Secret admirer »Yoonmin«

~35~

               A parcurs cu greu distanța de la magazin până la apartament în încercarea de a nu-i ceda mâinile de la atâtea pungi, dar iată că, într-un final, a reușit să ajungă acolo cu toate cumpărăturile intacte. Un lucru de care JiMin putea fi cu adevărat mândru, deoarece era mereu ajutat de TaeHyung la cărat. Acesta mereu spunea că șatenul scăpa pungile. Acum, însă, nu era nimeni cu el și a reușit să facă asta. Stai doar să audă prietenul său!

               Cu zâmbetul pe chip, a sprijinit pungile cu tot ce cumpărase mai bine de piciorul său. A încercat să scoată cheia din buzunarul pantalonilor pentru a putea intra. 

               Era cât pe ce ca toată bucuria sa să dispară, fiind pe aproape să scape totul pe jos când a observat că pe ușă era lipit un bilet. Exact ca până acum, persoana anonimă i-a scris din nou! A rămas ușor blocat cu privirea la mesaj, zâmbetul său devenind chiar mai evident.

               L-a citit fără să lase lucrurile jos, având grijă. Nu putea aștepta pentru a le duce în interiorul apartamentului, simțind că avea să fie mâncat pe interior de curiozitate. Exact ca de fiecare dată când vede micile bucăți de hârtie lipite pe ușă sau cine mai știe unde. De fiecare dată era bucuros, entuziasmat, curios și chiar temător.

               "Am avut atât de mult timp să mă gândesc la asta. Nici nu ai habar..."

               Șatenul s-a oprit un moment din citit, fiind confuz. Își aducea aminte ce și-au scris ultima dată, dar nu se lega cu acest mesaj.

               — A avut timp să se gândească la ce? Dacă să-mi scrie un mesaj? s-a întrebat pe sine, dar nu și-ar putea răspunde decât dacă află tot e scris acolo. Și-a ațintit din nou privirea spre mesaj, citind în continuare. 

               "Nu cred că ai înțelege cât de greu mi-a fost să iau această decizie. Cât curaj mi-a trebuit să scriu aceste câteva rânduri... Însă, tot datorită ție pot face asta, simt că aș putea face orice dacă aș fi lângă tine. E de ajuns să îți văd privirea sau zâmbetul pentru a mă asigura că totul e bine și așa va fi.

               De aceea... Vei vrea să mă întâlnești fără să regreți, Park JiMin?"

               Brusc, pungile erau pe jos, însă JiMin doar a continuat să priviească scrisul dezordonat al acelui băiat. Nici că îi mai păsa în acel moment ce toate obiectele ajunse pe podea.

               Se vor întâlni într-un final? El... chiar vrea să-și descopere identitatea, deși știe că JiMin place pe cineva? Și de ce chiar și în ultimul moment, JiMin își face speranțe deșarte că visul său s-ar putea adeveri?

               Încă uimit, a fugit rapid în apartament, descuind cu greu din cauza mâinilor ce îi tremurau ușor. Și-a găsit imediat un pix și s-a întors pentru a-i răspunde anonimului. 

               Fiind emoționat și entuziasmat pentru a-l vedea pe cel din spatele mesajelor frumoase pe care le-a primit până acum, a scris cu dificultate un răspuns pe bucata de hârtie. Un răspuns care exprima într-un mod simplu ce simțea el.

               "Nu voi regreta niciodată dacă te voi cunoaște. — Park JiMin"

               — Huh... Acum trebuie să-mi pot face eu curaj pentru a-l întâlni și a-mi spulbera speranțele că hyung m-ar putea observa vreodată în modul ăsta. Cu toate astea, reușesc să fac ceva ce am dorit de mult, a oftat cel mic, privind mai apoi și la cumpărăturile ce stăteau pe jos la intrarea în apartament.

               Tocmai ce reușise să le care în siguranță înainte de vederea mesajului... Probabil TaeHyung avea dreptate cu ce spunea.