Blestemul alegerii

Cap.6. Vanator de vise.

Cand deschid ochii, ma aflu singura in padurea intunecata. Ma ridic nesigura si privesc in jur. Cerul este intunecat, de un albastru inchis, aproape negru, fara stele. Copacii in jurul meu isi impreuneaza crengiile, vantul bate puternic. La lumina slaba a lunii totul pare negru si infricosator. Din adancul paduri se aude huruitul bufnitelor. Ma frec pe brate pentru a le incalzi, dar vantul e prea puternic. Imi clantane dintii, dar nu sunt sigura daca de frica sau frig. Imi caut rucsacul unde am hanoracul, dar nici urma de el. Decid ca nu am altceva de facut decat sa incerc sa ii gasesc pe ceilalti.

Ma adancesc in padure, printre copacii grosi si intunecati. Pasesc lent, cu frica. Nu stiu ce m-ar putea astepta din spatele unui copac. Imi simt capul greu si fierbinte. Imi pun mana rece pe frunte. Ajung langa o salcie si imi amintesc cuvintele lui Ryan

"E o salcie, cea ce inseamna ca suntem in apropierea unei ape."

Continuu sa merg si imi dau seama ca sunt desculta. Iarba e moale, iar pamantul e tare si rece. Trec peste inca cateva salcii si ajung la un mic parau. Razele lunii se reflecta in apa, facand-o sa straluceasca.

Ma asez pe malul paraului si imi privesc reflexia. Am parul zburlit si ochii imi sclipesc probabil din cauza febrei. Imi mut putin privirea si cand ma intorc la reflecsie, fata mea se distorsioneaza, acum reflecsia imi infatisraza un barbat,cu jumatate fata arsa, plin de sange si ochii rosi. Tip cat ma tin plamani si ma dau inapoi. Incep sa alerg dea lungul paraului printre salcii si alti copacii inalti. Dupa ceva timp de alergat, imi pierd suflul asa ca ma opresc. Ma asez cu spatele razamat de un trunchi si ma uit speriata in jur. Privesc in departare, unde normal ca nu vad altceva decat copacii, dar altceva imi distrage atentia. Aud ceva. Ca un planset, un planset de copil. Dar, cine poate fi aici in padure? Plansetul devine tot mai intens. Copilul incepe sa tipe disperat. Incep sa alerg in directia de unde se aude tipatul, dar cu cat merg mai mult in directia acea , cu atat sunetul devine mai slab. Acum se aude din stanga mea, din directia paraului. Nu vreau sa ma intorc acolo, dar e un copil care are nevoie de ajutor si trebuie sa fac ceva. Alerg spre parau, rasufland din greu. Ma opresc o secunda si trag cateva guri de aer. Pana cand ramai fara suflare nu iti dai seama cat de bine este sa respiri aer curat. Incep din nou sa alerg cat ma tin picioarele, dar sunetul se muta din nou. Cum poate fi copilul asta atat de rapid? Acum vine din spatele meu. Alerg in directia acea. Ajung langa o salcie mare de unde sunetul se aude foarte bine. Copilul plange cu suspinuri. Merg inainte cautand sursa plansului. O vad. O fata, cu par lung negru ce poarta doar o camasa de noapte alba, sta ghemuita langa trunchiul unui copac. Ma apropiu, iar fata isi ridica privirea, ceva nu e in regula. Are ochii complet albi. Fara iris, fara pupila. Doar un alb infinit. Fetita imi zambeste, dar nu e un zambet prietenos, nici rautacios nu e. E mai degraba un zambet amuzat, atotstiutor.....criminal.

-Cine esti?

Reusesc eu sa spun cu greu, ptintre dinti care inca imi clantane. Fetita se apropie si zambeste.

-Inca nu ti-ai dat seama, Shailene? Eu sunt....vanatorul de vise, sau daca preferi "spiritul".

Acum nu mai zambeste si e clar ca nici eu nu o fac. Isi inclina capul intr-un fel infiorator. Nu vreau sa imi fie frica, m-am saturat sa imi fie frica!

-Ce vrei?

-Ce vreau? Shailene, credeam ca esti mai desteapta decat atat. Sunt un vanator de vise....nu e clar ca vanez...vise? In plus, sunt si stapana acestei paduri si pana acum nimeni nu a mai trecut de ea fara voia mea....inafara de parinti tai bineinteles. Sunt foarte furioasa pentru asta. Ctezi ca ar fi o razbunare destul de buna daca le omor fiica?

-Poate.

O Doamne! De ce trebuie sa vorbesc eu aiurea?

-Cum omori oameni?