Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 28

Îi mulțumesc în gând lui Takeo pentru lecțiile de zbor pe care am avut-o în prima zi de antrenament, deoarece reușesc să îl urmăresc cu ușurință. De asemenea, mă bucur că am învățat cum să-mi ascund prezența față de alți demoni, pentru a nu fi găsită atât de ușor, deoarece în momentul de față îmi priește. Din clipa în care brunetul a plecat de acasă, eu îl urmăresc la câțiva metri distanță.

Amândoi ajungem în munți aproape de peșteră, iar eu mă opresc pentru câteva secunde, lăsându-l pe Takeo să intre în peșteră, ca mai apoi să-l urmez în liniște. Stau ascunsă după peretele peșterii, privindu-l pe Takeo cum stă în fața cascadei urmând să mergă spre ea pentru a o ocoli, dispărând în spatele ei. Ies din ascunzătoarea mea, mergând încet și cu grijă spre locul în care stătea brunetul acum câteva secunde, analizându-l cu atenție. Mergând în lateralul cascadei puteam observa în spatele ei o gaură imensă în perete, ce ducea spre Tărâmul Demonilor. Trag aer adânc în piept și înaintez spre lumea cealaltă, cea din care aparțin și eu.

Înaintez cu teamă prin tunel ținându-mi garda sus în caz de pericol. Brusc mă opresc și îmi acopăr urechile, auzind voci cum răsună cu putere peste tot în jurul meu. Îmi închid ochii și mă lipsec de peretele peșterii simțind cum pământul îmi fuge de sub picioare.

„-Îmi pare rău, mami."
„-Trebuie să o ascund."

„-O să îți fure locul dragul meu Takeo."

„-N-o s-o găsești niciodată Mayaku."
„-Mai vedem noi."

„-MAMIIIIII!"

Deschid ochii după ce vocile se opresc. Încep să respir sacadat încă amețită neștiind ce mi s-a întâmplat acum cîteva secunde. Mă sprijin cu o mână de perete forțându-mă să merg înainte, chiar dacă am dintr-odată o durere imensă de cap și simt că voi vomita în orice secundă. „Nu mă pot opri acum!" îmi spun în minte, încurajându-mă să continui orice ar fi.

Mă uit în față, văzând o lumină slabă, semn că am ajuns la capătul tunelului. Ochii mi se măresc atunci când pășesc în afara peșterii, oripilată de imaginea din fața mea. Takeo mi-a povestit cum arăta Akuma înainte și după ce Mayaku a ajuns la conducere, dar descrierea făcută de el este nimic în comparație cu realitatea.

Tresar agitată plimbându-mi privirea dintr-o parte în alta căutându-l pe brunet, dar icnesc în momentul când realizez că l-am pierdut din vedere, iar eu în momentul de față sunt pe cont propriu într-un tărâm necunoscut mie. Oftez începând să înaintez cu grijă, ascunzându-mă cât de bine pot, deoarece pe cer zburau câțiva demoni, care probabil patrulau și păzeau Akuma.