii blondului, timid și curios. 

               — D-de ce spui toate astea, hyung?

               — Pentru că tu trebuia să te vezi cu mine, JiMin. 

               Privirea șatenului a devenit de la una rușinată, la una confuză. Însă nu a durat prea mult pentru a realiza ce voia cu adevărat să spună YoonGi. Inima i-a rămas pe loc pentru un moment atunci când a realizat. Visele sale absurde... erau reale la urma urmei? Asta chiar se întâmpla? 

               A clipit de câteva ori și la final a continuat să privească ochii lui hyung al său.

               — Adică.. tu.. Tu ai fost? a întrebat șatenul, încercând să spună ceva care să nu sune stupid, dar era mult prea fericit și confuz pentru a reuși. Se simțea de parcă ar zbura de fericire.

               — Da, eu ți-am scris. Îmi cer scuze că nu am putut să-ți spun toate acele lucruri în față, JiMin. Am fost un laș, a spus cel mare, simțindu-se precum un copil pentru că nu a putut până în acel moment să stea de vorbă cu JiMin. Știa că cel mic ține la el și nu l-ar răni, dar i-a fost mult prea teamă de a fi respins. 

               — H-hyung.. De ce? 

               Șatenul era conștient că a pus o întrebare stupidă, dar chiar era confuz. Nu dorea să interpreteze greșit tot ceea ce se întâmpla. Avea nevoie să fie sigur.

               — Pentru că te plac, pabo, i-a zâmbit YoonGi, ușor timid, dar blând. 

               I-a spus pentru prima dată băiatului care îi umbla prin minte de atât de mult timp, ce simte pentru el... Cum să nu fie timid și emoționat? Încă nu era prea sigur de ce credea JiMin. Deci putea fi totul sau nimic.  

               JiMin, în schimbă, a simțit cum inima îi saltă de bucurie. Nu putea fi mai bucuros în acel moment.

               — Hyung... Huh, simt cum inima îmi explodează, a râs ușor nervos, făcându-l pe blond să zâmbească amuzat. Și eu te plac, YoonGi. Mult...

               Ar fi vrut să continue cu exprimarea sentimentelor sale, însă ceva l-a oprit aproape imediat ce a spus asta. Sau mai bine spus, cineva.

               YoonGi și-a unit buzele cu cele ale şatenului, bucurându-se mai mult decât în toată viața sa că ceea ce a vrut până acum s-a adeverit. JiMin îl plăcea înapoi.

               Obrajii șatenului au căpătat de mult o culoare roșiatică, iar inima i-a bătut cu mult mai tare când a simțit buzele catifelate ale blondul peste ale sale.

               Era un sărut plin de sentimente, amândoi fiind copleșiți de bucurie. Într-un final, au primit ceea ce au tânjit până în acea clipă.

               Ușor, sărutul s-a încheiat, iar YoonGi și-a unit fruntea de cea a lui JiMin, acesta putând să simtă respirația caldă a lui. Nu au dorit să se depărteze prea mult din acel moment perfect al lor.

               — M-ai făcut atât de fericit, JiMin, i-a șoptit blondul, zâmbind cu sinceritate și privindu-l în ochi pe acesta.

               — Și tu pe mine. Mai fericit ca oricând, i-a zâmbit acesta înapoi, bucurându-se încă de momentul dintre ei doi.