Secret admirer »Yoonmin«

~34~

               Când s-a făcut atât de târziu?

               Înainte ca măcar să realizeze ce se întâmpla, JiMin se afla în drum spre apartament, fiind însoțit de nimeni altul decât YoonGi. De ce? Pentru că dragul său prieten cel mai bun a plecat cu JungKook mai devreme pentru a trece pe la un magazin cu benzi desenate și, pesemne, au "uitat" să-l anunțe. Chiar dacă JiMin știa că aceștia profita de asta doar pentru a rămâne singuri, nu a comentat.

               Datorită celor doi, YoonGi s-a văzut nevoit —mai mult sau mai puțin— să-l conducă pe șaten spre casă. Doar nu-l putea lăsa singur la ora asta, nu? Trebuia să se asigure că va ajunge acasă cu bine.

               Aveau atâtea de vorbit, dar n-au știut cum să dea grai gândurilor, în ultimele minute domnind liniștea între ei. Erau amândoi îngropați în vocile din capul lor, dar nu îndrăzneau să spună ceva despre tit ce gândeau.

               Blondul nu era deloc mulțumit de situația asta. Nu numai că s-a obișnuit cu toată gălăgia provocată de prietenii săi, dar nu îi plăcea să se afle lângă JiMin și să fie această liniște jenantă. Știa că l-a părăsit curajul, dar trebuia să-și facă altul până la urmă. Dacă nu, avea să regrete că nu a vorbit cu cel mai mic 

               — JiMin? a șoptit, nesigur pe propriile sale intenții, însă până să poată regreta, tânărul deja și-a întors privirea spre el și l-a privit curios, așteptând să continue. Uhm... cum crezi că aş putea începe o discuție cu cineva?

               Șatenul s-a oprit, auzind ce avea cel de lângă el de spus. I se părea drăguț comportamentul acestuia, dar mult prea amuzant, deci nu și-a putut abține râsetele. 

               — H-hyung, serios, a încercat acesta să spună cât râdea, privindu-l pe cel mai mare. Ești mai priceput de atât. Tocmai ai făcut asta.

               Blondul doar l-a privit puțin buimac, fără să înțeleagă pe deplin reacția acestuia. Cum adică mai priceput de atât? 

               "Stai.. aia nu cred că a sunat cum voiam eu să sune. Aish, exprimare proastă."

               — Ah, nu! Nu, nu! Nu aia voiam să zic, și m-a dat stânjenit cu mâna prin păr, râzând mai mult nervos. Mă refeream la... uhm. Știi... Cum aș putea să îi spun cuiva ceva important? Tu cum ai proceda? Habar nu am cum aș putea deschide subiectul.

               JiMin s-a oprit din râs și l-a privit puțin mai serios. A pornit din nou la pas spre apartament, fiind gânditor. Ce i-ar putea spune pentru a fi de folos?

               "De ce toți cred că eu știu cum e?" a oftat acesta  în sinea sa. Nu era psiholog, totuși.

               — Păi probabil că doar aș spune-o, a ridicat ușor din umeri și a privit lumina făcută de felinarele din jurul lor.  Nu cred că e un mod anume, dar dacă e important ce ai să-i spui, ar trebui să o faci cât mai curând. Dacă nu  sunt șanse să-i spui prea târziu și să nu mai conteze așa mult.

                YoonGi l-a aprobat printr-o mică mișcare a capului. Chiar părea serios cu ceea ce spunea și l-a făcut să se gândească la asta mai mult. De ce nu avea curaj să-i spună odată? Nu era ceva ce va trece de la sine, oricum. Nu vrea să treacă.

               Tot va trebui să îi spună despre asta cândva. 

               Cu toate că poate fi respins. 

               Și mai apoi ignorat. 

               Însă, nu voia să-și piardă și mica șansă pe care o are. Știa prea bine că era doar una singură, nu va mai avea alta. 

               — Hyung? s-a făcut auzită vocea lui JiMin, trezindu-l pe blond la realitate, lăsând gândurile sale la o parte. 

               Și-a scuturat puțin capul, aproape nesesizabil, iar apoi și-a întors privirea spre șaten, prinvindu-l curios. 

               — Mulțumesc pentru că m-ai adus, i-a zâmbit cel mic sincer, iar YoonGi nu a putut decât să-i întoarcă zâmbetul. Era molipsitor.

               Nici nu băgase de seamă că au ajuns deja, atât de pierdut a fost în gândurile sale. Ar fi stat mai mult cu cel mic, dar nu putea.

               — Întotdeauna. Acum fugi în interior, e frig în seara asta. 

               Inima lui JiMin a stat în loc pentru câteva momente, nevenindu-i să creadă că a auzit bine. Cât putea să-l facă YoonGi să zâmbească când îi arăta că ține la el.

               A zâmbit din tot sufletul cu gândul la asta. L-a avertizat pe hyung al său să aibe grijă la drumul spre casă, intrând în apartament imediat după. 

               Blondul, în schimb, a rămas în urmă și l-a privit până când a dispărut după ușa apartamentului. Nu se putea abține.

               "Îi voi spune. Nu contează cum, dar o voi face." a zâmbit acesta șters, făcând cale întoarsă. Trebuia să se gândească la asta mai bine.