Artemis

capitolul 18

Pătrund în casă, fără să mă mai obosesc să bat la ușă sau așteptând să-mi deschidă cineva .

Glasurile foștilor mei prieteni ce se aflau în living se reduc la tăcere atunci când îmi sesizează prezența .

Îmi abandonez geanta pe jos și merg cu pași apăsați spre Madoc ce se ridicase de pe canapea ca să mă întâmpine.

Mă reped spre el și-l lovesc cu pumnii in piept, făcându-l să se impleticeasca câțiva pași în spate , luat pe nepregătite.

-Care dracu este problema voastră?

Le arunc cuvintele în timp ce bratele îmi sunt capturate de către Ander.

Câteva fire de păr mi se lipesc de chip, incețoșându-mi vederea.

-Bursierii sunt problema noastră Artemis .

Mi se adresează Madoc.

-În plus, ne-am ocupat doar de unul.

Adaugă cu un zâmbet șiret pe chip.

Cuta dintre sprâncene mi se adâncește și dau să-mi eliberez mâinile, smucindu-mă însă fără succes.

-Trebuia să vă vedeți naibii de treaba voastră.Chiar așa de greu este ?

Ridic tonul și incerc din nou să-mi eliberez încheieturile.

-Sau asa sunteți toți învățați prost ?De a vă amesteca în viețile oamenilor fără pic de rușine !

-Nu mai dramatiza atât Artemis!

Instant privirea mi se îndreaptă spre Lu ce se ridica de pe un fotoliu și se apropie de mine si Ander.

De aceasta dată Ander îmi eliberează încheieturile mâinilor, retrăgându-se.

Ma rotesc pe călcâie cât sa fiu situata în fața lui Lu pentru a o confrunta .

-Ar trebui să te simți măgulită chiar. Băieții au făcut-o pentru tine .

-In locul tău nu aș fi avut tupeul jegos să deschid gura .

Ii adresez cuvintele printre dinți, având deja mâinile formate în pumni , pe lângă trup.

Lu nu este impresionată de cuvintele mele, ba chiar își rotește ochii peste cap.

-Nu mă pot coborî la nivelul tău.

Îmi adresează cu îngânfare iar eu îmi arcuiesc o sprânceană, surprinsă de cuvintele sale.

-Imi cer scuze?Poți să cobori de pe nivelul de sus ?

Ii adresez, ingustându-mi ușor ochii.

Întreaga culoare din obraji i se șterge și dă să spună ceva însă îmi infig degetele în părul ei.

-Esti ultima persoana ce ar putea să-mi spună astfel de lucruri!

Ii spun în timp ce-mi îngrop și mai mult mâna în părul ei.

Scapă un țipăt în momentul în care îi imobilizeze chipul la doar câțiva centimetrii de al meu.

-Să nu îți uiți adevăratul loc!

Marai cuvintele iar respirația mea fierbinte se lovește de chipul ei.

Ambele mâini i-au rămas suspendate în aer în încercarea patetică de a îmi indepărta mâna.

Cu maxilarul incleștat mă privește cu ură însă nu mai are curajul de a îmi mai adresa vreun cuvânt.

Intervin însă băieții, indepărtându-ne.