Blestemul alegerii

Cap.47. Explicatii

*****
Fugim in intunericul noptii, nu sunt sigura daca e bine ce fac. Sa am incredere in Denisse si Ryan? Dupa tot ce mi-au facut...nu cred ca o sa imi pot recapata increderea vreodata.
Alerg fara sa privesc in spate la ceata profunda ce intuneca totul. Suntem aproape de dealul unde s-a facut juramantul...juramant pe care doi dintre noi l-au incalcat.
Oare ce au de gand? Vor sa ma duca undeva unde sa ma poata tortura in pace fara sa imi fie auzite tipetele disperate? Cel putin nu voi fi ucisa de Kira, trebuie sa precizez ca o urasc pe fata aceasta mai mult decat orice pe lume, desi nu am vorbit vreodata cu ea, dar cea mai dureroasa e imaginea cu buzele ei si ale lui Ryan atinganduse, o imagine care mi s-a intiparit in minte. Buzele pe care inainte le atingeau doar buzele mele, degetele ce candva erau inclestate cu ale mele. Tresar cand simt mana lui Ryan cautand-o pe a mea si ma indepartez, facand cat mai vizibila ura din ochii mei. Chipul lui Ryan se intuneca si se lasa in jos, in schimb Denisse e foarte sigura pe sine, mergand tot inainte cu spatele drept si parul matasos fluturand in vantul rece. Nu pot sa cred ca Ryan chiar ctede ca l-as putea ierta...ca as vrea sa il tin de mana, cat de proasta ma crede? Nu cred ca are vreo scuza pentru ce a facut....sau spus. Vantul se inteteste, frigul devenind insuportabil, tremur toata, iar durerea inimi frante se intoarce neputand fi alungata de simpla atingere a baghetei de data aceasta. Ne oprim deodata , iar Denisse se opreste si se invarte deodata privindu-ma fix in ochii.
-Vrei niste explicatii?
-Macar atat.
Raspund eu incercand sa par cat mai nervoasa si poate exagerand putin.
-Ok...atunci explicati o sa iti dau. Mi-am dat seama ca nu avem cum sa invingem armata Distrugatorilor ei fiind prea multi la numar, iar noi atat de putini si neantrenati, mi-am dat seam ca singurul mod de a scapa este cel mai evident adica de sub nasul lor, trebuia sa ne prefacem ca suntem de partea lor, sa le dam false informatii si sa le castigam increderea, sa ii facem sa creada ca vrem sa te ucidem la fel de mult ca ei, apoi sa va atragem in capcana si sa ii cerem sa te ucidem noi, iar ei ca o rasplata pentru colaborare sa ne permita asta si sa fugim cat mai departe cu presupusa ostatica. I-am spus planul lui Ryan iar el a fost deacord...si a facut ce trebuia.
Spune ea apasat privindu-l pe Ryan. Planul pare foarte plauzibil...cam prea logic pentru durerea mea...poate ca au facut-o pentru mine, dar tot ma simt tradata, de fapt nu simt nimic fata de Denisse, ii sunt chiar recunoscatoare, cred ca cea ce ma face sa simt durere si tradare din partea lui Ryan au fost cuvintele lui si privirea plina de ura pe care mi-a adresat-o. ..unul dintre motivele pentru care il iubesc pe Ryan este ca nu s-a uitat niciodata la mine cu frica sau ura in privinta alegerilor mele, dar in momentul acela am simtit ca asta a fost o minciuna...ca nu exista cineva care sa nu se uite la mine cu frica. Ryan incearca din nou sa ma i-a de mana si il evit foarte evident, facandu-i o lacrima sa i se prelinga pe obraz. Denisse pare acum exasperata si tipa la mine mai descreerat decat oricand.
-Uite ce e...am facut-o pentru tine ar trebui sa ne multumesti pentru fiecare respiratie pe care o faci multumita noua in loc sa ne urasti, dar daca esti atat de imbecila incat sa nu iti dai seama de asta atunci continua!!!
O privesc cu ochii mari, Denisse nu a urlat asa niciodata mai ales la mine. Simt nevoia sa ii explic ceva, dar nu eu le datorez explicati lor ci ei mie.
-Ce facem acum? Ati planuit si asta genior?
Ii intreb eu incercand sa dizolv urma de ura din voce, dar ea apare oricum.
-Ceilalti trebuie sa ne ajunga din urma, dupa care plecam.
Nu stiu cine sunt ceilalti sau unde plecam, dar stiu ca nu imi mai pasa, stiu ca tot ce conteaza acum e ca nu mai pot avea incredere in cineva anume. Am facut deja multe alegeri di s-a pornit deja un razboi, dar nu intre cele doua lumi ci intre mine si tot restul lumi, nu mai pot avea incredere in nimeni, decat in propia judecata.
In scurt timp apar doamna Sourlei, parinti mei, domnul si doamna wallace, Zack, Bel, Jo, Ilenia si Kimm. Mai pe scurt ordinul vulturului.
Sunt cu toti inarmati pana in dinti si alearga prin ceata si intuneric. Jo vine tipand exasperat numele lui Denisse, iar aceasta sta inerta privindu-l fix. Jo se opreste in fata ei si fara sa se gandeasca o saruta fix pe buze asezandui palma pe obraz si mangaindu-i parul lung si matasos. In timp ce toti ne holbam la ei cu gura cascata, Jo se indeparteaza un pas de Denisse asteptand o lovitura in maxilar, un pumn in ochii sau un tipat drscreerat, dar nimic din acestea nu se intampla, in schimb Denisse sare pe el si ii intoarce sarutul. Cand se despart a doua oara amandoi respira sacadat, dar zambesc surprinsi cu ochii sclipind.
-Ook...sa mergem.
Spune doamna Sourlei incercand sa se prefaca ca nu a vazut nimic din toate acestea.
Pornim cu toti in intuneric plecand spre necunoscut.