Secret admirer »Yoonmin«

~23~

               În dimineața de miercuri, la o oră mult prea devreme pentru el, YoonGi a trecut ca de obicei prin fața apartamentului în care locuiau TaeHyung și JiMin. Era ceva normal, pentru că oricum apartamentul acestuia nu era departe de cel al lor, doar că asta nu însemna că nu avea și un motiv. Voia să îi lase un alt bilet șatenului.

                Deși era somnoros și încă nu pricepea cum de se putea trezi atât de devreme doar pentru a-i scrie șatenului, acesta nu dădea înapoi de la gândurile sale. El e genul de persoană care doarme câteva zeci de ore dacă poate, dar mica problemă pe care o avea era că nu mai putea avea somn când se gândea prea mult la sentimentele sale sau la ce s-a întâmplat. Trebuia să îi scrie măcar, dacă nu era în stare să vorbească direct cu acesta.

               A căscat ușor, frecându-se la ochi, și s-a oprit în fața ușii. De îndată a observat că biletul era lipit încă pe aceasta, ceea ce era ciudat.

               JiMin a ignorat mesajul său? Nu mai dorea să aibă de-a face cu el sau?

               Era confuz și chiar dezamăgit. Știa că nu era întocmai cea mai bună decizie să își recunoască o parte din sentimentele negative, dar nu s-ar fi gândit ca va fi pur și simplu ignorat. Nu credea că JiMin ar face asta vreodată.

               S-a pregătit să-l arunce pe jos fără ca măcar să îi pese, însă a observat că pe acesta era mai mult scris decât lăsase el. S-a uitat la acesta preț de câteva momente, cu sprâncenele ridicate.

               "Hm... Ce ciudat."

               A continuat să se holbeze la hârtia care nu avea de gând să îi ofere un răspuns singură, așa că a început să citească. Exact sub scrisul său dezordonat, se afla altul mult mai îngrijit și mic.

               "Vreau să vorbim. Scrie-mi mai multe dacă poți și vrei. Nu vreau și nu mi-am dorit niciodată să îți rănesc sentimentele, deși probabil am făcut-o într-un fel sau altul... Nu știu cine ești și mi-am tot imaginat până acum ce ar fi dacă te-aş vedea. M-am tot gândit cine ar fi băiatul din spatele acestor bilete. Ai zis că ne cunoaștem, dar nu aș putea realiza cine ești. Asta mă macină mult și chiar îmi doresc să știu mai bine. Să vorbim.

               Cred, totuși, că eu sunt cel care ar trebui să își ceară scuze, persoană anonimă. Pentru tot ce am făcut și pentru că dintr-un motiv tu nu crezi că am putea să vorbim și față în față. — Park JiMin."

               În doar câteva clipe, toată somnolența i-a părăsit rapid corpul. Se simțea brusc trezit la realitate, deși încă credea că ceva nu e adevărat în toată situația. JiMin tocmai i-a răspuns la un mesaj? Chiar s-a întâmplat asta? Nu l-a ignorat de fapt?

               Se uita în continuare la scrisul Șatenul ui, cu ochi curioși și plini de speranță. A fost nevoie să recitească de mai multe ori pentru a se convinge, ba chiar s-a ciupit ușor pentru a realiza că nu doarme în continuare. Inima a început să-i bată cu putere, iar mâna îi tremura puțin de la emoții. 

               Deși știa că JiMin nu avea habar cui îi răspundea la mesaj, se bucura că i-a răspuns la unul dintre bilete. Chiar s-a simțit liniștit, deși plin de emoții.

               Și-a scos în grabă o altă foaie colorată și un pix, scriind ca de obicei un nou mesaj pentru acesta. Nu se putea abține, având în vedere că șatenul i-a schimbat din nou starea de spirit radical.

               A revenit la culoarea verde.

               "Faptul că tu mi-ai răspuns la mesaj... e ceva la care nu știu cum să reacționez. Sincer. Mă uimeşti din ce în ce mai mult pe zi ce trece, ceea ce nu e întocmai ușor, țin să menționez.

               Îți voi scrie mai multe, probabil. Când vei afla cine sunt cu adevărat, vei realiza câte știi despre mine. Nu știu, totuși, dacă va fi de bine sau nu, pentru că nu știu dacă tu o să zâmbești când vei afla sau te vei supăra.

              Mai este până să se întâmple asta, oricum. Nu pentru că nu vreau să îți spun toate astea în față, dar pentru că nu sunt sigur dacă totul va decurge bine dacă ai afla. Nu vreau să te pierd. Până la momentul când toate astea se vor întâmplă, ai grijă de tine. Nu trebuie să îți ceri scuze. Ai un suflet minunat și nu mă îndoiesc de asta nicio clipă, Park JiMin."

               Un mic zâmbet i-a apărut pe chip cu gândul la acesta. De îndată ce a lipit biletul cel nou pe ușă, iar pe celalalt l-a băgat în buzunarul său, s-a îndepărtat cu pași rapizi de apartament.

               "Ce se va întâmpla de aici, totuși?"