Secret admirer »Yoonmin«

~8~

               Tot în acea zi de sâmbătă, JiMin stătea încă în camera sa, ascuns printre perne și pătură, deși era cu mult trecut de ora prânzului.

               — JiMin! Trebuie să vorbim puțin, a intrat TaeHyung la el în cameră gălăgios și energic. Să știi că nu te voi lăsa să stai toată sâmbăta în pat să hibernezi ca ursul, a spus acesta serios de îndată ce l-a văzut și a început să îl tragă pe șaten de picioare, vrând să obțină o reacție.

               Victima brunetului și-a ridicat capul dintre perne somnoros și s-a uitat la prietenul său cu cea mai ignorantă privirea pe care acesta a văzut-o, chiar nu se simțea prea bine și nu avea chef de comportamentul de copil de 5 ani al lui.

               — Văd că te simți mai bine decât ieri, a oftat acesta încă mult prea adormit, dorind doar să pună din nou capul pe pernă. Ce bine.

               — Dar tu ce ai făcut? Ai dormit afară de arăți așa? Zici că tocmai ai venit de la Polul Nord, s-a strâmbat Tae și s-a așezat pe pat lângă el.

               — Doar nu mă simt prea bine, a mormăit JiMin ușor răgușit. Vreau să dorm și nu mă lași.

               Brunetul s-a uitat confuz la prietenul lui preț de câteva clipe, necrezând că vorbește serios.

               — Nu-mi spune că ai răcit și tu acum. YoonGi-hyun a avut dreptate cu ce zicea ieri deci.

               La auzul acelui nume, JiMin s-a făcut mai roșu la față decât era, trezindu-se tot odată din starea de somn mai mult decât atunci când a fost deranjat de prietenul său. Nu-i venea încă să creadă că probabil blondul îl crede un ciudat după modul în care a reacționat...

               A mormăit supărat și și-a pus capul între perne, trântindu-se exact cum stătea înainte. Nu voia să își amintească.

               — Că veni vorba de asta... de ce ai reacționat așa ciudat ieri? Adică ai fugit imediat de lângă el, deși nu a făcut nimic rău, a râs TaeHyung de îndată ce și-a amintit privirea zăpăcită și fața roșie ale sale.

               Și..Prietenul lui cel mai bun bineînțeles că nu avea de gând să îl lase în pace așa ușor, iar tânărul se simțea de parcă ar vrea să intre în pământ cu gândul la asta.

               — Nu e treaba taaa! s-a plâns pe un ton înfundat, fiind cu fața încă în pernă.

               Brunetul s-a uitat din nou confuz la acesta, apoi a aprobat de mai multe ori ca pentru sine, întrebător în legătură cu starea acestuia. O s-o scoată la capăt cu asta și știa cum ar trebui să procedeze pentru astfel de cazuri. Doar nu-l învinge JiMinie, niciodată nu va lăsa asta să se întâmple. Era un învingător, mereu obținea ce dorește și el tocmai dorea niște detalii.

               — Ok, atunci mă duc să-l anunț pe YoonGi că a avut dreptate și, din păcate, ai răcit, deci ar trebu-

               — Nu! și-a ridicat acesta mâna și l-a prins pe TaeHyung, întrerupând-l din ceea ce spunea. Niciun cuvânt despre toată asta. Serios..

               — Atunci povestește-mi tu totul sau va trebui să aflu prin metodele mele. Și știu bine că nu îți va plăcea dacă fac asta, a zâmbit acesta nevinovat și s-a apropiat mai mult de şaten. Sunt pregătit să ascult totul.

               JiMin și-a ridicat capul dintre perne și a oftat cât de mult a putut, iar prietenul său a fost extrem de mulțumit, știind că acesta avea să îi spună despre ce e vorba. Se pare că brunetul a câștigat. Ca de fiecare dată.