Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 7

Ajunsă jos merg spre sufragerie, dar simt prezența cuiva în bucătărie, dar eram prea speriată ca să îmi dau seama cine era. Schimbându-mi direcția merg cu pași mici și fără să fac vreun zgomot spre bucătărie. Ajunsă în fața ușii închid ochii și încerc să îmi „activez" semnul de pe mână, pentru a mă transforma și eu într-un demon ca lupta sa fie dreaptă.

-AKANE!

Țip speriată întorcându-mă spre blonda din spatele meu pe care era să o atac. Mă uit urât la fața ei surprinsă și cred că și puțin speriată. Încerc să îmi reglez ritmul respirației, care s-a accelerat din cauza fricii.

-Ce s-a întâmplat, cine a țipat așa? întreaba Kail, ieșind din bucătărie în viteză. Pe chip i se putea citi îngrijorarea, crezând probabil că demonul a venit din nou aici.
-Akane a țipat, răspunde Amaya pe un ton vesel. Am fost prima care a speriat-o! sare entuziasmată prin fața mea, reușind să mă înfurie și mai tare, dorindu-mi în momentul de față să o fi lovit mai devreme.
-Dacă nu te oprești din sărit, Amaya îți jur că te fac să nu mai poți sări niciodată în viața ta! îi replic tăios reușind să o iau prin surprindere atât pe ea cât și pe roșcat. Mă întorc cu spatele la ei și plec la mine în cameră, dar mă opresc în fața ei privind ușa. Oftez știind că m-am panicat degeaba.

-Are o zi proastă, îl aud pe Kail explicându-i verișoarei sale comportamentul meu. Știi și tu că nu a vrut să fie rea. Mai bine o lăsăm să se odihnească. în următoarea secundă aud ușa de la intrare cum se deschide și se închide la loc, urmată de vocea lui Kail. Akane? mă strigă roșcatul venind la mine. Mă întorc spre el și observ ingrijorarea de pe chipul lui. Ce ai pățit? se interesează cu o privire tristă.
-M-a speriat! mormăi încrucișându-mi mâinile la piept.
-Înțeleg asta, dar gândește-te că tu nu erai o persoană ușor de speriat până să se întâmple toate aste. Amaya nu avea de unde să știe că o să se întâmple asta.
-De ce nu m-ai trezit? schimb subiectul sătulă de discutia despre verișoara lui.
-Dormeai? întreabă ridicând din sprâncene.
-Da, doar ai văzut când ai venit la mine în cameră. îmi dau ochii peste cap
-Nu am venit la tine, eu și Amaya am stat jos de când am ajuns aici.

Pielea mi s-a făcut de găină atunci când i-am auzit cuvintele. Înseamnă că el chiar a fost aici în timp ce dormeam. Dar oare ce a căutat prin casă?

-Atunci probanil eu am fost cea care a lăsat ușa deschisă, mint încercând să nu îi dau de bănuit nimic. Cred că doar am uitat, îmi pare rău.
-Nu e nicio problemă, dar trebuie să îți ceri scuze de la Amaya pentru ce i-ai spus. dau aprobator din cap, făcându-l să zâmbească. Bun, acum hai să ne facem temele pentru mâine.
-Nu te rog. mă plâng sperând că o să-l fac să se răzgândească, nedorindu-mi să-mi fac temele, dar protestele mele nu au niciun efect spunând că vom termina temele mai repede dacă ni le facem împreună. Oftez păgubașă și mă duc după el să ne facem temele.

***

-Bine, cred că dacă te-ai fi concentrat mai mult pe teme și te-ai fi plâns mai puțin am fi fost gata mai repede și nu ne-ar fi luat două ore. mă mustrează băiatul datorită neatenției mele. nu spun nimic doar mă strâmb la comentariul lui făcându-l să ofteze lung. Deja e târziu, spune în timp ce își strânge caietele. Cred că mai bine ne-am duce la culcare, pari foarte obosită. merge spre ușă, dar se întoarce când își aude numele.
-Noapte bună. spun căscând și întinzându-mă.
-Noapte bună.

Îl ascult pe roșcat și mă ridic de pe scaun ducându-mă la baie pentru a îmi face un duș rapid. Ies după câteva minute îmbrăcată în pijamalele mele violet și mă arunc în pat. Nu durează prea mult timp până să adorm.

***

Când mă trezesc observ că luna încă este sus pe cer, iar orașul este în beznă. Îmi pun capul înapoi pe pernă cu speranța de a putea adormi la loc, dar aud un sunet venind de la parter. Mă ridic repede, rămânând pentru o secundă în liniște și ascultând. Am trei variante care ar putea explica sunetul ce l-am auzit mai devreme. Primul este Amaya care a venit să ne facă vizite nocturne mine și lui Kail, ceea ce e imposibil. Al doile ar fi roșcatul care are insomnii și își face de cap prin bucătărie, dar și varianta aste este eliminată, deoarece lui i se face somn imediat cum e noapte și nu mai poate fi activ. Și în plus nu cred că el se apucă să spargă tot ce prinde în mână doar așa de plictiseală.

Mă dau jos din pat și merg spre ușă încet și cu grijă. Nu îmi pot da seama dacă în momentul de față mi-aș dori să fie încă o alarmă falsă sau nu. Apăs pe clanță ușor dar nu se deschide. Mă îndepărtez puțin când aud din nou acel zgomot, de data asta mai puternic. Apăs mai tare pe clanță, dar același rezultat. Mă chinui să deschid ușa fără a reuși totuși, în timp ce sunetele se înmulțesc și devin din ce în ce mai puternice. Încerc să forțez cumva clanța de la ușă ca să o pot deschide, dar îngheț în următoarea secundă. Becul de la camera mea s-a aprins de unul singur, iar de afară din spatele perdelelor se aude un sunet straniu, ca și cum ar mormai cineva de pe partea cealată a geamului. În următorul moment simt o mână rece care mă atinge, făcându-mi pielea de găină, iar pe șira spinării simt un fior ca de gheață. Mă uit în spate, dar nu era nimeni. Apăs din ce în ce mai mult pe clanță, devenind tot mai speriată și dorindu-mi să ies de aici. Încep să bat în ușă în speranța că roșcatul mă va auzi. Îmi întrept din când în când atenția spre fereastră, așteptând ca în orice clipă să apară o creatură din spatele ei.

Țip îngrozită și mă îndepartez de ușă rapid atunci când văd dâre de sânge cum se preling în jos pe ea. De partea cealaltă a ușii nu se mai aude nici un zgomot, nici după fereastră. S-a lăsat brusc o liniște ca de mormânt, grea și apăsătoare, care îmi îngheață corpul și nu mă lasă să mă mai mișc. Stropi de transpirație mi se scurg pe frunte, mâinile îmi tremură din ce în ce mai tare, iar respirația mea este greoaie. Încerc să mă mișc iar când privirea îmi alunecă spre clanța ușii care se mișcă, semn că e cineva acolo. Apasă pe clanță, iar ușa se deschide câțiva centimetri. Vreau să mă înclin pe o parte pentru a vedea cine este acolo, dar îmi este mult prea frică să mă mișc, iar faptul că nu intră nimeni în cameră accentuează tensiunea pe care o simt în tot corpul.

Tresar când ușa se deschide și mai mult, ajungând să devin o statuie atunci când văd doi ochi întunecați ce se ivesc dincolo de ușă. O mană înnegrită se strecoară prin crăpătura ușii zgâriin cu ghiarele peretele, iar râsul malefic a creaturei din fața mea răsună prin toată încăperea.
Ușa continuă să se deschidă puțin câte puțin, iar creatura se năpustește cu viteză asupra mea.

Mă ridic în fund transpirată, cu gâtul uscat și răsuflarea tăiată, tremurând toată, simțind cum inima îmi bubuie în piept, fiind gata să o ia la goană în orice secundă. Clipesc de câteva ori uitându-mă neliniștită prin cameră. A fost doar un coșmar, un alt coșmar. Îmi întorc privirea spre geam înghițind în sec în momentul în care văd că luna este pe cer, exact în același punc ca și în coșmar. Rămân blocată când aud un zgomot venind de jos, dorindu-mi ca și acesta să fie tot un coșmar din care să mă trezesc curând.

Mă ghemuiesc în pat, cu ritmul inimii devenind din ce în ce mai rapid în fiecare secundă. Știu că din moment în moment o să se aprindă luminile, o să încep să aud acele mormăituri din spatele perdelelor, după o să se scurgă sângele în jos pe ușă și la final o să intre creatura aceea în cameră, năpustindu-se asupra mea.

Tot ce fac e să stau și să-mi aștept sfârșitul, sperand în continuare că ăsta e doar un alt coșmar de-al meu. Brusc prin fața ochilor îmi apare imaginea lui Kail, iar un gând înfiorător îmi trece prin minte. Dacă sângele acela e a lui, dacă o să fie omorât iar eu nu o să pot face nimic? Nu mai pot face nimic ca să îl salvez de creatura aceea înfricoșătoare. Amândoi o să sfârșim prin a fi omorâți în câteva secunde. Îmi închid ochii repede, nevrând să mai văd pentru a doua oară ceea ce se întâmplă la mine în cameră, așteptându-mi doar sfârșitul. Aud dintr-odată sunetul unor pași care mă fac să-mi deschid ochii la loc. Vine, acea creatură vine spre camerea mea, urcând încet, cu pași greoi pe scări lăsându-mă să stau într-o tensiune apăsătoare, așteptând ca frica să se instaleze în corpul meu cu totul. Brusc, sunetul pașilor se opresc în fața camerei mele, făcându-mă să îmi îndrept atenția spre clanța care se mișcă, apăsând-o și deschizând-o încet.