Artemis

capitolul 56

Este teribil faptul că atunci când o inimă este ruptă nu se aude niciun nenorocit de sunet .

Orice provoacă un sunet.

Chiar si-n timpul scrisului pe o foaie goală se aude pixul sau creionul.

Dar sunetul provocat de ruperea inimii este de a dreptul tăcut.

Aproape ca și cum nimeni,  nici măcar universul n-ar putea crea un sunet pentru o asemenea devastare.

Aproape ca și cum liniștea este respectul pe care-l arată universul pentru frângerea acelei inimi.

Deoarece odată frântă nu o să mai fie niciodată la fel.

Simt cum tot aerul din plămâni îmi este furat iar lacrimile ce mi se scurg pe obraji parcă vor să mă innece .

Îl privesc pentru ultima dată pe Samuel înainte de a închide în urma mea ușa de la dormitor intr-un mod lent .

Trag după mine micul bagaj pe care l-am făcut cu lucrurile strict necesare .

Trebuie să plec.

Să mă îndepărtez de ei.

Chiar dacă nu o să mă poată înțelege am să accept cu bucurie furia ațintită asupra mea.

Odată ce o să mai simtă ceva pentru mine este perfect.

Detectivul ce ne-a interogat bănuiește că ascund ceva și dacă am dat greș cu ceva, acum sunt sigură că o să iasă la suprafață.

Mă aștept ca și cadavrul lui Mitchell să scape și să se înalte la suprafața apei parcă vrând să-mi facă în ciuda.

Până când cazul nu o să fie închis, n-am să mă pot trezi alături de Samuel cu zâmbetul pe buze.

Dacă o să fie cineva tras la răspundere, o să mă asigur că eu am să fiu singura.

Privesc luna ce este înălțată pe cer iar razele sale reci mă înconjoară ca intr-o îmbrățișare .

Chiar dacă nu-i pot promite verbal, am să mă întorc imediat după ce o să fie finalizat cazul.

Am să mă întorc în brațele lui și n-am să mai plec de acolo pana când dragostea noastră nu se va consuma, transformandu-ne și pe noi în cenușă.

Părăsesc apartamentul cu sufletul strâns și mă indrept spre singura persoană la care știu că am să fiu în siguranță.

Parcurg drumul în deplină liniște chiar dacă în mintea mea se dau adevărate lupte.

Acum Samuel nu o să-mi mai poată ține sufletul în palma și să-mi sufle peste răni ca acestea să se vindece.

O să le cicatrizez de una singură, am să rămân puternică pentru a mă întoarce la el.

Atunci când primele raze ale soarelui străpung cerul apăs soneria ce despică liniștea ce înconjoară casa.

Aștept câteva clipe iar când ușa se deschide, se afișează o femeie cu ochii lipiți, părul încurcat îmbrăcată intr-o rochie subțire de noapte.

-Bună dimineața mătușă!Sau ar trebui să-ți spun mamă?

O intreb iar mătușa mea îmi rostește visătoare numele nevenindu-i să creadă că sunt în fața ochilor săi .

Mă poftește în casă iar apoi ne așezăm împreună pe canapeaua din living .

Îmi cuprinde mâinile și mi le așează în poala sa, privindu-mă drăgăstos.

-Am aflat despre plecarea ta de acasă dar au trecut zile întregi!Iar la această oră de unde vii fata mea dragă ?

-Am plecat din brațele persoanei iubite pentru a o proteja mătușă.