Secret admirer »Yoonmin«

~36~

               Până să primească un alt bilet, timpul parcă a fost în repaus pentru JiMin. Deși au fost numai două zile, s-au simțit cu siguranță mai multe.

               În aceste două zile, mintea șatenului nu înceta din a se gândi la acea persoană anonimă. Adică, până la urmă, de ce-i lua atât de mult să-i scrie înapoi când s-a decis că se vor vedea? Nu e ca și cum JiMin ar putea fi mult prea periculos cu forța sa sau, mai ales, cu aspectul său copilăros. Nu avea de ce să existe în a-l întâlni.

               Dar asta îi demonstra, tot odată, că acel băiat îl plăcea cu adevărat dacă are atâtea emoții pentru a-i scrie sau a se întâlni față în față. Cu siguranță se gândea cum ar putea face totul special.

               Zâmbea, dar era și frustrat în același timp. Această persoană i-a dat planurile și gândurile peste cap instant. Până atunci nu se gândea că va ajunge să se gândească atât de mult la două persoane, sperând să fie, de fapt, doar una singură. Totodată, se întreba ce va face când îl va cunoaște pe acesta. Pe cineva va alege dacă va fi nevoit să facă asta? Toate gândurile îl făceau confuz, dar era entuziasmat pentru a afla adevărul. Dorea să știe tot.

               De aceea era fericit că, într-un final, în mâna sa se afla biletul pe care scrie foarte clar unde și când se va termina toată această poveste cu anonimatul. Zâmbetul de pe chipul său a crescut considerabil, aproape strigând de bucurie.

               "Atunci... Ne vedem în fața cafenelei "HuggaMug cafe". Mâine la 15, puțin după ce termini tu cursurile. Am emoții. Abia aștept să ne întâlnim, Park JiMin."

                — Huh, și eu am emoții! acesta a oftat, lăsându-și capul pe pernă și punându-și mâna stângă sub cap. Mâine te voi întâlni pentru prima dată, și-a spus, vorbind parcă cu bucata de hârtie pe care o ținea ridicată deasupra capului. O să aflu cine e în spatele tuturor mesajelor drăguțe pe care le-am primit.

               Era emoționat, într-adevăr  nu își putea opri emoțiile. Era pentru prima oară când se întâlnea cu cineva care îl plăcea... Și nici măcar nu știa cum îl cheamă pe acel cineva! 

               Totul era un mic dezastru în mintea sa acum, dar nu putea fi ajutat. Singurul lucru care l-ar fi calmat era doar ca timpul să treacă mai repede și ceasul să bată exact ora 15, el aflându-se atunci în fața cafenelei menționate. Spera ca totul să meargă cât mai bine ziua următoare. Nu voia ca lucrurile să fie ciudate când cei doi se vor întâlni.

               A lăsat ca un alt oftat scurt să-i părăsească buzele înainte de a se întoarce și a arunca o privire ceasului digital de pe noptieră. Era ora 23:15, iar el chiar nu avea somn în ciuda faptului că mâine se va trezi mai mult ca sigur obosit și va dori să doarmă câteva ore în plus. 

               S-a întins puțin cât să poată pune biletul pe noptieră, fiind sigur că acesta nu va cădea sau se va pierde cumva de acolo. Trebuia să-l citească din nou și din nou până când se va întâlni cu acel băiat. Doar atunci putea fi sigur că nu e totul doar un simplu vis sau imaginația sa. 

               Și-a așezat capul din nou pe pernă și a început să-și închipuie, fără să vrea, diverse lucruri care s-ar putea întâmpla în ziua următoare. 

               Desigur, unele erau gânduri frumoase ce îi aduceau surâsul pe buze, iar altele erau scenarii nu prea plăcute. Însă prefera să le ignore pe majoritatea, deoarece erau legate fie de YoonGi, fie de vreo persoană total necunoscută care doar a vrut să râdă de el. 

               Cu un ultim oftat, și-a închis ochii și a încercat să-și mențină mintea goală până ce a adormit, având un vis la fel de drăguț precum blondul pe care spera că-l va vedea cât mai curând.