Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 6

Mă opresc cu un oftat puternic, știind deja că nu îl pot minți pe Kail și nu voi putea niciodată să fac asta.

-Akane...
-Bine! îl întrerup, nelăsându-l să-și termine propoziția, știind deja ce urma să-mi spună. Da, mărturisesc într-un final, a venit la școală și a intrat în vestiar. A venit la mine! recunosc, fără să îl privesc în ochi.
-Și de ce ascunzi asta de mine? întreabă vizibil iritat.
-Pentru că, mă întorc într-un final cu fața spre el, știu că îți este frică de el. îi mărturisesc sperând ca discuția să se încheie. Și nu vreau să te îngrijorezi! închei pe un ton moale, mai mult murmurund ultima frază.
-Da, poate mă sperie, poate îmi este frică de el, izbucnește reușind să mă sperie. Dar l-aș înfrunta oricând doar ca să-mi apăr cea mai bună prietenă și soră. Și în plus, continuă, cum să nu mă îngrijorez când...
-Kail, îl opresc în momentul în care văd că îi apar lacrimi în colțul ochilor, am înțeles și îmi pare rău. șoptesc uitandu-mă în pământ.

Niciunul nu mai scoate niciun cuvânt, doar lăsăm ca această liniște să dispară de la sine.
Îmi ridic încet capul din pămând și îl văd pe Kail cum se apropie încet de mine și mă ia în brațe, lunându-mă prin surprindere.

-Kail. îl strig cu vocea puțin stinsă. Îmi pare rău.
-Vreau doar ca el să stea departe de tine și să te lase în pace. Nu pot suporta gândul că te-aș putea pierde. Ești foarte importantă pentru mine. îmi spune cu o voce guturală.
-Știu, îmi las privirea să cadă în pământ, mulțumes. mă ia in brațe pentru a doua oară, dar de data asta mă strânge cu putere, fiindu-i frică să nu dispar.
-Akane, se desprinde roșcatul din îmbrățișare, eu trebuie să trec pe la Amaya. mă lămurește roșcatul. Tata mi-a zis că a trimis un colet pentru mine, iar mătușa l-a luat în locul meu. Poți te rog să ai grijă și să ajungi acasă în siguranță? întrabă vizibil îngrijorat.
-Casa e acolo, spun ridicând mâna și indicându-i casa cu degetul, la care ajungeam imediat ce traversam strada. El doar dă din cap și mă împinge pentru a pleca. Alerg spre casă, iar când ajung la ușă mă întorc și observ ca el încă este acolo, urmărindu-mi fiecare mișcare. Îi fac semn să plece și intru repede în casă, înjurând-o pe Amaya. Din vina ei Kail a aflat de vizitele demonului. La naiba cu blona aia care mai este și verișoara lui Kail pe deasupra. Mă descalț și mă îndrept spre camera mea unde îmi arunc ghizdanul pe jos și mă pun în pat, vrând doar să dorm pentru a scăpa de oboseala zilei.

Totul în jurul meu e distrus. Pe pământ se întind mii de cadavre, pătându-l cu sânge. Mii de strigăte de agonie se aud în jurul meu. Totul e un câmp de război. Focul se întinde rapid, încălzind solul și reușind să îngreuneze aerul cu fumul lui gros și cenușiu, dar mai ales toxic.

Am început să tușesc neputand să văd nimic în fața ochilor, când deodată aud plânsete din depărtare.

-Hei, strig în speranța că voi fi auzită, dar tot ce reușesc să fac este să mă înec. E cineva aici? încep să tușesc incontrolabil. Nu mai puteam vorbi, tușeam într-una, iar plânsetele nu se opreau. Încercam să-mi dau seama de unde vin sperând că le voi putea urma și voi găsi persoana care plângea.

-Nu vei reusi! aud o voce care îmi șoptește în ureche. Când mă întorc nu era nimeni lângă mine.

-Hei. E. Ci-nev-va!? gâtul meu a inceput deja să mă usture, nemaiputând deja să respir cum trebuie. Nu știu unde mă aflu sau a cui a fost vocea aia. Oricine a fost a reuși să-mi facă două zgârieturi pe obraz. Mă uit prin prejur vrând să găsesc o cale de a scăpa de fum, dar nu pot. Este prea mult și se întinde peste tot.

-Ajutor! Am auzit o voce ușor stinsă și speriată, iar in fața mea a apărut silueta unui băiețel care se îndepărta cu pași repezi de mine. Am începtu să alerg după el pentru a îl prinde din urmă. Într-un final am ajuns într-o zonă în care fumul nu a ajuns încă, dar sângele mi-a înghețat în vene când am realizat cât de aproape am fost să cad într-o prăpastie. Mă aflam fix la marginea ei și dacă aș fi făcut înca un pas eram moartă. M-am dat în spate, dar n-am putut să mă îndepărtez mult de prăpastie, căci m-am lovit de cineva. Vreau să mă întorc sa vad cine e, dar am fost împinsă cu putere. În următoarea secundă cădeam în gol și nu știam ce să fac.

În următoarea clipă m-am trezit în camera mea uitându-mă într-un punc fix. Inima mea bătea într-un ritm alert, fiind gata să-mi iasă din piept. Eram toată transpirată, iar respirația mea era greoaie. A fost un coșmar, încă un coșmar și unul foarte real.

Vreau să mă ridic din pat, dar observ că ușa de la balconul meu era deschisă. Ies pe balcon cu viteză și mă uit prin jur, dar nu îl văd. Întru înapoi în cameră și observ că și ușa de la camera era deschisă. O teamă cumplită m-a cuprins făcându-mă să tremur. Nu mă mai puteam ține cum trebuie pe picioare. Îmi doaream să mă mișc dar nu puteam. Stau într-un loc cu privirea ațintită spre usă, încercând iar și iar să îmi adun curajul necesar pentru a face măcar un pas, dar eram mult prea speriată.

Într-un final reușesc să mă mișc, dar pasul îmi era încet și dezechilibrat. Mă apropii de ușă și pun mana pe ea, împingând-o ușor, fără să fac prea multă gălăgie. Mă uit pe coridor, dar nu era nimeni aici. Trag aer în piept și mă îndrept spre scări. Tremuram din ce în ce mai tare, iar cu fiecare treaptă coborâtă frica devenea din ce în ce mai mare.

Mă opresc brusc atunci când aud un zgomot venind de jos. Ceva s-a spart. Îmi era din ce în ce mai frică. Chiar dacă știam că e el cel care a intrat în casa mea tot aveam motive să mă tem, știind că el vrea doar să mă omoare și nimic altceva. Și mai știu că propunerea cu antrenamentul și vorbele drăguțe erau doar niște șarade pentru a mă duce de nas. Juca teatru sperând că eu voi cădea în plasa lui plină cu minciuni. Dar se înșeală și am de gând să termin asta aici.

Îmi privesc mâna dându-mi jos mânușa, fiind gata oricând să mă transform. Trag aer în piept de câteva ori pentru a-mi aduna curajul necesar și cobor din noi scările, fiind cu ochii în patru, pentru a nu fi eu cea atacată.

Ajunsă jos merg spre sufragerie, dar simt prezența cuiva în bucătărie, dar eram prea speriată ca să îmi dau seama cine era. Schimbându-mi direcția merg cu pași mici și fără să fac vreun zgomot spre bucătărie. Ajunsă în fața ușii închid ochii și încerc să îmi „activez" semnul de pe mână, pentru a mă transforma și eu într-un demon ca lupta sa fie dreaptă.

-AKANE!