Blestemul alegerii

Cap.17.In cautare.

Dis de dimineata, merg sa ma intalnesc cu Kimm si Ilenia in sufragerie, ele sunt deja acolo, Ilenia intinsa pe canapea in pijamaua ei cu ursulet, jucanduse cu cheita de la gat, care banuiesc este de la camera lui Ryan. Kimm sta tapana pe un fotoliu, cu un halat alb pe ea, sorbind di tr-o ceasca de ceai si privind la harta de pe masa. Ma asez pe celalalt fotoliu, ma servesc cu niste cacaua si incerc sa imi dau seama la ce se uita Kimm atat de fascinata. La un moment dau nu mai suport sa o privesc asa ca o strig, ea tresare si priveste in toate partile, Ilenia chicoteste.
-Ăm...scuze. La ce te uitai?
Incerc eu sa imi hranesc curiozitatea.
Pe fata lui Kimm apare o expresie de ingrijorare si durere, apoi sputura capul ca si cum ar incerca sa alunge raul.
-La nimic..
-Dar, pareai atat de concentrata...
Ma ignora si iso drege glasul dupa care se ridica si isi umple cesca din nou.
-Deci...ideea e ca trebuie sa gasim o solutie pentru al ajuta pe Ryan, dar din moment ce nici una din noi nu are cosmaruri inseamna ca marea nu comunica cu noi...nu incearca sa ne alunge inca si..
-Eu am avut cosmaruri .
O intrerup eu si amandoua se uita la mine apoi una la cealalta. Ilenia se ridica in fund si incetraza sa se mai joace cu cheita devenind deodata atenta. Presupun ca asteapta sa le povestesc visul asa ca le spun fiecare detaliu a visului de la inceput pana la sfarsit, incluzand si frica mea de moarte desi imi e cam surine sa le spun asta.
-Prostuto..suntem pe mare, nu sunt rechini
Ma rosesc toata si incep sa ma balbai.
-Stiu..eu..Nu asta e ideea!!
Ilenia chicoteste si se intinde inapoi pe canapea.
-Din pacate in visul tau nu se gaseste nimic care ne-ar putea indruma spre o solutie...cred ca marea spre deosebire de Vanatorul de vise, nu cauta sa se distreze dandune indici...ci mai degraba sa ne terorizeze.
-E mai probesionala.
Spune Ilenia chicotind. Kimm da din cap ingandurata dupa care se intoarce la harta. Se lasa o liniste profunda, iar eu ma concentrez asupra privirilor lui Kimm. Degetul ei se misca pe harta dea lungul tropicului dupa care se opreste, iar Kimm isi ridica privirea hotarata.
-Aici.
Ilenia care privea plictisita pe fereastra acum se uita nedumerita cand la mine cand la Kimm, dar ea nu pare sa aiba de gand sa ne dea un raspuns asa ca ma simt nevoita sa il cer eu.
-Aici ne vom opri.
Privesc mai bine locul unde s-a oprit degetul ei si observ o pata mica verde inconjurata de o maree albastra. Cred ca se simte foarte singura insula aceia...ce tot spun eu aici? Imi scutur capul cum facuse Kimm mai devreme si imi intorc atentia asupra celorlalte doua fete.
-Ne vom opri pe insula?
Kimm incuvinteaza, iar Ilenia se ridica in picioare si se intinde spre ceasca ei de cafea de pe masa.
-Ei bine, ce va trebui sa port? O fusta hula?
Chicoteste si ne observa fetele serioase.
-ok, ok am inteles ideea. Seriozitate maxima....
Mai murmura ea ceva gen" imi irosesc umorul cu persoane plictisitoare", dar eu si Kimm ne afundam deja intr-o discutie serioasa despre insula.
-De ce ne oprim acolo?
- E insula Alygery....acolo mi-au povestit parinti tai ca au gasit diverse feluri de plante medicinale, am putea gasi ceva potrivit pentru Ryan si sa se facem provizi...cel mai bun mod de a ramane in viata pe marea acesta e sa ramai intreg la minte.
Incuvintez. Deci e decis, in doua zile aproximativ vom ajunge la insula Alygery unde vom opri sa culegem plante...ce stupid suna. Imi petrec restul dimineti cercetand fiecare camera a navei, din moment ce nu am ceva mai bun de facut, trec pe langa tot felul de camere depozit, dormitoare nefolosite si camere goale nemobilate, pana ce gasesc o usa mare de lemn ruginiu si o deschid. Cand intru gasesc tot felul de panze, tablouri, desene in creon, schite si picturi in ulei. Raman fascinata de camera minuscula cu miros puternic de vopsele. Incep sa studiez fiecare desen cu mare atentie, observ unul vazut din ochii unui om ce tine un pistol, iar in fata lui se afla trei copii si doi adulti, ating usor curburile desenului, urmele creionului si culorile intunecate folosite. Urmatoarea pictura reprezinta...ei bine nu sunt prea sigura ce e, din moment ce toata panza e complet neagra, dar urmatoarea e cu siguranta un lup, nu orice fel de lup si unul mare, foarte mare cu trasaturi infioaratoere, colti lungi si ascutiti si ochii rosi, observ ca la picioarele lupului ce afla o balta de sange. Ma dau usor in spate inspaimantata si ma bat de o masa de pe care cade un carnetel. E unul dintre carnetelele acelea gen, agenda de buzunar cu coperta verde deschis pe care scrie cu alb Bellaqua, probabil firma ce a facut carnetelul...il deschid si obserb semnaturi de toate culorile si caligrafiile, numere si nume necunoscute. Incep sa citesc de pe prima pagina.
" Tomas Hogspot-2220, cosmar numar 23"
Cosmar? Probabil ca tablourile acestea reprezinta cosmarurile persoanelor ce au reusit sa ajunga pana la marea Ariadnei si au invins spiritul castigand nava, ca si noi. Privesc in colturile tuturor tablourile pana il zaresc pe cel cu numarul 23, e o schita in carbune, reprezentand un copil cu ochii rosii, din care curg siroaie de sange. Da..nu as vrea sa visez asta. Ma intorc la carnetel.
"Inge si Brian Sommerson-2254, cosmar numar 33"
Caut tabloul notat cu 33 si dau de lupul de dinainte. Daca acesti doi oameni au calatorit impreuna si au avut acelasi cosmar, oare si parinti mei au avut acelasi cosmar? Parinti mei...Incep sa dau paginile frenetic pana ajung aproape la sfarsitul carnetelului.
"ULISSE SI JOSH EINRIN-2389, vis 123"
2389, cand eu aveam cinci ani...adica varsta la care parinti mei au plecat. Incep sa caut tabloul cu numarul 123 ,cand il gasesc dau de cea mai frumoasa imagine pe care am vazut-o vreodata,dar la fel de surprinzatoare. Un vultur alb si mare cu aripile deschise, in spatele caruia soarele si luna se bat deolalta formand flacari mari de o parte si turturi pe cealalta. Raman privind cu gura cascata...asta clar nu e un cosmar...si totusi ei nu au spus ca ar fi, au scris clar" vis" pe carnetel. Ma arunc pe un scaun si imi ridic picioarele rezemandumi barbia pe genunchi fara sa imi i-au privirea nici o secunda de la tabloul parintiilor mei.
*****
Seara, ies pe punte avand inca in minte imaginea cu vulturul, luna si soarele lovinduse...flacarile si turturi de gheata. Stau si privesc orizontul de pe marginea puntii, tinanduma de balustrada din fier forjat, groasa. Ma uit la linia orizontului, unde apa si cerul se intalnesc si unde razele soarelui formeaza v-uri perfecte pe suprafata apei. Privesc la orizont intrebanduma cum ar fi daca acum as vedea un petic mare de pamant, tarmul, dar de data acesta un alt tarm, un tarm total diferit, total opus...tarmul unei altei lumi....Persiul. Cum ar fi daca nu ar trebui sa imi fie frica, sa am cosmaruri si sa ma gandesc cine va urma dupa fratele meu..eu? Kimm? Ilenia? Poate. Deocamdata singurul petic de pamant pe care l-as putea vedea este insula Alegeri si cine stie ce alte pericole ne vor astepta acolo? Ma gandesc la parinti mei, ei au fost destul de puternici incat sa treaca, sa isi indeplineasca misiunea de a ajunge in Persiu, dar eu sunt destul de puternica incat sa rezist? Daca nu? Un lucru e sigur...am ceva ce sa ma motiveze, vreau sa imi revad parinti, vreau sa imi protejez prietenii, vreau sa vad Persiul...dar asta e destul? Vreau sa fac alegerea corecta...dar cine nu vrea asta? Sa alegi e un joc, e un test grila cu multe variante dintre care doar una e corecta si pana la urma nu multi reusesc sa i-a nota maxima. Am fost blestemata sa aleg si cei ce m-au blestemat sunt blestemati sa fie nevoiti sa imi respecte alegerea oricare ar fi ea...si sunt sigura ca nici sarcina lor nu e usoara. Oare parinti mei ce motivatie au avut ca sa treaca mai departe? Ca sa reziste? Pasesc inapoi in cabina si ma indrept spre cabina cu cosmaruri, ma asez la masa mica din lemn subred si imi aleg cea mai mica panza, atat de mica incat mi-ar incapea in rucsac. Imi i-au o pensula ce pare veche de mii de ani cu perisori intariti si o cutie cu vopsele, inmoi pensula intr-un picur de albastru si imi conduc pensula intr-un dans maiestuos pe suprafata panzei.