Alergam prin pădure rugandu-ma să nu mă prindă. Trebuia să ajung la zidul care despartea lumea oamenilor de lumea îngerilor. Trebuia să o duc pe Melissa cât mai departe de Caius. La fel cum mi-a omorat sora, poate să-si ucidă propriul copil. Ura care zacea in el, era mai presus de puterea mea de intelegere. Oare cu ce îi gresisem?
Melissa dormea in bratele mele, iar eu fugeam cât de repede mă țineau picioarele. Tot ce imi doream era sa scap mai repede din iadul asta. Voiam ca ea sa aiba sansa pe care eu nu am avut-o.
Revedeam cu ochii minții toate întâmplările din acea seară. Părinții mei zăcând morți cu hainele pline de sange, corpul surorii mele mutilat. Acea scena sinistra și îmi provoca greață. Voiam sa parasesc casa in care am crescut, dar în acea clipă un scancet ma intoarce din drum. La inceput am crezut ca mi se pare. Poate deliram din cauza durerii. Imi pierdusem intr-o noapte toata familia. Insa nu puteam varsa nicio lacrima. Trebuia sa fiu puternica. Scancetul se auzea tot mai tare. Intru in dormitorul surorii mele si o gasesc pe Melissa sub o păturică. În timp ce priveam chipul mic al fetiței, ea ma studia cu ochii aceia albastrii ca safirele pe care toate ducesele de Herondale le au. In acea clipa inteleg ca de fapt ea e singura familie pe care o mai am și nu o puteam lăsa in voia sorții.
Stiam ca asta urma sa se intample. Viziunea din seara precedenta imi aratase patru sicrie. Îi avertizasem, dar nu au vrut să mă asculte. Totusi, Melissa scapase. Îl uram pe rege pentru ca imi luase totul, pentru ca s-a razbunat in cel mai crumplit mod. A facut-o pentru ca eu am refuzat sa fac devin preoteasa Regatului de Nord si să mă controleze exact ca pe o marionetă. Stiau de ce sunt capabilă și de asta au vrut să mă tina sub atenta lor observare. Am refuzat oferta lui și astfel am abătut nenorocirea asupra familiei mele. Dar chiar în acea seara simțisem nevoia să mă plimb prin pădure. Și asa eu mi-am salvat pielea, iar pe ei i-am lasat in ghearele reci ale morții.
Ma blestemam in gand pentru neatenția si incompetenta mea, dar acum tot ce conta era ca Melissa să nu aibă aceeasi soarta. Știusem din clipa în care am ieșit pe ușă ca am făcut o greșeală imensă fugind cu singura moștenitoare a Regatului de Nord. Desi in mod normal monarhul deține puterea absolută in Imparatia Ingerilor care e divizata in patru Regate, Arhanghelii controleaza fiecare miscare.
Deși am avut o copilărie oarecum linistita, de mică mi s-au manifestat puterile de clarvăzătoare. Deși nu pare mare lucru, durerea e insuportabila. Eram una dintre cele mai puternice femei din familia mea. Nascandu-ma intr-o familie regală mereu am fost tratată cu respect și admirație. Dar cu toate astea nu pot să spun ca am fost fericită. Din cauza bătăilor pe care mama le încasa de la tata, fratele meu Alexander a plecat de acasă când eu aveam șase ani. Eu și sora mea l-am implorat să nu ne părăsească dar totuși a facut-o.
Ajunsesem la zid când am auzit pașii gardienilor în urma mea. Mi-am scos talismanul de la gât punandu-l în dreptul zidului și am rostit incantația. Zidul a început să se clatine până când s-a despicat în două. Am trecut de partea cealaltă chiar în clipa în care gardienii m-au prins din urma, dar zidul s-a închis blocandu-le calea și cum doar cei mai puternici pot sa-l deschidă urma să le ia ceva timp.
Nu știam încotro mă îndrept, dar viata Melissei era în mâinile mele și trebuia să am grijă de ea ,trebuia sa-i fiu mamă și tată.Au trecut șase ani de la fuga mea din Regat și spre bucuria mea nu mă găsise nimeni dar știam ca asta nu va rămâne așa mult timp. Mă întorceam acasă când durerea unei viziuni m-a lovit în moalele capului. M-am sprijinit de un zid căci urma să leșin. Am văzut uniformele împărăției :sigiliul cu șarpele și lupul cu cozile încolăcite. Când viziunea a dispărut mă simțeam amețita și slăbită, dar nu-mi puteam permite să leșin, nu când știam ca Melissa e în pericol. Am fugit spre casă și cu cât mă apropiam mai tare cu atât mi se strângea stomacul de frică.
Și viziunea s-a împlinit. Zece gardieni erau în sufragerie mea aliniați iar căpitanul o ținea pe Melissa de umeri. M-am oprit în prag simțind cum magia incepe sa isi faca simtita prezenta. Mi-am adunat toată puterea. Din mâini îmi ieșea o minge de foc albastru strălucitor și l-am aruncat spre unul din gardieni. Ceilalți s-au dat în spate înspăimântați, privind cu groază cum focul cuprinde hainele bărbatului și în mai puțin de două secunde l-am transformat în scrum.
- Lasati-o pe Melissa sau asta veți păți cu toții! Am spus mârâind.
- Ducesă Victoria de Herondale ,din ordinul regelui trebuie să veniți cu noi altfel fata moare!
Am privit cu groază cum unul din gardieni scoate un cuțit și îl pune la gâtul Melissei. Atunci, am stiut ca sunt la mila lor. Nu mă puteam lupta cu toți căci mă simțeam slăbită, deci singurul lucru pe care îl mai puteam face era să mă întorc în locul care m-a distrus.
CITEȘTI
Îngerii Nordului
Fantasy,,Mereu mi-a fost frica de pacate. Asa am fost învatati. Minciuni. Nimic mai mult. Acum as prefera sa ma arunc in flacarile iadului, vindecandu-mi ranile, decat sa-mi las sufletul sangerand in Imparatia Raiului." Atentie, cartea este needitata.