Secret admirer »Yoonmin«

~22~

               Cu doar o zi după toate acele confesiuni cu prietenii lor, deși cei doi s-au văzut la prânz și totul era liniștit, nu și-au vorbit deloc. Au fost tăcuți, schimbând vorbe doar cu ceilalți, parcă ignorând-se unul pe altul.

               JiMin nu știa cum ar putea să înceapă o discuție cu blondul și nici măcar ce ar putea discuta mai exact. Totul părea ușor tensionat între ei, deși nu a reușit să își dea seama care era motivul. YoonGi, pe de altă parte, nu credea că ar putea scoate vreun cuvânt printre buze. Încă avea în minte scena în care JiMin și-a vărsat frustrarea și el a auzit fără să vrea. Chiar dacă încerca să se convingă pe sine că totul urma să fie bine, că avea să nu se mai simtă deranjat de asta, știa că doar se mințea singur. Se simțea tulburat, tensionat, confuz și foarte debusolat încă din acel moment.

                Au ajuns astfel ca din ziua în care s-au întâlnit în apartemntul lui JungKook și al blondului să nu-și mai vorbească, deși doreau amândoi la fel de mult s-o facă. Părea că lucrurile aveau să evolueze în acea zi, dar totul s-a schimbat drastic. Nici ei nu știau cum s-a putut întâmpla asta.

               Şatenul tocmai a terminat o altă zi de cursuri și s-a întors într-un final acasă. Era complet obosit după cursurile plictisitoare și antrenamentul pe care l-a avut, astfel că se simțea ușurat că va reuși să se odihnească puțin.

               Un bilet îl aștepta lipit pe ușa de la intrare, iar JiMin a oftat de cum a văzut că este altul care are o culoare închisă. Cu siguranță ceva s-a întâmplat cu admiratorul său, iar el nu reușea să se gândească ce ar putea fi.

               Totuși, cu o mică speranță că nu e ceva rău, l-a dezlipit și l-a citit. 

               "Se pare că deja îți plăcea de cineva, iar eu am realizat asta mult prea târziu. Mă simt confuz, poate chiar pierdut. Nu știu ce să fac odată ce am aflat acest lucru. Îmi cer scuze pentru tot, sincer. Îmi e teamă că am să te pierd, deși nu te-am avut niciodată, Park JiMin."

               Șatenul a rămas blocat în fața ușii, privind bucata de hârtie din mână sa. Inima îi bătea cu putere în piept. Se simțea confuz, ușor temător  dar avea și un sentiment de părere de rău. A aflat ce era cu admiratorul său, într-o oarecare măsură, iar el nu intenționate niciodată ca cineva să știe că el îl place pe YoonGi. Cum de aflase el despe asta, totuși? Oare îl cunoștea pe admirator și nu a realizat? Sau doar a aflat întamplător?

               "E imposibil... Nu avea de unde să afle. Doar Tae și Kookie știu despre asta și sigur nu s-ar apuca să vorbească cu cineva despre ceea ce știu."

               Fiind măcinat de curiozitate și de confuzie, nici nu s-a gândit prea mult înainte să-și caute rapid un pix în ghiozdan. Nu se putea abține cu toate acele gânduri în mintea sa și cu sentimentele confuze. Îi va răspunde pentru prima dată anonimului. Trebuia să afle mai multe.

               A scris în grabă fără să stea mult pentru a-și alege cuvintele. Îi era prea teamă că ar putea da înapoi sau că ar deveni nesiguri pe propria acțiune. A făcut asta rapid, fiind ușor frustrat pentru tot ce s-a putut întâmpla într-un timp atât de scurt.

                A spus exact ceea ce dorea și ce simțea, apoi a lipit biletul la locul său. Nici nu s-a uitat la ceea ce a scris, pentru a nu se răzgândi. A intrat grăbit în apartament, trântind ușa în urmă sa. Spera doar ca cel care îi scrie să-i răspundă curând și să poată lămuri într-un fel sau altul toată situația. Chiar dacă era cumva ciudat pentru el să își lase gândurile scrise la iveală, avea nevoie să știe mai multe. 

               "Vreau să vorbim. Scrie-mi mai multe dacă poți și vrei. Nu vreau și nu mi-am dorit niciodată să îți rănesc sentimentele, deși probabil am făcut-o într-un fel sau altul... Nu știu cine ești și mi-am tot imaginat până acum ce ar fi dacă te-aş vedea. M-am tot gândit cine ar fi băiatul din spatele acestor bilete. Ai zis că ne cunoaștem, dar nu aș putea realiza cine ești. Asta mă macină mult și chiar îmi doresc să știu mai bine. Să vorbim.

               Cred, totuși, că eu sunt cel care ar trebui să își ceară scuze, persoană anonimă. Pentru tot ce am făcut și pentru că dintr-un motiv tu nu crezi că am putea să vorbim și față în față. — Park JiMin."