-Ai fost norocoasa.
Nu te-ai ales cu un nas spart sau probleme cu dinții și mandibula.
Nici cu probleme la ochi .-Sunt o fată tare norocoasa stiu.De aceea am primit un pumn în față.
Ii spun sarcastica asistentei ce-mi examinează cu atenție chipul .
Îmi simt obrazul drept amorțit și mai mult ca sigur am să mă aleg cu o minunată vânătaie.
Sâsâi ușor atunci când îmi lipește gheata de obraz.
-Sa ai grija .
Adaugă iar eu mă ridic pregătită să plec
Samuel m-a aștept în tot acest timp pe hol iar atunci când părăsesc cabinetul îl zăresc sprijinit cu spatele de peretele rece.
Atunci când ma observa se ridica iar eu ii ofer un zâmbet palid încercând să-l asigur că totul este bine chiar dacă obrazul meu a început deja sa se invinețească .
-Cel mai bine cred ca ar fi să mergi acasă.
Îmi spune însă eu îl refuz vehement.
-Nu, o să trebuiască să le ofer explicații alor mei și chiar nu am energia necesara pentru asta .
-Atunci mergem la mine.
Spune înainte de a îmi cuprinde palma în a sa.
Privirea îmi coboară asupra mâinilor noastre iar apoi îl las să mă ghideze pe coridorul acum gol.
Nu-mi pasă de rucsac având în vedere că nu am nimic de valoare în el .
Am sa mă întorc dacă e aproape de sfârșitul programului să-l recuperez însă acum vreau doar sa mă bucur de moment .
Și de atenția pe care mi-o oferă Samuel.
Părăsim clădirea împreună iar apoi ne îndreptăm spre cartierul său.
Mi-aș dori atât de mult ca în acest moment să-l opresc și să-l sărut apăsat.
Poate în acest fel o să i se șteargă incruntătura, observându-se clar că este pierdut printre propriile gânduri.
Și îl cred deoarece la rândul meu, sunt pierduta printre gânduri intunecate .
Nu știu cum o sa trebuiască sa ma comport având în vedere că ultima data am sfârșit pe canapea, goi.
Sunt smulsa din gândurile mele de usa ce se deschide iar Samuel imi face semn sa intru prima.
Ma așez timida pe canapea însă fiorii prea bine cunoscuți revin pe șira spinării atunci când amintirile mă învăluie.
-O să mai mergi la petrecere ?
Mă întreabă în timp ce ocupa locul de lângă mine, privindu-mi cu atenție vânătaia.
-Da.Luminile o să mă ajute sa o camuflez cu ușurință însă nu știu ce explicație să le ofer alor mei.
-Este simplu.Adevărul .
-Nu știu Samuel.
Oftez ușor.
-Ca să fiu sincera nu este cea mai bună perioada a relației mele cu ei.
Tresar ușor atunci când Samuel imi cuprinde palma în sa.
Începe sa-mi mângâie interiorul palmei cu buricele degetului mare.
Un gest atât de neînsemnat dar care a reușit să mă relaxeze în doar câteva secunde .
Îmi închid ploapele pentru câteva secunde.

CITEȘTI
Artemis
FantasyS a jurat că n o să mai iubească și până n prezent s a ținut de promisiune . Artemis provine dintr o familie înstărită. Mereu a trebuit să fie fiica perfectă și cel mai important lucru , să nu și contrazică tatăl . Însă, după terminarea clasei a ze...