Artemis

capitolul 40

Nu exista terapie sau medicament ca atunci când ai împărțit timp semnificativ cu cineva cu care te simți
liniștit și confortabil.

-Nu o să am o relație cu Achim!

Ii tip cuvintele tatălui meu, încercând să mă fac înțeleasă

-Ba da, o să ai!Achim are sentimente pentru tine !

Contraatacă tata.

-Minciuni!Sunt doar minciuni!

Aproape urlu simțind cum lacrimile imi înțeapă ochii .

-Tu nu vezi Artemis cât de mult te-a schimbat acest băiat ?

-De ce arunci vina pe toată lumea din jurul tău în afara de tine ?Tu nu ești vinovat cu absolut nimic?

Îl întreb având degetul arătător indreptat spre el.

-M-ai conceput cu mătușa mea dintr-o aventură, nu ai întreținut aceasta familie, nu te-a interesat altceva decât afacerile și să ai profit.
Nu ai observat cât de rece este relația mea cu mama și s-a ajuns ca voi să divorțați după atâția ani!

Oricum am ajuns să consider că nici la mine nu ai ținut!

-Ba da țin!De aceea îți mai ofer o șansă deoarece nu vreau să te rănesc !

-Deja o faci nu înțelegi?Întâlnirile cu Achim, invitații la noi, mă rănesc și tu nu ai dat importanta!Mă simt de parcă mă prostituez și toate acestea pentru a proteja o persoană ce a avut grija de mine!

-Cu ce a avut grija Artemis ?Să se bage in așternuturile tale ?

-Nu-l cunoști!

Îl ameninț.

-Ba-l cunosc mai mult decât tine în acest moment și asta este singura șansa pe care ți-o mai dau altfel băiatul părăsește liceul!

-Nu ai îndrăzni!

Rostește cu dinții incleștați.

-La acest lucru o să apelez dacă nu închei întâlnirile cu el!Crezi că nu știu că s-a furișat acum o săptămână în dormitorul tău?

Îl privesc furioasă dar și dezarmată.

-Cu toate acestea ți-am acordat timpul necesar și nu am acționat impulsiv.
Uneori în viata suntem nevoiți să facem sacrificii Artemis.

-Am făcut o greșeală alegând să rămân cu tine.Am să mă mut la mătușa!

Ii trântesc cuvintele și dau să parcurg scările însă glasul său mă blochează pe prima treaptă.

-Dacă o să fugi Artemis, consecințele o să fie suportate de bursier.

Degetele mi se încleștează pe balustradă iar lacrimi fierbinți mi se rostogolesc pe obraji.

Pentru câteva secunde am lăsat lacrimile să curgă iar trupul mi se scutura ușor.

Simt nevoia sa țip, să urlu, să distrug tot ce-mi iese în cale.

Asta este atât de nedrept!

Mă rotesc pe călcâie și cu lacrimi în ochi sunt pregătită să înfrunt consecințele.

-Bine.

Atât rostesc înainte de a parcurge scările, urmând să mă închid în propriul dormitor.

Decizia a fost luată și sunt singura că tatăl meu știa din timp care este răspunsul.

S-a folosit de sentimentele mele pentru Samuel  detrminându-mă să fac ceea ce-și dorește .

De aceasta dată, cu spatele lipit de ușă, las un strigat de durere și disperare să-mi părăsească gâtlejul.