Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 8

În momentul în care intră în cameră încep să țip cât, dar mă opresc brusc când văd cine se află în fața mea de fapt. Expresia mi se schimbă din una speriată în una enervată și furioasă, în timp ce a lui exprimă amuzament.

-Dacă continui să țipi așa o să ajungi să îți trezești iubitul. spune pe un ton amuzat, uitându-se la mine după ce închide ușa în urma lui.
-Dacă te referi la Kail, el nu este iubitul meu! mă ridic din pat și merg spre nemernicul din fața mea. Se uită la mine cu un rânjet superior pe față. Și nu te mai uita cu superioritate la mine, sau altfel...
-Sau altfel ce? întreabă nelăsându-mă să-mi termin propoziția. Tu nu ești în stare nici să îți controlezi fricile, deci spune-mi cum o să reușești să te lupți cu mine în forma de demon? se apleacă pentru a fi la nivelul meu, așteptându-mi răspunsul. Nu spun nimic, doar îmi las capul în jos. Exact cum credeam. continuă îndreptându-și spatele.
-Ce cauți aici? schimb subiectul încercând să elimin satisfacția pe care o are având el dreptate și nu eu.
-Timpul s-a scurs micuțo. se apropie de mine făcându-mă să mă dau câțiva pași în spate. Acum fie că vrei fie că nu, vei fi nevoită să te lupți cu mine. îmi explică văzându-mi fața confuză. Mă lovesc de peretele din spatele meu, dându-i ocazia să mă prindă de încheieturile mâinilor. A mea ești, degeaba țipi. spune și mă trage spre el, acoperindu-mi gura pentru a nu mă auzi roșcatul. Se uită de sus la mine și zâmbește când vede că a pus mâna pe mine. Mă ia pe sus și iese cu mine afară pe fereastră.

Îmi închid ochii, iar din instinct îmi încolăcesc mâinile în jurul lui pentru a nu cădea. Nu știu cât de sus zboară, dar nici nu cred că vreau să aflu.

-Ce s-a-ntâmplt prințeso, îți este frică? mă tachinează amuzat. Râsul lui îmi sună în urechi. Ce ar fi să-ți deschizi ochii.

Dau din cap în semn de nu, dar vocea lui care îmi ordonă de această dată mă face să îi deschid. În urmatorul moment privirea mea este ațintită în jos și simt cum mă ia amețeala datorită distanței dinte noi și pământ. Takeo mai rânde odată înainte să înceapă să vorbească din nou.

-Nu mai ești atât de curajoasă acum, nu-i așa? Tu nu ești obișnuită să zbori, mai ales la o înălțime ca asta. spune și începe să zboare și mai sus decât suntem deja.
-Ce faci? tresar și încep să mă agit fiindu-mi frică să nu mă scape.
-Dacă te mai miști mult îți dau drumul. spune evitându-mi întrebarea. Sau ai vrea să fac asta? întreabă apropiindu-se de urechea mea. Puteam să îi simt entuziasmul din vocea lui, dar în momentul acele în întreg corpul meu s-a instalat frica. Vreau să îmi deschid gura pentru a protesta, dar înainte să apuc să fac asta Takeo îmi dă drumul și totodată îmi forțează mâinile să se desprindă din strânsoarea în care îl țineam.

Încep să țip când mă trezesc căzând cu viteză spre pământ. Îmi închid ochii speriata așteptând impactul cu solul, când dintr-odată îmi trece prin minte un gând. Aripile mele! Dacă aș putea să mă transform la timp aș reuși să zbor și aș rămâne în viață. Mă concentrez încercând să mă transform în demon, iar în momentul în care nu mai simt că aș fi în cădere îmi deschid ochii văzând că sunt la câțiva metri de sol. „Am reușit!" Gândesc fericită.

-Nu ai reușit nimic. mă uit în sus când îi aud vocea făcându-mă abia atunci să îi simt mâinile poziționate iar în jurul meu. Eu în schimb, te-am prins chiar atunci când erai la un pas de moarte, deci cred că îmi rămâi datoare. îmi explică afișând pe față un zambet de învingător.
-Tu ești cel care mi-a dat drumul! protestez iritată, nevrând să îi datorez lui nimic.
-În primul rând, eu ți-am zis că dacă te mai miști mult o să te las să căzi, așa că nu poți spune că nu te-am avertizat. se apără el întorcând situația împotriva mea. Iar în al doilea rând, continuă fără a-mi da timp să protestez, dacă tu nu vrei să te antrenezi cu mine, atunci o să te oblig eu să o faci.