Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 35

Au trecut două luni de când a murit Kail, iar de atunci am început să nu mai pot dormi nopțile, gândindu-mă mereu cum ar fi fost dacă aș fi putut să-l protejez pe roșcat. Dacă aș fi avut destulă forță încât să-i fac față lui Emiko, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Dar ea a fost mult prea puternică, chiar dacă nu era demon din naștere, a fost antrenată atât de bine, încât să nu se vadă diferența. Din acea zi mă urăsc atât de tare pentru tot ce s-a întâmplat, știind că dacă nu mă duceam la Kail acasă, el ar fi trăit în continuare. În același timp o urăsc și pe Emiko din toată inima pentru ceea ce a făcut. Sau o uram, înainte să-mi explice Arashi că bruneta era sub contorlul lui Mayaku în totalitate. Acesta îi controla atât mintea și corpul cât și cuvintele pe care le rostea, iar ea nu se putea împotrivi, chiar dacă și-ar fi dorit să o facă. Oamenii transformați în demoni sunt blestemați să fie sub dominația altor demoni, iar singura cale de a scăpa de acest blestem este ca demonul respectiv să moară, ceea ce îmi dă alt motiv pentru care trebuie să îmi înving unchiul. O să îl omor și o să-i răzbun pe toți cei care au suferit, sau au murit din cauza lui. Voi răzbuna toți demonii din Akume, îl voi răzbuna pe Takeo, pe Kail și pe Shun, la fel cum o să îmi răzbun părinții.

În aceste două luni m-am antrenat ore întregi cu Arashi, ea arătându-mi mai multe tehnici de luptă și trucuri pe care le pot folosi, decât mi-a arătat Takeo. Am fost impresionată să văd cât de bine știe să se lupte, dar am fost și mai surprinsă când am auzit o conversație între cele trei surori, cum că Arashi a făcut mai demult parte din garda regală a tatei. Asta m-a făcut să realizez cât de mult am nevoie de ajutorul ei pentru a mă perfecționa și pentru a deveni cu adevărat puternică și am regretat că am fugit în ziua aceea.

Gândul îmi zboară din nou la Kail, dar de data aceasta Yushiro îmi apare în minte. La câteva zile după moartea roșcatului, tatăl lui a venit acasă, găsindu-mă singură acolo. Prima dată a fost fericit să mă vadă, dar după aceea a întrebat unde este roșcatul, iar eu nu am știut cum să îi dau vestea oribilă că fiul său nu se mai află printre noi. În momentul cât a văzut că nu-i răspund a început să mă întrebe iar și iar, făcându-mă să-mi pierd calmul și să încep să plâng. Mă uitam cu ochii în lacrimi la figura lui panicată, neștiind ce s-a întâmplat cu copilul lui, cu singurul membru din familia lui pe care îl mai avea. Am fugit din casă, îndepărtându-mă de acolo cât de repede am putut, nefiind în stare să-i spun adevărul crud. N-am putut să-i spun că fiul lui nu se va mai întoarce acasă niciodată. Dacă mie îmi este greu să trăiesc într-o lume fără roșcat, atunci tatăl lui cum va reuși să o facă?

Din ziua aceea poliția îl tot caută pe Kail și probabil și pe mine, dar nu o să ne găsească niciodată. Nimeni nu se va gândi să caute corpul roșcatului în pădurea aceea, iar eu o să fiu departe de lumea aceasta în curând. Mayaku mă caută și el, dar locul în care ne aflăm este ascuns mult prea bine, iar Arashi s-a asigurat că nimeni nu-l găsește. De asemenea, cele trei surori mereu stau de pază, asigurându-se că nu se apropie nimeni de acest loc.

Am expirat zgomotos, întrebându-mă pentru a mia oară de ce treuiau să se întâmple toate astea. Dacă Mayaku nu s-ar fi jucat cu mintea inocentă a fratelui meu tata ar fi trăit în ziua de azi, iar eu aș fi avut o viață de demon încă de la început. Dar dacă asta s-ar fi întâmplat nu l-aș fi cunoscut niciodată pe Kail, pe Lloyd sau pe ceilalți prieteni de-ai noștri. Totuși, fără mine ei toți ar fi putut trăi fericiți în lumea oamenilor, la fel cum eu aș fi trăit fericită în Akuma, alături de Takeo, de Onna, de tata.

Pielea mi se face de găină, amintindu-mi că Takeo este încă acolo, torturat de Mayaku în fiecare secundă, la fel cum se întâmpla când era mic. Imagini cu rănile de pe trupul lui îmi apar în minte de fiecare dată, făcându-mi sângele să înghețe în vene. Doream să-l scot de acolo cât mai repede, dar la un moment dat mi-a trecut prin cap gândul că el ar fi putut fi deja mort, iar atunci am început să mă panichez vrând să mă întorc în Akuma imediat. Totuși Arashi m-a calmat spunându-mi că eu aș fi simțit dacă Takeo ar fi fost mort. Demonii sunt legați unii de alții, iar de fiecare dată când un demon moare, toți ceilalți pot simți acest lucru, iar cu cât legătura dintre doi demoni este mai puternică, cu atât mai tare se va simți moartea unuia dintre ei. Ceea ce înseamnă că eu aș ști dacă Takeo este mort sau nu, iar Mayaku îl ține în viață ca o momeală să mă atragă în ghearele lui. Auzind toate astea m-am liniștit puțin, știind că el nu numai că va rămâne în viață, dar nu va avea o tortură atât de îngrozitoare, pentru a nu cumva să se întâmple ceva cu el.