Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 43

-Îmi pare rău că am reacționat așa, ar fi trebuit să mă controlez.

Takeo se așează lângă mine pe pat, ștergându-și părul ud cu un prosop. Oftează și lasă prosopul deoparte, dându-și cu mâna prin păr pentru a și-l da din ochi.

-Nu e ca și cum nu te-aș înțelege surioară, spune ridicându-și capul spre mine. Să fii neputincios poate devenii frustrant, oftează. Crede-mă, știu cum este, îmi spune pufnind. Dar trebuie să ne controlăm emoțiile ca să avem mintea limpede și să putem să luăm decizii corecte. Fiecare mutare pe care o facem trebuie să fie gândită cu atenție. Mai ales când va începe bătălia.
-Promit să mă străduiesc mai mult de acum în colo, spun lăsându-mi capul să cadă pe umărul lui. Cât de supărată este pe mine? întreb ezitant, foindu-mă puțin.
-Deloc, răspunde imediat. Zice că ai temperamentul tatei când era tânăr, așa că se aștepta la genul acesta de ieșiri, începe să râdă, făcându-mă și pe mine să zâmbesc. Probabil așteaptă să te calmezi înainte de a redeschide descuția.

Ridic capul pentru a-l privi. Îmi întoarce privirea așteptând să spun ce am de spus.

-Acum sunt calmă și chiar cred că am o idee despre cum să trecem pe acolo, dar...
-Serios, cum? mă întrerupe, îndreptându-și toată atenția asupra mea.
-Mă gândeam să mergem pe dedesubt. Doar că ar trebui să săpăm tuneluri și poate ne va lua mai mult să trecem dintr-un capăt în altul, dar analizând opțiunile pe care le avem, am ajuns la concluzia că asta este cea mai utilă și cea mai puțin periculoasă soluție pe care o avem.

Takeo tăcu pentru o secundă rămânând pe gânduri și probabil cântărind variantele, ca mai apoi să înceapă să de-a ușor din cap, aprobându-mă.

-Cred că ai dreptate, răspunde, chiar nu cred că avem altă alternativă. Iar rădăcinile plantelor nu ne-ar afecta atât de tare ca și polenul sau planta în sine, atâta timp cât nu suntem îmbâcsiți de ele. Putem fi atenți și putem să ajungem la sala tronului fără să fim văzuți, zâmbește spre mine. Surioară ești genială, spune, făcându-mă să roșesc. Trebuie să le anunțăm și pe celelalte.

Ne ridicăm amândoi de pe pat și ne îndreptăm spre bucătărie, unde le găsim pe Arashi și Rose care continuau să cerceteze harta în speranța de a găsi o zonă sigură, în timp ce Dani și Mia stăteau deoparte, fiecare cu câte o cană de ceai în mână, și priveau abătute prin încăpere.

Rose își ridică privirea din hârtii și privește în direcția noastră în momentul în care intrăm în burcătărie. Se uită spre Arashi, care era pierdută în gândurile ei, după care își drege glasul pentru a-i atrage atenția. Aceasta îți îndreaptă atenția spre Rose, dar privirea îi fuge în direcția mea, atunci când mă apropii de locul în care este așezată.

-Îmi pare rău, îi spun luându-le prin surprindere atât pe fete, cât și pe Takeo. N-ar fi trebuit să reacționez așa sau să vorbesc așa cu tine. Eu---
-Nu e nevoie să-ți ceri scuze, mă întrerupe, prinzându-mă de mână. Pot înțelege ce se află în sufletul tău în momentul de față. Ai trecut prin multe și ai pierdut multe persoane dragi. Știu cât de greu îți este și știu cât de speriată ești. Înțeleg foarte bine că nu mai dorești să vezi pe nimeni murind sub ochii tăi, iar tu să nu poți să faci nimic ca să-i ajuți.

Îmi las capul în pământ, iar Arashi mă ia în brațe, mângâindu-mi ușor spatele.

-Este în regulă, spune și se desprinde de mine. Îmi ridic privirea și o privesc în ochi.
-Mi-ar plăcea să nu fiu nevoit să vă stric momentul mătușă-nepoată, intervine Takeo înainte de a apuca să mai zic ceva, dar am venit aici cu vești bune. Akane a găsit o soluție la problema noastră.

Toate patru îți întorc capetele spre mine, vizibil surprinse. Zâmbesc și îmi las încă odată capul în jos puțin stânjenită.

-Putem să ne creăm o cale subterană. Iar în felul acesta, singura noastră problemă vor fi doar câteva rădăcini mai inofensive, explicația brunetului o făcu pe Arashi să tresare. Ești bine? întreabă privind ciudat spre ea.
-Cum de am putut să uit? zâmbește, uitându-se la fiecare în parte. În Akuma există catacombe făcute acum mii și mii de ani de strămoșii noștri și au fost abandonate după ce s-a încheiat ultimul Mare Război dintre Demoni și Îngeri. Nimeni nu-și mai amintește de ele.
-Deci înseamnă că există tuneluri sub întinderea de verbină? întreabă Mia venind lângă noi în grabă.
-Și dacă nu sunt, putem să mergem direct prin catacombe, propune Dani.
-Să mergem pe acolo poate fi oricum riscant, nu putem fi sută la sută siguri că nimeni nu știe de existența lor. Mayaku sigur o face, intervine Rose rapid.
-Asta înseamnă că mersul pe sub verbină rămâne valabil, dar dacă nu sunt tuneluri acolo? întreb precipitată.
-Calmați-vă, ne oprește Takeo. Dintr-o soluție simplă am ajuns la ceva complicat în doar o secundă.
-Takeo are dreptate. Mayaku sigur știe de catacombe, dar sigur a uitat de ele. Dacă nu există tuneluri sub verbină săpăm noi unele. Eu și cu Takeo ne vom ocupa de săpături, în timp ce voi veți sta cu ochii în patru. Săpăturile le putem face doar din catacombe, deoarece la suprafață riscăm se ne vadă cineva, deci trebuie să fim atenți în cazul unor vizitatori nedoriți. Dacă nu suntem atenți și ne lăsăm descoperiți nu vom avea unde să fugim, deci trebuie să acționăm cu meticulozitate. încheie Arashi discuția.

Se așternu liniștea în încăpere. Niciunul din noi nu mai spunea nimic, iar tensiunea dintre noi se simțea în aer. Toți eram agitați, speriați că ceva ar putea să decurgă prost, dar în același timp știam că alte variante mai utile nu aveam, iar asta s-ar putea să fie singura noastră șansă.

-Cum am spus, sparge liniștea Arashi, catacombele au fost uitate de mulți demoni, iar cei mai tineri dintre ei nici măcar nu știu de existența lor. Vom merge pe sub verbină oricum, în caz de orice, dar avem mari șanse să nu fim descoperiți. Așa că mai bine v-ați pregăti.
-Da! răspundem la unison, urmând ca fiecare să iasă pe rând din bucătărie.