Mă saltă în brațele sale iar eu astfel îmi infășor mainile in jurul gâtului său.
Chicotesc ușor în timp ce se deplasează cu atenție cu mine în brate spre ieșirea din baie .
Privirea îmi coboară asupra buzelor sale astfel mi se lipesc de ale sale intr-un sărut apăsat.
Degetele mele urca lent spre părul său de la ceafă în timp ce limba sa își croiește drum în lăcașul meu .
Sărutul devine pasional iar eu simt cum mă încălzesc tot mai tare în bratele sale.
Împinge cu piciorul o ușă iar atunci când îmi ridic chipul constat că suntem intr-un dormitor.
Dormitorul său.
Nu am timp să studiez încăperea deoarece mă aseaza pe saltea iar apoi se poziționează deasupra mea .
Îmi oferă un zâmbet în timp ce își îndreaptă mâna stângă spre dulapul pe care îl are incorporat.
Culege din unul dintre compartimente un prezervativ a cărui ambalaj îl deschide nerăbdător cu dinții .
Îl privesc în timp ce și-l rulează chiar dacă obrajii mei mai mult ca sigur sunt imbujorati pana la refuz.
Se potrivește la intrarea în mine iar când ma penetrează, spatele mi se arcuieste și scap un țipat de plăcere.
Îmi rostogolesc ochii peste cap chiar dacă am ploapele închise și îmi lipesc genunchii pe pelvisul său.
Unghiile mele ii lasă în urma urme roșiatice pe spate în timp ce Samuel mă penetrează după bunul plac.
Îmi cuprinde sânul in palmă și mă sărută din nou.
După câteva minute se retrage din interiorul meu și mă poziționează cu fața în jos.
Ma pătrunde pe la spate in timp ce respirația sa caldă imi mângâie lobul urechii.
Își lipește o palmă pe abdomenul meu ridicându-mă în genunchi , apăsându-mi spatele de pieptul lui fără să iasă din mine .
Respirația sa fierbinte se lovește de ceafa mea.
Îmi ridic o mână ca să-i readuc buzele pe pielea mea ce tânjește după el.Mâinile îi coboară pe talia mea iar apoi mă rotește astfel încât privirile să ni se întâlnească.
Actul devine și mai intim dorindu-mi să-i ofer fiecare bucățică din mine.
Mă las neputincioasă în fața forței cu care îmi modelează trupul după bunul său plac.
De fiecare dată când mă apropiam de extaz, se retragea iar apoi mă săruta schimband totodată și poziția .
Suspin usor in momentul în care ajung cu coapsele așezate de o parte si de alta a chipului său.
Capul său este îngropat între perne iar eu nu mă las asupra sa deoarece privirea imi rămâne ațintită asupra unui punct inexistent .
Dacă aș îndrepta-o asupra lui, mai mult ca sigur m-aș deschilibra.
Mâinile lui imi trec peste abdomen spre sãni.
Îmi cuprinde sânii in palme iar apoi își croieste drumul în interiorul meu cu limba.Gem atât de tare încât simt nevoia să-mi acopăr gura.
Gemetele mele sonore continuă să se revarse in timp ce Samuel continuă să-mi oferi plăcere .
Trupul mi se zvârcolește ușor iar extazul se apropie cu pași repezi.Orgasmul imi lovește trupul atât de vilejios încât devin fragila în bratele lui Samuel.
-Cum de un lucru atât de greșit se poate simți atat de bine?

CITEȘTI
Artemis
FantasyS a jurat că n o să mai iubească și până n prezent s a ținut de promisiune . Artemis provine dintr o familie înstărită. Mereu a trebuit să fie fiica perfectă și cel mai important lucru , să nu și contrazică tatăl . Însă, după terminarea clasei a ze...