Blestemul alegerii

Cap.5. Privind cerul.

Ma trezesc dimineata, cu tipatul disperat al fratelui meu. Ilenia il linisteste, iar Kimm isi noteaza in carnetel. Mi se face foame, asa ca scot din rucsac niste biscuiti si incep sa rontai. Ryan doarme inca.

-Hrana nu ne va ajunge prea mult timp.

Spune Kimm preocupata.

-Trebuie sa fie ceva animale bune de vanat pe aici ,nu?

-Ar trebui...

Ilenia, Gabe si Kimm isi i-au arcuri din rucsacuri si dau sa plece la vanatoare.

-Si eu?

Nu am de gand sa raman aici singura.

-Nu mai avem arc....

Ma uit spre Ryan care doarme dus cu capul pe rucsacul lui.

-Il pot lua pe al lui Ryan.

Kimm da din cap si isi umezeste buzele.

-Nu il putem lasa singur pe Ryan, o fi el cel mai bun tragator la tinta si se pricepe de minune cu pusca, dar spiritul nu poate fi inpuscat.

-Off.....

Renunt si ma trantesc inapoi in sacul meu de dormit. Ceilalti pleaca si se pierd printre copacii. E cam vreo patru dimineata, iar soarele trebuie sa rasara incurand. Aud un mic marait si Ryan se ridica.

-Unde sunt ceilalti?

-La vanatoare.

Privesc pierduta spre cerul luminos si ma las dusa in lumea viselor cu ochii deschisi.

-Cum il poti privi?

-Ce ? Cerul?

-E atat de luminos....e greu de privit, sau poate ca eu nu sunt destul de bun pentru a putea privi ceva atat de frumos.

Nu stiu ce sa ii raspund, dar imi vine o idee. Scot ochelari mei de soare din rucsac...nici nu stiu de ce i-am adus. Probabil au ramas acolo de ultima data cand am folosit rucsacul, anul trecut in excursia la mare.

Ii fac semn lui Ryan sa ma urmeze si incep sa alerg printre copaci, spre un luminis de unde sa se vada bine cerul, fara sa fie acoperit de crengiile inalte. Ajungem la un fel de rapa inalta de unde se vede in jos o campie lunga in zare. Il trag pe Ryan pe iarba si ii intind ochelari.

-Nu sunt nu stiu ce, dar vei putea sa te uiti spre cer.

Imi zambeste amuzat de ideea mea ,dar isi pune ochelari si se intinde pe spate. Ma intind langa el si privim spre rasarit.

Cerul este acoperit de dare portocali si nori pufosi. Mi se pare aproape ca si cum as putea privi paradisul in spatele norilor ca si spuma de lapte. Ryan scoate un "wow" ,dar nu isi i-a ochii de la cer.

-Cum iti imaginezi paradisul?

Ma intreaba el serios, dar nu stiu ce sa ii raspund asa ca ma prostesc.

-Imi imaginez ingeri sarind pe nori ca pe o trampulina.

Izbucneste in ras si continua sa se uite la cer. Soarele urca incet, iar nori continua sa se mute si sa isi schimbe forma. Culorile se amesteca, portocaliu cu albastru deschis, alb si cateva pete rozali.

-Nu imi pasa daca mor.

Ryan se uita spre mine asteptand un rasuns, dar nu stiu ce i-as putea spune ,asa ca continua.

-Cerul arata atat de frumos incat sa raman pe Pamant suna mai mult a pedeapsa.

Acum imi trece o intrebare tulburatoare prin minte si nu ma pot abtine sa nu o pun.