Artemis

capitolul 34

Cu părul ușor ciufulit mă indrept spre casă.

Îmi trec nervoasă degetele prin el încercând să îmblânzesc firele rebele.

Îmi cuprind buza inferioara între dinți , încercând să fac față nevoii insuportabile de a plânge.

Cu toate acestea ochii mi se umezesc și clipesc de nenumărate ori în timp ce-mi târăsc picioarele spre  casă.

Ce naiba a fost în capul meu ?

Nu ar fi trebuit să-i spun toate acele lucruri și în niciun caz nu ar fi trebuit să-mi vărs frustrarea asupra lui.

M-am sabotat de una singură distrugând și lucrul ce-mi făcea sufletul să-mi înflorească de fericire.

Mă simt de parcă întreaga viata mi s-a schimbat radical și-mi pun propria existență sub semnul întrebării.

Din fericite nimeni nu-mi iese în întâmpinare astfel ajung fără probleme în dormitor unde aleg să mă refugiez restul după amiezii .

Este atât de rar să întâlnești pe cineva care să te facă să te simți atât de cald și fericit ca și cum ar soarele și să-l vrei prin preajmă tot timpul.

Viața mea a devenit intr-un timp scurt ploioasă și am ales să alung singura mea rază de lumină.

Întreaga după amiaza mintea mi-a fost invadată de gânduri negre, învinuiri și regrete .

Atunci când acestea au devenit prea apăsătoare am ales să ies pe balcon, aerul rece biciundu-mi chipul și oferindu-mi un moment în care mintea să mi se elibereze.

Iar atunci m-am hotărât cu degetele strânse pe bara rece că trebuie să suport consecințele propriilor acțiuni și să înfrunt realitatea .

M-am schimbat în niște haine potrivite pentru aceasta vreme și am plecat din casă, cu gândul să-mi cer iertare fata de Samuel pentru nesăbuința de care am dat dovadă.

Obrajii mi s-au înroșit ușor din cauza vântului ce a început să bată astfel îmi ascund jumătate din chip în geacă  având și mâinile pierdute în buzunare.

Atunci când eram aproape de blocul lui Samuel, mi-am retras mâine din buzunare cu gândul să sun la interfon ca să-mi se deschidă.

Însă rămân cu mâna suspendata în aer atunci când se fac auziți niște pași în urma mea.

Vântul s-a domolit iar intensitatea pașilor este evidentă.

-Cauți pe cineva ?

Mă întreabă o voce masculina iar eu strâng ușor din ploape blestemându-mă în gând.

Numai eu puteam păți asa ceva .

Îmi las mâna să-mi cadă pe lângă trup iar apoi mă rotesc pe călcâie, dând ochii cu unul dintre vechii prieteni ai lui Samuel.

Acesta îmi oferă un zâmbet însă rămân suspicioasa față de prezenta sa, mânjindu-mi ochii.

-Nu voiam să te sperii.

Continuă.

-Nu ai făcut-o.

Ii răspund hotărâtă.

Ma măsoară din câteva priviri si-mi simt nervii crescând în intensitate.

-Acum înțeleg de ce îmi păreai cunoscuta.Ești fata cu care-și petrecea Samuel timpul.

Mă fâstâcesc vizibil stânjenită, neștiind ce anume ar trebui să-i spun.

-Hai cu mine .

Îmi propune.