Artemis

capitolul 2

Mi am luat tot timpul necesar pentru a mă vindeca emoțional.

Să mergi mai departe nu durează o zi.

Este nevoie de o mulțime de pași mici pentru a te elibera de propria persoană.

Astfel m am trezit că astăzi am să încep un nou an școlar .

Îmi privesc reflexia ce poarta uniforma liceului compusa dintr o cămașă alba ce poarta insigna instituției împreună cu o fustă gri iar pe deasupra un sacou bleumarin.

Singura diferenta între uniformele este că băieții au parte de o pereche de pantaloni de un roșu închis.

Mi am inșfacat rucsacul și am părăsit dormitorul.

Tatăl meu mă aștepta deja în mașina pentru a mă conduce la liceu.

Închid în urma mea portiera și îi ofer un zâmbet în timp ce mi așez centura .

Întreg drumul l am petrecut cu privirea pe geam deoarece tatăl meu era prea ocupat de apelurile telefonice legate de afaceri.

În fața liceului deja zumzăiau o mulțime de elevi și eram pregătită să părăsesc vehiculului însă glasul gros al tatei mă face să mă opresc în loc.

-Să ți prinzi părul Artemis !

Îmi atrage atenția iar eu îmi feresc privirea de a lui ca nu cumva să observe că tocmai mi am dat ochii peste cap.

-Nu uit tată!

Ii răspund în timp ce îmi înalt inchetura mâinii drepte , indicând elasticul ce se află pe aceasta.

Cu toate astea, atunci când scârțâitul roților se îndepărtează renunț la idee.

Nu mi face plăcere să mi prind părul.

Pur și simplu îl ador .

Îmi zăresc vechiul grup și chiar dacă nu mi face plăcere deoarece este prezent și Kai, mă indrept spre aceștia.

Ii salut zâmbitoare, excluzându-l subtil pe Kai.

Și nicio urmă de Lu.

Alte zece minute s au scurs povestind și aruncându ne privirile asupra celor adunați în căutarea noi veniților.

Privirea îmi rămâne pironită asupra unui băiat ce este însoțit de prietenul lui și este foarte clar că aceștia se numără printre noii elevi.

Are mânecile cămășii sumeticate dezvelind pe incheietura mâinii stângi două brățări .

Pe degetul arătător cât și inelar se odihnește câte un inel.

Alte doua inele se află pe aceleași degete însă la mana dreapta în care își tine strâns telefonul.

Are primul nasture descheiat ieșind în evidență lanțul pe care îl poarta.

Și nu mi pot explica de ce bătăile inimii se accelerează atunci când privirea îmi urca într un final spre chipul său .

Linia maxilarului este bine definită iar sprâncenele dese reușesc să scoată în evidență perechea de ochi verzi de care sunt pur și simplu himnotizată .

Își mută telefonul în mâna stângă ca să și treacă degetele prin părul ce avea un aspect dezordonat dar în același timp atrăgător.

Dar acei ochi au reușit să mi fure întreaga atenție.

Tresar ușor atunci când o mână mi se așează pe umăr astfel îmi rotesc privirea și îl zăresc pe Madoc.

Ochii săi ciocolatii se îndreaptă spre cei doi astfel îmi dau seama că mi a urmărit privirea.