Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 31

-De ce plângi? întreabă fetița în timp ce se așeză pe banca din parc lângă micul roșcat ce plângea de unul singur.
-Niș-ște băie-ți s-au lu-lu-luat de m-mine! rosti băiatul începând să plângă mai tare.

Fetița îi ainge ușor obrazul băiatului, făcându-l să o privească. Aceasta îi dă la o parte părul răvășit din ochi, urmând să îi șteargă lacrimile de pe față. Băiețelul o privea surprins, admirându-i zâmbetul inocent al fetiței de lângă el.

-Nu plânge din cauza unor copii răi, spune aceasta după ce îl liniști pe copil. Obrajii acestuia prinseră o nunță ușor roșiatică la auzul glasului melodios al fetiței. Cum te cheamă? îl întrebă curioasă, privindu-l în ochi, așteptându-și răspunsul.
-K-Kail, șopti micuțul, puțin rușinat.
-Eu sunt Akane! strigă entuziasmată, întinzându-i mâna. Incântată de cunoștință!
-S-Si eu.

-Kail! strig ridicându-mi capul de pe pernă, pentru a realiza că sunt în camera mea din ascunzătoarea în care am fost adusă. Oftez obosită vrând să mă ridic, dar mă trântesc înapoi în pat, în momentul în care simt că-mi fuge podeaua de sub picioare.

A trecut o zi de când Arashi mi-a povestit tot ce s-a întâmplat în Akuma în ziua în care m-am născut, iar de atunci simt că nu sunt în apele mele. Îmi fac atât de multe griji în legătură cu Takeo și cu ceea ce este Mayaku în stare să-i facă, iar acum am vise cu Kail de când eram mici, care îmi reamintesc de starea groaznică în care se află cel mai bun prieten al meu.

-Kail, hai să mergem afară!
-Vin acum Akane!

-LA NAIBA! strig nervoasă, apucând perna și aruncând-o prin cameră.
-Observ că te-ai trezit.

Tresar ridicându-mă din pat, dar la fel ca prima dată, încep să amețesc simțind cum podeaua îmi fuge de sub picioare. Credeam că o să fac contact cu podeaua camerei, dar sunt prinsă și susținută de mai multe perechi de mâini.

-Cred că ar trebui să mai dormi puțin, mă ajută blonda să mă așez în pat, în timp ce celelalte două se uitau la mine.
-Multumesc Rose, mă uit la ea întrebătoare, pentru a fi sigură că mi-am amintit corect numeleei. Aceasta dă aprobator din cap.
-Eu sunt Mia, se prezintă veselă bruneta, iar ea este Dani, indică spre cea de-a treia fată. Suntem surori, îmi explică ceva ce am constatat din prima clipă în care le-am văzut.

O liniște ciudată s-a așternut peste noi, niciuna neștiind ce să mai zică. Mia se uita la surorile ei, parcă întrebându-le din priviri ce ar trebui să facă mai departe.

-Te-ai trezit, aud vocea femeii venind din spre ușă, făcându-le pe cele trei fete să-și întoarcă privirea spre ea. Blonda se ridică de lângă mine, privindu-și surorile mai mici.
-Să plecăm, șoptește împingându-le ușor spre ușă, urmând să iasă și să ne lase singure în cameră.

Se apropie de mine zâmbindu-mi, amintindu-mi de zâmbetul Onnei și făcându-mă să mă întreb dacă toate femeile demon au același zâmbet cald și liniștitor, deoarece ele două seamă prea mult.

-Poate că încă nu ți-ai revenit de ieri, sparge tăcerea atrăgându-mi atenția, dar ar trebui să te antrenezi. Din câteam observat Takeo nu a reușit să te antreneze prea bine.
-Ce știi tu? mormăi revoltată de comentariul ei.
-Sunt multe secrete despre Demoni pe care Takeo nu ți le-a spus, explică așezându-se lângă mine. Nici măcar pielea ta nu se înnegrește cât ar trebui...
-Uite ce este, o opresc, ridicându-mă cu grijă, asigurându-mă că nu o să mai amețesc ca primele dăți. După ce îmi revin continui, îndepărtându-mă puțin de ea. Chiar nu-mi pasă și nici nu mai vreau să aud nimic de asta, îi privesc refelxia din oglinda din fața noastră, stând cu spatele la ea.
-Akuma o să fie distrusă pe vecie dacă nu o să îl oprim, continuă amintindu-mi de tiraniile făcute de unchiul meu.
-Chiar nu-mi pasă de ei, spun accentuând ultimul cuvând.
-Nu-ți pasă nici măcar de Takeo? întreabă după un moment de tăcere, privindu-mă la rândul ei în oglindă. Trag aer adânc în piept, mușcându-mi buza de jos nervoasă. Da sau nu? întreabă iar făcându-mă să mă întorc.
-Normal că-mi pasă, încep. Este fratele meu și chiar dacă a făcut toate astea eu... oftez, lăsându-mi capul în pământ, eu vreau să fie bine.
-Trebuie să te antrenezi ca să faci asta, insistă privindu-mă fix, cu o privire serioasă, lăsând zâmbetul la o parte.
-O să îl ajut cu forțele proprii, spun hotărâtă, nevrând să-i fac pe plac.
-Dacă faci asta o să mori, excalmă șocată de ceea ce aude.
-Nu-mi pasă, o privesc pentru o secundă, după care ies în fugă din cameră. Îi auzeam vocea cum îmi strigă numele, dar sunt decisă să fac asta de una singură. Tot ce trebuie să fac acum este să găsesc un mod de a ieși de aici.

***

Străbat holurile acestea de mai bine de cinci minute și am impresia că mai mult mă afund înele decât să ies. Fiecare ușă pe care o deschid este de la o altă cameră, unele mobilate, iar altele sunt doar goale, dar nici una nu este ușa care duce spre ieșire. Continui să alerg, până când o voce cunoscută mă oprește. Simt prezența Miei de după colț, făcându-mă să mă panichez pentru o secundă, crezând că voi fi prinsă, dar aripile mele au apărut fără să-mi dau seama, ridicându-mă până la tavan. În următoarea clipă, Mia împreună cu Dani trec pe sub mine, discutând unde ar trebui să mă caute fiecare. Aștept cu răsuflarea tăiată ca ele să plece, după care revin cu picioarele pe podea, mulțumind în sinea mea că tavanul ascunzătorii este înalt și întunecat.

-Dacă a găsit deja ieșirea? aud vocea Miei din depărtare.
-Nu cred că a reușit, o liniștește Dani, Arashi a făcut locul ăsta ca un labirint, ca persoanele străine să se rătăcească.

Înjur în gând, realizând că o să fie mult mai dificil să ies de aici de cât credeam. Partea bună este că știu că sunt căutată, deci ar trebui să fiu atentă în jur. Îmi desfac aripile și zbor spre tavan, hotărând că este mai sigur să zbor decât să merg. Chiar și așa, va trebui să fiu atentă la ce se află în jurul meu. Merg pe coridorul de unde au venit Mia și Dani, sperând ca nu cumva să mă adâncesc și mai mult, doar pentru a le vedea pe Rose și Arashi vorbind la câțiva metri distanță.

-Mă tem să nu fi găsit ieșirea, vorbi Arashi cu teamă în glas.
-Mă îndoiesc, dar dacă vrei o pot căuta afară, sugerează blonda, făcându-mi pielea de găină. Mă rugam în sinea mea ca femeia să accepte propunere.
-Bine, oftează Arashi aprobând-o. Du-te iar între timp noi o vom căuta în continuare.
-Am înțeles, spune blonda, urmând să se depărteze una de alta.

Zâmbesc în sinea mea știind că de aici în colo îmi va fi ușor să ies. Aștept puțin până se îndepărtează Arashi pentru ca nu cumva să mă descopere, și mă îndrept spre blondă pentru a o urmări în liniște.

După aproape zece minute în care am străbătut holurile, am ajuns la ușa ce ducea afară. Rose se duce spre ușă, iar eu aștept nerăbdătoare să o deschidă pentru a putea ieși de aici. În momentul în care văd ușa deschisă zbor cu viteză pe lângă fată, fiind orbită de lumina puternică de afară.

-HEI! o aud strigând surprinsă în urma mea. VINO ÎNAPOI!

Îmi întorc privirea, uitându-mă în spate, văzând că mă urmărește. Înghit în sec în clipa în care o văd în forma sa de demon, arătând de-a dreptul înspăimântător. Măresc viteza pentru a nu fi prinsă, reușind să o las în umră la ieșirea din munți.

-Ai spus că sunt departe de Akuma, dar ne aflăm la câțiva kilometri distanță de peșteră, spun către blondă, chiar dacă aceasta nu mă poate auzi.