Secret admirer »Yoonmin«

~16~

               Deși starea sa nu era una prea bună în acea zi, JiMin a continuat să vorbească și să glumească cu TaeHyung pentru ca acesta să nu se mai uite la el cu privirea aceea de părinte îngrijorat pe care în mod normal o deține Jin. Nu dorea să își facă griji pentru ceva atât de banal.

               Dar când brunetul nu era atent, ochii prietenului său îl căutau involuntar pe blond prin toată încăperea, sperând că îl va vedea într-un mod miraculos. Însă, a doua oară într-o singură săptămână, a sfârșit prin a fi oarecum dezamăgit pentru că nu era nici urmă de el. 

               Totuși, speranța că l-ar putea vedea la prânz exact ca în ziua aceea îi înflorea în gând cu cât se apropia mai mult de masa care, mai nou, era locul în care se vedeau zilnic. Nu se putea abține din a-și face singur speranțe deșarte.

               — Oh, dar brusc, cineva e cam entuziasmat. Am crezut că nu mai ieși din starea aia posomorâtă. Crezi că îl vei vedea sau?  Tae s-a uitat curios spre el, mergând în același ritm precum șatenul. 

               — Nu, nu îmi fac speranțe pentru asta. Doar mă bucur că acum petrecem cu toții mai mult timp împreună, știi, a răspuns și a încercat să pară cât mai convingător. Desigur, chiar se bucura pentru asta, dar nu acesta era motivul pentru care și-a schimbat atât starea, chiar trebuia să se bucure de momentele cu prietenii săi. Cel entuziasmat aici cred că ești tu. Numai la gândul că îl vei vedea iar pe Kookie și zâmbești de parcă ai câștigat un premiu sau ceva, glumește acesta pentru a-l tachina, observând imediat cum obrajii prietenului său devin roșii.

               Cât au parcurs mica distanță rămasă, TaeHyung s-a plâns pentru faptul că șatenul îl tachinează atât de mult doar pentru că e atât de vizibil că îl place pe JungKook și vrea să petreacă mai mult timp în compania sa, deși nu are curajul necesar pentru a-i mărturisi ce simte. Cel puțin nu încă. Va face asta când va știi cum ar trebui să acționeze.

               JiMin râdea voios la comportamentul lui și se bucura pentru că are un prieten atât de bun ca el pentru a-l înveseli mereu, deși acesta doar reacționa ca de obicei.

               — Hei, băieți! Ca de obicei, voi sunteți ultimii, a râs HoSeok de cei doi întârziați drept întâmpinare. 

               Cei doi s-au așezat lângă JungKook de îndată ce i-au salutat pe aceștia. Tae pentru că a așteptat întreaga zi ca să poată sta lângă el, iar JiMin, ei bine, pentru că se înțelegea cu ei, iar în drepta sa stăteau Jin și NamJoon. Ceea ce era cu atât mai bine. Simpatiza enorm culplul format de cei doi și se simțea în largul său. 

               — Dar nu suntem ultimii, a comentat șatenul confuz de îndată ce a observat că mai lipsește cineva. YoonGi hyung nu a ajuns încă. 

               — Păi nici nu va veni, deci sunteți ultimii. Hyung nu e la universitate azi, l-a lămurit colegul de apartament al blondului, fiind singurul care știa că acesta urma să nu vină. 

               — Hm, serios? De ce nu? a întrebat și TaeHyung, punându-și o mână după gâtul celui mai mic, acesta roșind vizibil. Nu numai că era curios, dar el întotdeauna se implică în toate discuțiile.

               — Păi... uhm... a zis că nu are ore importante azi și nu are chef de cursuri sau ceva de acest fel. Am încercat să îl conving să vină, dar îl știți și voi... Nu am reușit să-l fac să se răzgândească. Deși pe mine m-ar lua cu forța la ore, eu n-am ce să îi fac, a vorbit cât se putea de normal, încercând să nu se bâlbâie. Prezența lui TaeHyung atât de aproape de el îl înnebunea și îl făcea să nu mai poată fi atent la ceea ce trebuia. 

               Cu toții au aprobat la ceea ce a spus, iar Jin le-a zis băieților că YoonGi se purta destul de ciudat în ultimul timp. 

               JiMin se gândea că nu e așa, deși probabil era singurul care era de această părere. Comportamentul blondului nu deloc ciudat din perspectiva sa.

               A fost destul stres pe capul său cu facultatea, iar faptul că a avut grijă și de JiMin duminică probabil că i-a aglomerat programul mai mult decât era. Și cum a avut proiectul acela de care le-a spus de făcut, sigur a lucrat mult și la acela. Avea nevoie de o pauză. Mai mult ca sigur era foarte obosit după toate astea și merita să se relaxeze.

               YoonGi era de obicei o persoană grijulie cu ceilalți, chiar dacă nu o arată și pare că îi îndepărtează de cele mai multe ori, însă șatenul a observat cu ce simpatie își privește acesta prietenii și cum de cele mai multe ori are grijă de ei încât să nu iasă în evidență. I-a observat de multe ori zâmbetul pe care îl afișa atunci când credea că nimeni nu se uită la el. 

               De fiecare dată când ei decideau să se întâlnească cu toții, blondul era cel care sugera să se întâlnească în apartamentul său și al lui JungKook, iar JiMin nu credea că motivul era că acesta nu dorea să plece de acasă, ci chiar din contră. Voia să îi vadă pe toți într-un loc în care se simte bine și în largul său. Dorea să aibă persoanele dragi într-un loc, de asemenea, drag. În felul acesta, apartamentul celor doi a devenit ca o a altă casă pentru toți ceilalți și erau bucuroși de fiecare dată când mergeau acolo.

               JiMin mereu a admirat asta la el și niciodată nu s-a îndoit de modul în care acesta avea de grijă de ei și ii consideră precum familia lui. S-a îndrăgostit de comportamentul blondului atât de mult, fiind dat peste cap de fiecare dată. Și nu-și va schimba părerea nici dacă cel mai mare îl va ignora complet după episodul acela de la prânz. YoonGi nu are și nu va avea un comportament ciudat, cu toții au momente în care nu pot sau nu vor să dea ochii cu alții. Atât, nimic altceva. Avea nevoie de puțină pauză de la cursuri probabil.

               — Voi trece pe la el mâine dacă e, a spus mai mult șoptit, crezând că nu-l va auzi nimeni și putea rămâne acolo cu ideile sale, dar se înșelase.

               — Ești sigur de asta, JiMinie? s-a uitat Tae îngrijorat la el, încercând să nu fie prea evident pentru ceilalți băieți. Aș putea merge eu cu Kookie să vorbim cu el și să vedem ce- 

               — Nu, Tae. Chiar vreau să vorbesc cu el, poate voi rezolva ceva cu asta, a zâmbit acesta sigur pentru a calma nesiguranța brunetului, iar prietenul său nu a putut decat să aprobe la ce spunea. De fapt, JiMin nu era prea sigur de ce a decis asta, dar încerca să se convingă singur că să vorbească cu YoonGi era decizia potrivită. Chiar dacă nu avea habar ce i-ar putea spune și de ce anume a decis să meargă tocmai ziua următoare la el. 

               "Sper doar ca totul să decurgă cât mai bine."