Secret admirer »Yoonmin«

~33~

               — Hyung, serios. Mă simt bine, nu ai de ce să îți faci griji, l-a asigurat JiMin pentru a mia oară pe prietenul său, HoSeok, care era mult prea îngrijorat că s-ar putea simți singur. De unde i-a venit ideea asta măcar? El se simțea mai mult decât bine, îi avea pe toți aproape în ultimul timp.  

               Încă de când a ieșit din cameră, acum câteva ore, acest mare și prea energic copil a stat mereu lângă el făcând glume sau povestind diferite lucruri pentru a-l face să râdă. Mereu a găsit ceva diferit și tot mai amuzant de spus. Nu părea că l-ar mai lăsa să plece de lângă el prea curând.

               Nu că s-ar plânge de asta. HoSeok era o companie foarte plăcută și mereu îl făcea să zâmbească, doar că JiMin dorea să vorbească și cu ceilalți mai mult. Voia în special să vorbească cu prietenul său cel mai bun, căruia nu a apucat să îi adreseze mai mult de câteva cuvinte. Se părea că era ceva ce a ratat cât timp dormea, iar el a aflat abia cu câteva minute în urmă despre asta.

               Relația lui cu JungKook. 

               Desigur, cu toții i-au felicitat pe cei doi, pentru că în sfârșit au decis să fie împreună. Și, ca de obicei, Jin a fost puțin mai entuziasmat ca ceilalți de asta, pentru că, așa cum spune el, "JungKookie al meu a crescut atât de mult!".

               După asta a urmat o întreagă dezbatere, deoarece TaeHyung nu a fost mulțumit să audă că Jin spunea doar de Kookie, nu și de el. La ce altceva se puteau aștepta de la brunet? Au pierdut mai apoi timpul să-l împace pe acesta, iar JiMin nu a putut oricum să spună ceva.

               Oricum, Jin avea dreptate să spună că doar JungKook a crescut, el fiind cel care se maturiza. Tae va rămâne mereu la fel de copilăros pe cum îl știu cu toții. Nu încăpea îndoială, dar cu toate astea, JiMin dorea să afle mai mute detalii pe care sigur Tae i le v-a spune, dar nu și dacă HoSeok va sta lângă el tot timpul. Avea nevoie de timpul său cu brunetul.

               — Chiar și a așa, a zâmbit HoSeok drept răspuns. Niciodată nu strică mai multă veselie, nu-i așa? 

               — Nu, hyung, doar că nu cred c-

               — De la tine totul strică, Hobi, s-a auzit o voce din spatele lui JiMin, întrerupând ceea ce spunea șatenul. Acesta și-a întors ușor capul pentru a-l descoperi pe YoonGi care, aparent, s-a decis să se alăture conversației dintre cei doi. Ceea ce era destul de surprinzător, dar cei doi nu au spus nimic legat de asta.

               În schimb, HoSeok s-a bosumflat exact ca un copil și i-a aruncat o privire urâtă blondului. Nu accepta atât de ușor ceea ce i se spunea, cu toții știau asta.

               — Tu ești singurul care crede asta, Suga. Niciodată JiMinie nu va spune asta. Lui îi place compania mea, i-a scoas acesta limba copilăros, îmbufnat.

               Șatenul doar a râs privind la cei doi, fără să se poată abține. Erau atât de diferiți, dar se comportau oarecum la fel de copilăros când se ciondăneau între ei. Probabil tocmai de asta erau prieteni atât de buni.

               — Mhm, a surâs blondul, așezându-se pe canapea exact între cei doi, despărțindu-i. Ce? Doar nu credea că va lăsa pe cineva lângă JiMin, fie că e vorba de el sau de altcineva. Dacă tot a intrat în discuție, să deranjeze cum trebuie. Asta până aveai să-l sugrumi cu iubirea ta. 

               A spus-o pe un ton diferit. Nu unul glumeț sau total nepăsător. Un ton ușor gelos — HoSeok și-a putut da seama de asta și a început să râdă de zor când a realizat, fiind mult prea amuzat de asta. Însă cel mic nu a observat nimic de acest fel, deci nu înțelegea de ce hyung al său râdea atât de copios. Dar cine îl mai înțelege cu adevărat pe acesta? Astfel că nu a întrebat nimic, zâmbind dulce ca și până atunci.

               "Nu pot crede că e așa de evident și JiMin nu-și dă seama de nimic. Doi orbi."

               — Hm, măcar eu țin la el, a răspuns acesta pe un ton jucăuș imediat ce s-a putut opri din râs. Dorea să-l testeze pe dragul său prieten dacă tot a realizat ceva atât de important. Voia să îi vadă reacția. Și pe a lui JiMin, de asemenea.

               S-a lăsat o liniște totală timp de câteva momente după ce HoSeok a terminat de vorbit. Replica sa i-a lăsat fără cuvinte atât pe YoonGi, cât și pe şaten. Se putea observa cum YoonGi era ușor agitat.

               "Ce zic acum?!" s-a gândit blondul, știind că a fost prins în plasă de către prietenul său. Fir-ar! Trebuia el să își dea seama atât de ușor de gelozia din tonul său.

               Și-a întors privirea spre șatenul ce stătea lângă el și privea cu ochii săi curioși la cei doi. Devenise un obicei să îi caute privirea pentru momentele când trebuia să își găsească cumva curajul, altfel ar fi rămas pe veci un laș.

               Se motivează singur cu tot ce și-ar putea dori mai mult: micul băiat copilăros și cu un râs de înger, JiMin. Asta e singura sa motivație adevărată. Asta era tot ce conta pentru el. De fiecare dată când îl privea, își putea da seama că trebuie să facă un pas înainte, chiar dacă uneori ar fi preferat să o ia la fugă. Asta nu era o soluție.

               "Ce va spune acum?" JiMin era de-a dreptul speriat de ce va urma, deoarece nu dorea ca YoonGi să se supere și să plece sau să îi spună posibil ceva urât lui HoSeok. Singurul lucru pe care l-a putut face a fost să se uite la blond cu privirea sa curioasă, așteptând. 

               Astfel, privirile lor s-au intersectat și nu s-au mai dezlipit. 

               "Îmi pare rău, JiMin. Știu că placi pe cineva, dar nu mă pot opri din a te privi în felul ăsta."

               — Și eu țin la el, a șoptit acesta drept răspuns, încât HoSeok abia a putut auzi asta. Însă JiMin auzise perfect ce a spus, iar obrajii săi s-au colorat imediat într-o nuanță de roz, dar a putut respira normal știind că nu e de rău. Asta era ceva de bine și îl făcea să fie bucuros.

               — Și eu țin la tine, hyung, a zâmbit la rândul său, fiind sincer.