Secret admirer »Yoonmin«

~25~

               JiMin stătea pe holul școlii cu biletul în mână, uitându-se de câteva minute la acesta. De când l-a primit l-a citit de aproximativ patru ori și tot se întreba ce mai exact voia să spună acesta.

               "La cât de adorabil ești, sunt sigur că cel pentru care ai sentimente te place enorm de mult și probabil doar nu știe cum să arate asta. Dacă nu, ei bine, e un prost, nu crezi și tu asta? Cine nu ar observa pe cineva atât de minunat precum tine? Meriți tot ce e mai bun, Park JiMin."

               Ce ar însemna asta mai exact? Nu avea nici cel mai mic habar, nu își putea imagina un răspuns cert pe care să i-l dea acestuia. De ce toți spun că YoonGi l-ar place, deși ei nici măcar nu vorbesc des? Mai ales această persoană necunoscută, ce motive ar avea să creadă una ca asta? Cuvintele spuse de el sunt frumoase, nu poate nega asta, s-a simțit mai bine când a aflat părerea cuiva despre el.

               Într-adevăr, JiMin nu era deloc urât, ba chiar era un băiat frumos, deși el considera că înălțimea nu îl ajuta prea mult. El era, totuși, destul de mulțumit cu aspectul său. De asemenea, nu era nici prost sau plictisitor. Însă el considera că blondul nu s-ar uita atât de ușor la el. De ce?

               Probabil că acesta căuta o persoană inteligentă, matură, pe cineva pentru a purta o discuție interesantă și pentru a se bucura de compania sa. JiMin nu se considera cu adevărat acest gen de persoană, nu se încadra la tipul ăsta de om.

               Era cu adevărat copilăros, îi plăcea să fie așa și mai ales îi plăcea să glumească, să râdă. Se prostea, de asemenea, des. Și nu-și amintește să fi avut până acum o discuție care să dureze mai mult de jumătate de oră cu YoonGi. Una care să nu îi includă pe ceilalți din grupul lor de prieteni.

               De fapt, singura dată când au vorbit mai mult, a fost când JiMin s-a dus la el la apartament acum puțin timp pentru a rezolva acea situație ciudată dintre ei. Aia se putea considera o discuție.

               Restul conversațiilor nu au fost decât un schimb scurt de replici. Atât. JiMin se gândea că avea puține șanse ca vorbele anonimului său să fie adevărate, din moment ce lucrurile mergeau așa.

               A oftat ușor, trecându-şi degetele printre șuvițele de păr, deranjându-l și mai mult decât era deja. Și-a revenit imediat din gândurile sale, decizând că ar trebui să răspundă la biletul primit.

               A privit scurt bucata de hârtie din mâna sa, înainte de a scrie un răspuns exact sub scrisul dezordonat al persoanei anonime. A decis să nu se mai gândească prea mult la ce să scrie.

               "Hm... Cred că e chiar un prost, unul mare. Sau poate eu sunt unul și mai mare?

               De fapt, cu siguranță sunt, dragă persoană. Îmi fac speranțe prea mari, deși probabil abia mă observă.

               Și, cu toate astea, eu încă îl plac. Și de ce am încă impresia că tu ești el?

               Sau se poate numi doar o speranță pentru că îmi doresc cu adevărat ca el să mă placă? Sunt un om care doar visează, sincer. — Park JiMin"