Blestemul alegerii

Cap.49. Furtuna

*****
E vreo doua dimineata, iar domnul Wallace se urca insfarsit in cubtrans si suntem cu toti gata sa plecam, dar inca nu ni s-a spus unde sau de ce. Doamna Sourlei urca impreuna cu mama razand nebuneste, e ciudat sa iti vezi mama impreuna cu mama celei mai bune prietene batand palma. Doamna Sourlei isi drege glasul inca zambind si se uita spre noi, cei tineri carora nu ni s-a spus inca planul.
-Deci...uite ce avem de gand, vom pleca de aici cat de repede, am fost nevoiti sa asteptam pana acum ca sa putem pleca linistiti, probabil ca pana acum soldatii Distrugatori ne-au tot cautat, dar acum e mai probabil sa reusim sa ne furisam in liniste, aveti intrebari?
-Ăm...
-Da Bel?
Intreaba doamna Sourlei cu o voce blanda.
-Unde plecam?
Doamna Sourlei zambeste prostesc.
-Da...scuze, am uitat ce e mai important. Plecam in Durmstang.
-In Durmstang?
Raman cu gura cascata, nu pot sa cred ca ne vom intoarce in lumea mea, la matusa, pa vechi mei prieteni si la tot ce am lasat in urma, mi se pare aproape imposibil, ca si cum mi s-ar propune sa ma i torc intr-o viata anterioara. Parinti mei au fugit din Durmstang cand eu, Ilenia si Gabe eram mici, de ce sa plece asa pur di simplu acum? Gabe ...un nou junghi in inima, dar stiu ca Gabe e pe aici pe undeva, langa mi e veghinduma.
Pana la urma decid sa dau glas intrebari mele adresate mamei si tatei.
-Shailene! Cum poti sa intrebi asa ceva? Nu e ca si cum ai alege ce sa mananci, aici e vorba de viata ta, a noastra ,a tuturor, atunci vroiam sa ne creem o alta viata, sa putem ajuta la noi inventi si sa ne dezvoltam cunostintele, atunci era vorba de o viata fericita, acum e vorba de razboi, Shay....tu nu iti dai seama inca, dar acel razboi a inceput de mult, nu e vorba de ce vrem sa facem ci de supravietuire.
Raman fara glas, tata are dreptate, eu nu am avut idee pana acum in ce situatie ne aflam, acel razboi pe care trebuiam sa il starnesc a inceput de mult...., dar eu nu mi-am facut inca alegerea.
************
-Cine vrea sa ramana si sa faca pe curajosul inca o data, il rog sa coboare acum.
Spune doamna Sourlei ca o mustrare intarziata pentru ce am facut in seara atacului. Nimeni nu se clinteste asa ca cubtransul nostru se ridica usor dupa care sprinteaza in aer. Imi leg centura si ma las pe spate.
-Deci nu v-am spus inca care e planul. Nu mergem in Durmstang doar ca sa ne ascundem, ci pentru ca acolo avem mai multi aliati, acolo s-a nascut profetia si cu siguranta ca acolo vom gasi destui oameni dispusi sa lupte ca sa ne cream o armata capabila sa lupte cu cea a Distrugatorilor.
Procesez informatia in liniste ,cea ce fac si restul. Pare logic...nu putem lupta asa, treisprazece la mii.
Doamna sourlei se aseaza si ea pe bancheta si isi leaga centura. In intuneric pereti transparenti al cubtransului sunt complet invizibil cea ce ma face sa ma simt un vultur in zbor, libera cu vantul mangaindumi trupul.
Ma gandesc cum arata de afara, siluetele unor oameni plutind in aer.
Privesc in jur la doamna Sourlei turuind de zor cu parinti mei si ai lui Bellatrix, la Zack si Bel razand unul la glumele celuilalt , la Jo si Denisse care se tin discret de mana pe sub bancheta si isi susotesc unul altuia si la Ilenia si Kimm care par destul de apropiate in ultima vreme desi la inceput se urau. Ramanem doar eu si Ryan stand unul langa altul in liniste, privind drept in fata pentru a evita unul privirea celuilalt, cea ce e caraghios pentru ca amandoi stim ca ne gandim la acelasi lucru.
E un moment foarte stanjenitor, dar din fericire e intrerupt de un zgomot ciudat. Un zgomot ca o bubuitura de arma de foc....ceva nu e in regula.
Doamna Sourlei sare in picioare urmata de dombul Wallace si parinti mei care incep sa ne imparta arme.
-Ce se petrece?
Intreaba doamna Wallace aproape speriata.
-Aproape ca am ajuns la linia de teletransport, dar avem vizitatori....
Spune doamna Sourlei incarcandu-si arma mare de foc si dandu-si pe spate buclele negre.
Inima mi se opreste in loc, nu mai pot face fata unei noi infruntari, nu acum, nu aici.
Inspir, iar o mana mi se aseaza pe umar.
-Esti ok?
Jo se uita fix in ochii mei, probabil ca vrea sa stie daca sunt bine cu adevarat si se asteapta sa il mint, dar nu am sa o fac.
-Nu...deloc.
Jo strange din buze si priveste in jos.
-Suntem cu toti in asta...dupa toate, sa sti ca te pricepi cu arma.
Imi da un pumn jucaus in brat, care a cam durut ,dar ii zambesc.
Inspir si inchid ochii pentru o secunda. Pot sa o fac...dupa toate nu stiu de ce sunt asa stresata....nu e prima mea lupta, dar am un sentiment imgrozitor ca se va intampla ceva oribil. Deschid ochii si i-au arma pe care mi-o intinde domnul Wallace. Are o greutate placuta, mi se potriveste perfect in mana si aproape ca ma simt fericita sa ating revolverul. Singura persoana pe care am inpuscat-o vreodata a fost paznicul distrugator, dar acum simt ceva diferit, e aproape o furie de fapt e mai mult...putere...ma simt puternica, simt asta pana in maduva oaselor si sincer...imi place. E oribil sa crezi ca ai dreptul de a provoca durere cuiva, dar nu pot controla senzatia de putere, ea exista si gata. Sarim din cubtrans inarmati pana in dintii cu toti afisand fete dure si gata de lupta.
La cativa metri vad linia de teletransport care ne va duce direct spre Durmstang, iar pe chip imi apare un zambet.
Incep sa se auda focuri de arma si simt o durere puternica la genunchi, dupa care un glont treve fix deasupra capului meu. Ryan ma trage la pamant.
-Ai grija!
Strang din ochii si ma ghemuiesc langa el.
Incepem sa ne taram pana cand ajungem in spatele unui bolovan mare.
-Esti intreaga?
Ma intreaba el tipand pentru a acoperi bubuiturile armelor.
-Da...Ryan? Sangerezi.
Ii spun privindu-i chipul aflat doar la catia centimetri de al meu. De pe frunte ii curge un firisor de sange. Isi lipeste palma de frunte si apoi priveste pata de sange de pe mana.
-E doar o zgarietura.
Spune el nepasator ridicandu-si capul deasupra bolovanului pentru a-i cauta pe ceilalti.
-Nu ii vad pe..
Nu apuca sa termine propozitia, cand un glont loveste stanca fix langa gatul lui Ryan. Il trag repede in jos si cade langa mine alb la fata.
-Sunt sigura ca ei se descurca, acum trebuie sa ne facem griji pentru noi. Aud pasi in spatele nostru , tresar si ridic arma fiind gata sa apas pe tragaci. Pasi devin mai repezi si mai apropiati,in fatanoastra apare o situeta, iar Ryan trage tragaciul . Denisse. Ryan redirectioneaza revolverul in ultimul moment ,glontul lovind un copac fix deasupra capului lui Denisse.
-O Doamne! Era sa te omor retardo!
-Eu sunt retarda? Nu e vina mea ca iti urasti sora ada mult, sange din sangele tau.
-Ei bine, invata sa nu te furisezi in spatele cuiva in timpul unei lupte!
-Ăm...nu vreau sa intrerup un astfel de moment frate-sora, dar cred ca avem drum liber spre teletransport.
Spun eu privind spre aleea inconjurata de copaci ce ne distanteaza de linia de teletransport.
-I-ai vazut pe ceilalti?
O intreaba Ryan pe Den.
-Bel, Jo si domni Wallace alergau spre teletransport inainte sa fiu eu atacaga de un soldat, pe restul nu ii vad.
-La treilul meu.
Spune Ryan, pregatindusi arma.
-Unu...doi....trei...acum!!!
O luam la fuga cat de repede posibil. Linia de teletransport devine tot mai apropiata, picioarele ma dor ,iar olamani tanhesc dupa aer in timp ce inima bubuie incercand sa evadeze din cutia toracica.
Un glond imi trece pe deasupra capului, iar un altul fix prin fata ochilor, trag orbeste in jur, fara sa ma gandesc la ce tintesc. In fata mea zaresc siluetele domnului si doamnei Wallace, Bel ,Jo , Kimm si sora mea, toti cu armele ridicate privind in jur. Ne zaresc si par imediat mult mai usurati.
-I-ati vazut peceilalti?
Intreaba Bellatrix ingrijorata.
Dam din cap. Din stanga mea incep sa se auda arme bubuind si gloante lovind copaci sau cazand pe jos.
-Pregatiti teletransportul!!
E vocea doamnei Sourlei...traiesc...sunt bine.. suntem cu toti bine...Imi simt inima mult mai usoara in timp ce Denisse incepe sa tasteze un cod pe un ecran mic ascuns intre frunzele din iarba, in momentul urmator, o incapere identica cu un lift apare in fata noastra si se deschide. Vad siluetele parintilor mei, a lui Zack si doamna Sourlei alergand cat ii tun picioarele.
-Telwtransportul nu va ramane deschis prea mult timp!!
Tipa Be nerabdatoare, aratand de parca ar vrea sa alerge dupa ei si sa ii aduca in spate.
Parinti mei ajung langa noi tragand intr-un soldat ce e pe cale sa traga de tragaci.
Zack se opreste deodata si tipa disperat, facanduma sa vreau sa imi astup urechile si sa plang. Nu...nu imispune ca ceva merge rau, nu avem timp de asta..nu poate merge rau!!
Dar, apoi Denisse isi astupa si ea gura cu mana si incepe sa tipe scapand arma pe jos cu lacrimile tasnindui din ochii. Ryan cade la pamant in genunchi icnind nebuneste, iar restul raman imobili lacrimi curgandule pe obraji. Acum zaresc si eu, o femeie frumoasa, bruneta si buclata, cu arma cazandu-i din mana si cazand la pamant, cu o rana insangerata in piept. Kimm tipa de durere, iar eu dau sa alerg spre doamna Sourlei, dar tata ma trage inapoi.
-Nu avem timp...teletransportul o sa se inchida.
Tata il trage pe Zack de maneca, iar acesta cade pe podeaua teletransportului imobilizat de spaima. Intram cu toti in cabina ca de lift fara a comenta, desi incaperea minuscula e plina de tipete si tresariri, in scurt timp podeaua find acoperita de lacrimi.
Ma razam cu spatele de usa teletransportului ce tocmai s-a inchis, lasanduma sa alunec in jos pe podea, singurul lucru pe care il vad fiind chipup zambitor al femei ce ma primit in casa ei si a facut totul pentru a ma proteja. Ma simt goala pe dinauntru, pustita.