Blestemul alegerii

Cap.46.Captivă

*****
Un paznic ma impinge din spate obligandu-ma sa merg. Mor de frig, iar lacrimile nu inceteaza sa curga. Paznicul deschide usa temnitei si coboram scarile, in timp ce el ma inpinge brutal facanduma sa imi sclantesc glezna, dar continuu sa merg. Ma arunca pe podea, dupa care pleaca inapoi sus. Aud usa inchizanduse si apoi sunetul chei invartinduse in broasca. Raman pe podeaua rece ce e deja inundata de lacrimi. Ma tarasc pana la perete si ma razam cu spatele de caramida. Imi incolacesc bratele in jurul genunchilor si imi las lacrimile sa iasa cu adevarat, plang cat pot de tare, fara sa imi pese de nimic, tot ce imi pasa e ca usa acea sa ramana inchisa ca sa pot plange in pace, dar dupa o vreme lacrimile nu mai vor sa iasa, iar inima mea nu mai simte nimic. Nu imi mai pasa daca am fost tradata, daca credeam ca pot conta pe ei sau daca voi muri incurand, tot ce vreau e sa il prind pe Ryan si sa il lovesc de un perete pana de lesina. Imi ingrop fata in genunchi gandindu-ma la lumina...de ce e asa intuneric aici? Sunt singura intr-o temnita rece asteptandu-mi sfarsitul....nu as fi putut primi macar un bec? Sunt Distrugatori atat de saraci incat sa nu isi permita electricitate sau ce? Imi doresc lumina atat de mult incat aproape ca o pot vedea...o lumina alba, curata...atat de magica venind dinspre cizma mea. Bagheta!
I-au in mana dispozitivul meu si o senzatie de putere ma cuprinde....o senzatie de caldura. E ca si cum ai avea aripi si te-ai afla in dreptul celui mai inalt nor privind in jos la tot ce te speria pana acum, iar acum totul e asa mic. Un zambet de fericire imi apare pe chip si simt nevoia sa merg sus si sa tip in gura mare cat de lutin imi pasa de ce imi vor face si sa le spun tuturor ca nu imi e frica...nu imi va fi niciodata frica.
************************************
Sunt in temnita de cateva ore bune si pana la urma ma luat somnul, dar nu las bagheta din mana nici o secunda. Ma ridic de pe podea cand in fata usi temnitei incep sa se auda tipete si apoi un pocnet ca de impuscatura.
Aud pasi grabiti pe scara si apoi il zaresc pe Ryan. Ridic bagheta spre el adunand in ea toata ura mea fata de el....si e multa.
Nu stiu ce sau cum am facut, dar Ryan zboara pur si simplu spre perete lovinduse cu putere de el.
Cade la pamant si nu se mai ridica o vreme pana ma decid eu sa tip la el.
-Ce naiba cauti aici! Pleaca...acum!!!!
Ryan isi ridica privirea si din nas ii curg cateva firisoare de sange.
-Trebuie sa te ucidem..haide.
Ma incatuseaza si imi i-a bagheta pe care spre surprinderea mea o ascunde bine in cizma mea. Inima mi se umple de ura cand ma atinge. Urcam scarile si sus ne asteapta Denisse si Kira.
-Uiteoai pe mica noastra profeta.
Spune ea pe un ton lingusitor.
-Kira...stim ca tu vrei sa faci asta de multa vreme, dar am putea fi noi cei care o ucid? Ca sa ne razbunam pentru ce a facut?
-Sigur. Ryan? Si tu vrei asta?
Ryan incuvinteaza, iar Kira se apropie de el sarutandu-l fix pe buze apasat apoi zambindumi mie rautacios. Simt un nou junghi in inima si imi vine sa izbucnesc din nou in plans. Imi invart capul in alta parte.
-Ducetiva.
Le porunceste Kira, iar Ryan incepe sa ma inpinga spre un coridor intunecat, in timp ce Denisse imi pune pistolul la tampla. E clar ca incurand se va termina totul...dar eu vreau asta? Sunt periculoasa....voi face un bine omeniri disparand...deci da...vreau.
Deodata Ryan face ceva ce ma incurca total.
Ma mangaie usor pe brat si imi indeasa pistolul lui in cizma.
-Va fi totul ok.
In minte mi se produce o adevarata incurcatura. Ajungem in capatul holului, iar Denisse deschide usa si lasa pistolul in jos.
Iesim afara in intunericul noptii, iar Denisse ma imbratiseaza....nu inteleg ce se petrece.
-Iti vim explica totul dupa....acum trebuie sa fugim....
Deci ei nu m-au tradat? Sau incearca sa ma pacaleasca? Dar de ce ar face-o? Ori cum urmeaza sa ma ucida...
Alerg in intunericul noptii cu luna sangerie sclipind deasupra, in fata mea totul e negru si trist...totul e pin de o anumita emotie ce imi face inima sa bubuie si sa imi taie respiratia cu aerul rece de toamna. Incurand ar trebui sa rasara soarele poate peste o ora sau doua, sper doar sa apuc sa vad ultimul meu rasarit de soare. Imi fac curaj sa privesc in spate si sunt surprinsa cand nu zaresc nimic.