Blestemul alegerii

Cap.11. Firul Ariadnei.

                              *****

Ma trezesc ametita, obosita si cu o durere teribila de cap. Nu imi amintesc de loc ce s-a intamplat dupa ce am luat la pumni acel copac. Acum nu mai simt energia acea razbunatoare, ci doar o oboseala cumplita. Ma simt distrusa, ca si cum ar fi cazut peste mine tot universul si nu doar fizic ci si psihic. Ma doare capul, ma dor ochii de la prea mult plans, ma doare stomacul si imi tremura picioarele. Imi simt bratele grele si dureroase. Deodata imi zboara gandul la matusa Natalie, oare se descurca? Parea atat de distrusa cand am plecat....Ma i-a un val de neliniste, dar il alung repede. Nu fi proasta! Matusa nu are nimic. Cu siguranta isi doreste si ea sa ma intorc acasa, asa ca si mine. Cu siguranta viseaza si ea ca totul a fost

doar o inchipuire si ca nimic rau nu s-a intamplat, asa ca si mine. Dar, ea se simte cu siguranta mult mai bine decat mine, pentru ca ea nu stie ca la pierdut pe Gabe, ea habar nu are.....Nu stie ca si-a pierdut nepotul cu care gatea biscuiti in forma de Mickey Mouse, impodobea bradul sau care repara orice prin casa. Nepotul care acum cativa ani se juca in curte cu masi utele cu senzori auditivi, carora le dadea tot felul de comenzi  gen : " Punei piedica Clarissei!". Nepotul care visa sa scrie, sa creeze noi lumi in care eu sa ma pot ascunde cand nu am chef sa suport lumea acesta nesuferita,lumea care acum la ucis!! Aud vocea Ileniei si deschid ochii. Abea acum ca ii deschid imi dau seama ca nu am facut-o cand m-am trezit. Ilenia si Ryan stau  de  o parte si de alta a mea si se uita cu chipuri ingrijorate la mine. Ochii surori mele par atat de lunatici,ca si cum ar vrea mult sa poata face ceva dar nu stie cum. Gura ii este distorsionata, cu colturile indoite in jos. Se uita la palmele mele cercetator.

Imi cobkr si eu privirea la degetele mele si imi dau seama ca am pumni stransi si plini de samge si zgarieturi, prkbabil de cand amovit trunchiul tare al acelui copac. Ma ujt in sus di vad multe crengi imprdunate, cu frunze ce incep sa se ingalbeneasca cea ce imi aminteste ca suntem in padurea aceasta de doua saptamani. Frunzele nu au cazut inca, dar  cu siguranta se apropie toamna. Ryan se ridica incet si isi aduce rucsacul, el si Ilenia incep sa scoata biscuiti si mure, din rucsac. Mie nu imi e foame.

-Trebuie sa mananci ceva , Shaile. Nu ai mai mancat de doua zile.

Spune Ilenia ingrijorata.

-Ce zi e astazi? Intreb eu calm,sproape soptit.

-Hm..e trei septembrie.

Incuvintez. Suntem aici de doua saptamani si nu am iesit inca din labirintul astade padure inca. Intr-un fel nici nu mai vreau sa ies vreodata de aici, nu acum ca nu voi mai putea iesi si cu Gabe. Nu mai are sens sa sper la o misiune indeplinita. Nu mai imi pasa daca supravietuiesc, daca reusesc, vreau doar sa rsman aici unde e si sufletul lui Gabe. Imi zboara gandul la prietena mea din copilarie, Clarisse, ea la placut pe Gabe de cand eram mici. Oare ce ar face ea daca ar sti? Clarisse se gandea mereu la viitorul ei ca fiind unul petrecut alaturi de Gabe si stiu ca si el o placea. Nu au fost niciodata un cuplu obisnuit ci mai degraba cei mai buni prieteni. Ma bucur ca nu o voi vedea suferind cand va afla. Imi alung imaginea cu cea mai buna prietena, plangand peste poza fratelui meu. Ilenia continuua sa insiste sa mananc si eu continuu sa insist ca nu vreau pana ce renunta abatuta si trista. Nu imi place sa imi vad sora trista,dar in momentul asta chiar nu vreau sa mananc nimic. E ultimul lucru ce imi trece prin minte.

Trec cateva zile, in care nu fac decat sa dorm si sa plang si nici nu am chef sa fac altceva. Simt ca lumea mea s-a prabusit si ca nu se va mai intoarce la normal vreodata. Imi e atat de dor de Gabe...

Singurul lucru ce ma inveseleste e faptul ca ori cum vom ramane si noi aici cu el, din moment ce am renuntat cu toti sa mai cautam iesirea.

                              *****