Demonul din Umbră [Pauza]

Capitolul 3

-Akane... Akane... AKANE!

Îmi deschid ochii brusc și sar speriată din pat. Mă uit nedumerită spre roșcatul de lângă mine, făcându-i semn din cap ca să îmi spună de ce m-a trezit.

-Ce e?
-Ce e? întreabă pe un ton iritat. Îți zic eu ce e, trebuie să mergem la școală, iar tu încă dormi. Hai, pregătește-te și nu-ți mai trage draperiile. spune și merge spre geam. Dacă soarele intră la tine în cameră te va trezi în locul meu și îmi va ușura munca. spune și îmi face semn să mă pregătesc, urmând mai apoi să iasă din camera, pentru a mă putea îmbrăca.

Mă îndrept spre baie ca să îmi încep rutina de dimineață. Ies într-un timp scurt de acolo și mă poziționez în fața dulapului de unde scot hainele care o sa le iau pe mine. Norocul meu este că multe din hainele mele au rămas la roșcat, din cauza faptului că dormeam mult la el, altfel nu aș mai fi avut deloc haine. Restul au ars cu totul. Îmi iau pe mine o bluza neagră cu scris alb pe ea, blugi de aceeași culoare ca și bluza, tăiați în genunchi și o pereche de mănuși lungi, tot negre firește, pentru a-mi ascunde noul „tatuaj".

Cobor scările în viteză, pentru că știu cât de mult îi displace roșcatului să întârzie și mă îndrept spre sufragerie, unde îl văd pe canapea cum mă așteaptă. Își îndreaptă privirea spre mine când îmi aude sunetul pașilor și se ridică.

-Mergem? întreabă nerăbdător. Nu, nu este nerăbdător să ajungă la școală, dar cum am mai zis, nu îi place să întârzie indiferent de locul în care merge.
-Da. răspund morocănoasă din două motive. Primul este pentru că nu îmi place să fiu trezită din somn, mai ales dacă am unul profund, iar al doilea, pentru că trebuie să mă duc la școală după tot ce mi s-a întâmplat până acum.

***

Drumul spre școală este destul de scurt, având în vedere că roșcatul locuiește la doar câteva străzi distanță. În momentul în care intrăm în curtea școlii toși, și nu exagerez când zic asta, chiat toți elevii și-au întors capul în direcția noastră și se uitau insistent la mine începând să șușotească. „-Ai auzit?" „-Da, săraca, oare cum s-a întâmplat asta?" „-Am auzit că a fost un incendiu mare." „-Crezi că a fost doar un accident?" Aud încontinuu vocile lor în urechile mele, prea puternice și prea gălăgioase. Ce se întâmplă? Îmi acopăr urechile, pentru că deja era prea multă gălăgie în jurul meu.

-Akane, mă prinde Kail de mână, întorcându-mă spre el. Ce se întâmplă?
-Nu știu, șoptesc, le aud vocile tuturor, chiar dacă nu sunt lângă mine.
-Poate e din cauza, știi tu. se oprește din explicat pentru a nu auzi cumva, cineva discuția noastră, dar înțeleg din prima la ce se referă. Nu uita, continuă el, rămâi calmă orice ar fi. Sunt lângă tine dacă ai nevoie.

Dau aprobator din cap și continuăm să mergem spre clasa noastră. Ajunși ne așezăm în bancă. Dacă țin minte bine, prima oră avem dirigenție, deci cel mai probabil o sa mor de plictiseală, dar cu puțin noroc poate mai pot dormi câteva minute.
Perfect, profesoara a venit la timp la oră, ceea ce nu se prea intamplă. De fapt, dacă stau să mă gândesc, niciodată nu am văzut-o să vină la timp la oră. Se aseaza la catedră și după ce își lasă paltonul pe spătarul scaunului, verifică absențele din catalog.
Eu nu mai puteam de oboseală. Nu am dormit bine deloc, toată noaptea m-a durut încheietura. La un moment dat am avut impresia că o să îmi ia foc. Eram gata să-mi tai mana pentru a scăpa de arsura aia infernală.
Obosită, mi-am pus capul pe bancă și mi-am închis ochii reușind să adorm.

Alerg speriată pe stradă, oprindu-mă brusc văzând în fața mea focul nemilos care mi-a acaparat întreaga casă. În spatele meu apare o umbră imensă, făcându-mă să mă întorc speriată, în următoarea clipă văzând cum părinții mei sunt ucisi chiar în fața ochilor mei. Vreau să alerg spre ei să îi apăr, dar ceva mă oprește. Mă uit în jos și văd că sunt prinsă în lanțuri. Mă zbat vrând să le rup, dar nu am nicio scăpare. Îl văd apropiindu-se de mine încet cu zâmbetul lui de demon care îmi dă fiori ori de câte ori îl văd. Ajunge în fața mea și se apleacă spre urechea mea. "-Fii atentă!" îmi șoptește, după care se îndreaptă de spate. Aceste fiind ultimele lui cuvinte înainte de a vrea să mă lovească cu aripa sa.

Tresar speriată, fiind pe punctul de a țipa, dar o mana mi-a acoperit gura chiar la timp. Mă uit în stânga mea și il văd pe Kail privindu-mă îngrijorat. Mâna care mi-a înăbușit țipătul era a lui.

-Stai calmă și nu mai adormi in clasă sau ori unde altundeva înafară de casa mea. îmi șopteste roșcatul în așa fel încât să îl aud doar eu. Dau afirmativ din cap, iar el își retrage mâna. Observ că dira a plecat, deci o oră e gata, mai ma doar 4. Când vreau să îi pun o întrebare băiatului de lângă mine sunt întreruptă de o voce enervantă, pe care speram să nu o aud astăzi.

-Akane, draga mea, ești bine?
-Ce vrei? se amestecă Kail iritat din cauza persoanei care se bagase singură în seamă.
-Vreau doar să știu dacă e bine în urma incendiului. spune pe un ton îngrijorat, care se putea observa ușor că era fals, accentuând, de asemenea cuvântul „incendiu".
-O FACI INTENȚIONAT! strigă roșcatul făcând întreaga clasă să-și întoarcă privirea asupra lui,iar pe mine m-a făcut să tresar. Îmi zice mie să stau calmă, dar el? Bine, el nu e un demon, dar totuși. ȘI VOI CE VĂ UITAȚI? continuă întorcându-și capul spre restul clasei, făcându-i să-și vadă de treaba lor.

Revenind, fata la care tocmai a țipat Kail e diva școlii. Normal că orice școală are câte una. Leiko Kyoko. După înfățișare îți dai seama ce personalitate are. Părul blond cu nelipsitele ei șuvițe roz neon, hainele, majoritatea roz, de culori neon și mereu cu o geantă scumpă în mâmă, în care își ține doar cosmeticele. În fiecare pauză stă în fața oglizii luând din geanta un ruj, un strugurel, lacuri de unghii. Eu și cu ea nu ne suportăm dintr-un singur motiv : E îndrăgostită, sau cel puțin ata le zice prietenelor ei, de Kail. Ea nu mă suportă din cazuă că mă înțeleg așa bine cu el, iar eu nu vreau ca cel mai bun prieten al meu să ste prin preajma uneia ca ea. Astfel și-a făcut un scop în viață din a mă enerva pe mine, dar nu ăi reușește. De cele mai multe ori e exact opusul. Îi întorc toate cuvintele împotriva ei.

-Dar ce am zis iubitule? Am vrut doar să o consolez....
-Leiko, înțelege odată că nu sunt iubitul tău! Nu-mi mai spune așa. o intrerupe Kail, încercând să se calmeze. Am uitat să menționez că ea a spus întregii școli că roșcatul e iubitul ei? Cât de patetică și obsedată poate să fie o persoană.

-Acum mă părăsești? dramatizează blonda în timp ce își flutura o mână prin fața ochilor ca să pară mai real faptul că „o să înceapă să plângă" în orice moment.
-Ce-ar fi să nu te mai prefaci că plângi, oricum nimeni nu te crede! îi replic, fiind deja sătulă de gesturile ei enervante, dar mai ales de vocea aceea pițigăiată care imi zgârire timpanul.
-Mai bine ne-ai face o favoare la toți și te-ai alătura părinților tăi. replică tăios, lăsându-și la o parte prefăcătoria. M-am ridicat în picioare vrând să îi dau o plamă pe care să o țină minte toată viața ei, dar mâna a început iar să mă ardă și să îmi tremure. Mi-am întors privirea spre Kail, care și-a dat seama imediat despre ce este vorba, făcându-mi repede semn să plec de aici. Am ieșit cu cea mai mare viteză din clasă, mergând direct spre baie, fiind urmată de Kail.

-Akane!?

Ajungând în baie îmi dau mănușa jos și observ cum semnul îmi arde pielea mult mai rău decât noaptea trecută. Nu îmi mai simpt mâna și nici nu mi-o pot misca. Tremuram toată și simt că în orice clipă o să mă transform iar în forma de demon. Aud clopotelul sunând, ceea ce înseamnă că nimeni nu o să vină în baie prea curând.

-Te doare mâna? aud o voce în spatele meu.

Mă întorc spre Kail fiind mult mai nervoasă decât înainte din cauza întrebării lui stupide.