Blestemul alegerii

Cap.15. Infinit

*****
E seara, luna domina cerul cu raze de lumina slabe si stelele plutesc usor prin albastrul intunecat si infinit. Stam cu toti pe malul apei absorbind din priviri peisajul minunat. Vanatorul de vise s-a tinut de cuvant si ne-a daruit drept rasplata pentru reusita noastra o nava mare de calatorie. Am decis sa pornim doar dimineata din cine stie ce motiv. Ma gandesc la ultima luna a vieti mele. Nu peste mult timp imi voi revedea parinti. Inima mi se stange si simt un junghi cand imi amintesc ca fratele meu nu ii va mai vedea. Ultima data cand i-am vazut aveam cinci ani si nu imi amintesc deloc dar fratele meu avea sase ani...probabil ca isi dorea mult sa ii vada. O lacrima mi se revarsa pe obraz si se rastogoleste usor alunecandu-mi pe mana si apoi cazand pe nisipul rece si alb. I-au in pumn nisipul si il las sa mi se revarse printre degete in firisoare lungi si albe. Maine dimineata vom incepe sa navigam spre Persiu, iar dupa estimarile lui Kimm ar trebui sa fin acolo in doua saptamani. Ma las pe spate, iar sora mea se intinde si ea langa mine. Din cine stie ce motiv ma astept sa ma imbratiseze, plangem amandoua si sa ne amintim momentele frumoase petrecute alaturi de fratele nostru, in schimb ea spune pe un ton dur:
-Plansul nu are nici un rost, asa ca inceteaza chiar acum. Si mie imi lipseste si pe mine ma doare, dar viata merge inainte, nu iti poti pierde restul vieti plangand dupa cineva ce nu se va mai intoarce inapoi.
Ma uit uimita la ea, dar nu ma baga in seama, asa ca imi intorc privirea inapoi spre cer. Imi amintesc cand am privit cerul cu Ryan, cand am alergat prin toata padurea de monstrul acela oribil si cand am petrecut seara facand rime. Poate ca pana la urma nu a fost chiar atat de oribil...exceptand partea cu monstrul..si evident Gabe. Ideea e ca oamenii reusesc mereu sa gaseasca un mod de a zambi chiar si atunci cand nu pot, sta la baza supravietuiri. Ma intreb cum ar fi fost daca ar fi trebuit sa strabat singura padurea aceasta...as fi reusit sa ajung la capatul ei? Probabil ca nu. Ilenia ma strange de mana si imi zambeste.
-Maine plecam de aici.
Ryan ranjeste batjocoritor.
-Nu uita ca si marea Ariadnei reprezinta un pericol.
Ilennia ii scoate limba apoi incepem sa aruncam cu nisip in el, ajutate de Kimm si chixotind nebuneste. Ryan se ridica si alearga in apa, iar noi il urmam sfarsind prin a face o baie in miezul noptii.
Dupa ce inotam putin razand neancetat ne imbarcam in nava noastra si decidem sa pornim oricum. E patru dimineata deci pana la urma tot "maine" e..nu? Ryan incearca sa inteleaga cum functioneaza nava in timp ce eu cobor in cabina si imi aleg ocamera. Patul e mic si ingust, dar moale, parchetul e de culoarea artarilor, langa fereastra mica si rotunda de deasupra patului se afla un dulap mic cu sertare si pe partea cealalta o masa mica de toaleta din lemn ruginiu. Ma asez pe scaunul moale al masutei de toaleta si ma privesc in oglinda dupa o luna. Parul meu drept si saten-roscat e prins intr-o coada din care ies multe suvite, iar hainele imi sunt murdare. Decid sa fac un dus rapid dupa care scotocesc in rucsacul meu dupa niste haine curate. Gasesc niste pantaloni negri si un puliver si ma intind in pat obosita.

*****Cand privesc in jur vad diar albastru. Albastru peste tot, in sus, i jos si in ambele directii. Ridic mana si ating peretele bulei in care ma aflu, o bula de aer ce ma desparte de acel albastru infinit. Ma uit in jur, dar nu gasesc nici o cale de a iesi. Stiu a visez dar ma simt intr-un fel cu adevarat iesita din propriul corp. In fata mea apar imagini tulburatoare. Nave scufundate,oameni inecati si copii tipand , oameni incercand disperati sa ramana la suprafata apei. O furtuna puternica si o nava mare, cu o silueta unei surene sculptata pe marginea tribordului si scris cu litere mari " DEMIGOD", se legana in voia valurilor puternice, aruncata in toate stancile si dezmembranduse incetul cu incetul. Imaginile dispar usor dupa care revad din nou albastrul infinit si peretele bulei de aer. O voce sacadata imi easuna in minte " Voi nu veti fi diferiti de ei". Stiu imediat la ce se refera, nu vom fi diferiti de cei ce au murit incercand sa traverseze marea Ariadnei. Inima mi se strange ghem si ma ridic cu viteza fulgerului in fund. Oalmele imi transpira cumplit, imi simt ochii umplanduse de lacrimi, parul inca ud mi se lipeste de gatul transpirat, simt nenumarate junghiuri in stomac si respir sacadat. Ma aflu tot in patul camerei mele mici din cabina navei. Privesc pe fereastra mica si rotunda si imi dau seama ca suntem in miscare. Ne indreptam spre Persiu, traversand albastrul acela infinit,si nu mai exista cale de intoarcere.