Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 10

Ajunsă pe coridor îi îndepărtez mâna de pe mine cu brutalitate, întorcându-mă cu fața spre el nervoasă. Îmi oprește atacul prinzându-mi mâna, ca mai apoi să mă prindă de gât cu cealaltă și să mă izbească cu putere de peretele din spatele meu. Scâncesc de durere și îl privesc în ochi.

-Ce faci aici? mârâi printre dinți la el, încercand să mă eliberez. Chiar dacă nu mă strângea de gât tot îmi doaream să îmi dea drumul.
-Ce s-a întâmplat prințeso, pufnește amuzat, nu am voie să vin la școală să văd cum este viața unui om? întreabă ridicând din sprâncene. În plus deja te urmăream peste tot pe unde mergeai, daar sunt sigur că deja ai observat acest detaliu, continuă zâmbindu-mi. Problema este că a devenit plictisitor ca doar să zbor și să mă uit la tine, așa că am zis să stau mai aproape, cine știe, poate mă mai distrez puțin, spune rânjind, dându-mi drumul. Acum hai înapoi în clasă, baba aceea ne-a spus să stăm în liniște, așa că ar fi mai bine dacă am face ce ne-a zis. Sau vrei să ajungi din nou în biroul ei, verișoră?

Accentuează ultimul cuvânt, trecând pe lângă mine și intrând în clasă. Nu îmi pot da seama dacă toate astea fac parte din planul lui de a mă omorî sau el e doar foarte plictisit, așa cum spune. Mârâi nervoasă și intru, la rândul meu în clasă, pentru a-l vede stând în banca lui, cu Leiko lângă el care vorbește continuu, deși era ignorată complet. Nu îmi dau seama dacă ar trebui să mă îngrijorez că Takeo o să o omoare l-a un moment dar sau nu. Mă așez în banca mea făcându-l pe roșcat să deschidă gura, dar îl opresc spunându-i că demonul nu mi-a făcut nimic rău.

-De ce e el aici? șoptește Kail, deși după râsul ușor slab, dar îngâmfat care vine din spatele nostru pot spune că Takeo l-a auzit oricum.
-Nu știu, dar e mai bine să continuăm discuția acasă.

***

-Pune ceva la cale, vrea doar să se joace cu mintea noastră, iar când o să lăsăm garda jos, chiar și din greșeală, o să ne ommoare. vorbesc cu rapiditate, explicându-i la Kail planul pe care demonul sigur îl are în minte, teoretic.

De când am ajuns acasă și până acum tot ceea ce am făcut a fost să mă plimb neliniștită prin cameră de colo până colo, vorbind ne-ncetat și încercând să îi dibuiesc următoarele mișcări ale lui Takeo. Kail se uită la mine îngrijorat, încercând să mă liniștească și încercând să vină cu soluții, chiar dacă știa că sunt inutile. Era probabil o metodă de a mă calma, dar nu mă puteam liniști în niciun fel. El mă vrea moarta și se joacă cu mine de parca aș fi o pradă, iar pe Kail sigur o să-l omoate doar din simplă distracție, pentru satisfacția personală.

-Și ce vom face? se trezeste Kail să întrebe într-un final, rămânând fără idei.
-Nu știu. oftez obosită. Abia am ajuns acasă și sunt obosită. spun simțind cum adrenalina pe care am simțit-o la sosirea demonului se risipește, făcând loc oboselii. Cred că este mai bine să mă duc să dorm puțin. îi spun frecându-mi ochii. Ar trebui să faci și tu acelasi lucru, deoarece te văd destul de crispat. îl sfătuiesc văzându-i oboseala de pe chip.
-Cum ai vrea să fiu, fericit? ridică vocea roșcatul venind spre mine. Un demon care nici nu ar trebui să existe îmi urmărește prietena, vrea să o omoare, iar acum vine la școala noastră ca fiind noul nostru coleg.

Îl iau în brațe știind că în momentul de față are nevoie de asta mai mult decât de niște vorbe de consolare amărâte. Pentru câteva secunde niciunul nu mai spune nimic, ci doar stăm îmbrățișați în liniște timp de câteva minute.
Mă desprind prima din îmbrățișare, spunânsu-i să meargă la culcare și împingându-l ușor săre scîri. Urcăm amândoi la etaj mergând fiecare spre camera sa, dar nu înainte de a ne ura unul altuia „somn ușor".